Propunerea legislativă a deputatului Marilen Pirtea privind introducerea în curricula şcolară de liceu a cursului «Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România» a fost dezbătută și votată în plenul Camerei Deputaţilor. Urmează la legea să ajungă și la Senat pentru votul final.
Inițiativa legislativă a fost depusă în Parlament în decembrie anul trecut de deputatul PNL Marilen Pirtea și de atunci a luat avize de la Comisia de învățământ, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale și comisia pentru tineret și sport. Urmează acum ca legea să ajungă la vot în Senat, și are ca termen final 5 mai 2022.
Propunerea legislativă privind introducerea în curricula şcolară de liceu a cursului «Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România» a fost dezbătută în plenul Camerei Deputaţilor, în forma sa finală, rezultată din dezbaterile comisiilor de specialitate
Proiectul a întrunit voturile necesare adoptării (215 voturi pentru forma finală a proiectului, 17 împotrivă şi 44 de abţineri), urmând ca noua lege să fie înaintată Senatului.
„După mai bine de treizeci de ani de la Revoluţia Română din 1989, devine absolut necesar ca elevii să beneficieze de o disciplină înscrisă în ciclul liceal, prin care să fie evocate schimbările de regim produse în decembrie 1989, datorate curajului iniţial al timişorenilor eroi care au pornit Revoluţia ca mişcare socială şi politică”, mai spune deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea.
Informații de context
Noua disciplină va fi predată la clasa a XII-a, începând cu anul şcolar 2023-2024, potrivit proiectului de lege.
Programa școlară manualele materialele didactice și metodologiile specifice pentru Disciplina “Istoria revoluției de la Timișoara din 1989 și a schimbării de regim din decembrie 1989 în România” se elaborează de către Ministerul Educației în colaborare cu reprezentanții organizațiilor de revoluționari ca o contribuție consultativă Fundația Națională a Revoluției din decembrie 1989 (cu sediul de la Timișoara), alte organizații timișorene ale revoluționarilor din decembrie 1989, cu Institutul Revoluției Române din decembrie 1989 sau cu oricare altă instituție asociativă reprezentativă pentru revoluționare din decembrie 1989, și se aprobă prin ordin al ministrului educației, se precizează în proiectul de lege.
Cadrele didactice care predau disciplina pot beneficia de pregătire profesională și cursuri de perfecționare de specialitate în cadrul cursurilor universitare specializate.