Legea care interzice referirea la identitatea de gen în școli, pe masa CCR. Judecătorii ar putea da astăzi o decizie privind sesizarea președintelui Iohannis

733 de vizualizări
Foto: Magda Ehlers – Pexels.com
Curtea Constituţională s-ar putea pronunţa, miercuri, pe sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea articolului 7 din Legea Educaţiei Naţionale 1/2011, prin care se interzice în instituţiile de învăţământ referirea la identitatea de gen, scrie G4Media.ro.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, legea contravine unor prevederi constituţionale referitoare la statul de drept şi principiul separaţiei puterilor în stat.

Legea interzice în unităţile, instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale, inclusiv în unităţile care oferă educaţie extraşcolară, activităţile „în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identităţii de gen, înţeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic şi că cele două nu sunt întotdeauna aceleaşi”, precum şi a activităţilor care contravin principiilor prevăzute la art. 3 al Legii 1/2011.

Preşedintele Iohannis afirmă că legea sesizată la CCR contravine articolului 29 privind libertatea conştiinţei din Legea fundamentală.

Citește articolul integral pe G4Media.ro

Photo by Magda Ehlers from Pexels


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Reprezentanții elevilor, despre proiectul modificării ARACIP: Interesele unora primează în fața siguranței copiilor și în fața educației de calitate / Solicităm ministrului educației să retragă, de urgență, proiectul de hotărâre de guvern

„Consiliul Național al Elevilor dezaprobă ferm reorganizarea aberantă a ARACIP și susține că activitatea agenției trebuie să rămână independentă față de factorul politic sau de interesele obscure” și cer retragerea…
Vezi articolul

Elevii cer ca autoritățile locale să deschidă audiențe online, să anunțe permanent numărul de cazuri de Coronavirus în comunități, numărul de izolați, de persoane testate, situația achizițiilor: Democrația a avut de suferit odată cu instaurarea stării de urgență

Consiliul Național al Elevilor solicită Guvernului “transparentizarea activității autorităților publice locale, prin informarea permanentă a cetățenilor privind procesul decizional de la nivel local” cu privire la numărul de cazuri de…
Vezi articolul

Elevii din județele Botoșani și Iași revin în școli miercuri, 10 ianuarie, după ce cursurile au fost suspendate din cauza zăpezii, anunță inspectoratele școlare / Orele vor fi recuperate după cum decide fiecare școală

Elevii din județele Botoșani și Iași revin în școli miercuri, 10 ianuarie, după ce vremea rea din țară a afectat aceste zone și a provocat suspendarea cursurilor, anunță inspectoratele școlare…
Vezi articolul

De anul școlar viitor, la liceul Universității „Alexandru Ioan Cuza din Iași” vor fi două clase cu profil pedagogic, potrivit rectorului Tudorel Toader. Urmează să fie depusă documentația necesară la ARACIP

Liceul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași urmează să înființeze două clase cu profil pedagogic, după cum a declarat pentru Edupedu.ro Tudorel Toader, rectorul instituției de învățământ: „În şedinţa Senatului…
Vezi articolul