Legea carantinei explicată. 75% dintre oamenii cu studii elementare nu știu ce conține, potrivit IRES

Legea carantinei 136/2020 va intra în vigoare marți, 21 iulie, după ce a fost aprobată de către Parlament și promulgată de Președintele Iohannis, iar vineri a fost publicată în Monitorul Oficial. Este prima lege de acest fel din România și prevederile ei ar trebui cunoscute de fiecare cetățean în parte, indiferent de mediul din care provine, de studiile pe care le are sau de veniturile sale și ale familiei. Potrivit unui sondaj făcut de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie, 75% dintre cei cu studii elementare, care au declarat că au auzit de această lege, spun că nu cunosc conținutul ei decât mică și foarte mică măsură.

Pentru românii cu studii medii, procentul celor care spun că nu știu conținutul legii carantinei și izolării este de 66, iar pentru cei cu studii superioare – 59.

Întrebarea a fost filtrată, adică a fost aplicată doar celor care au spus că au auzit de Legea carantinei (78% din total). Eșantionul a fost de 892 de participanți cu vârsta de peste 18 ani, interviurile au fost făcute prin telefon (CATI) pe 13 iulie 2020. Marja de eroare este de ± 3,3%.

Foto: IRES

Când se aplică această lege

Legea carantinei nu se aplică doar în perioada epidemiei de COVID-19, ci pentru orice altă epidemie sau situație de risc epidemiologie și biologic. Prevederile actului normativ sunt pentru prevenirea introducerii și limitarea răspândirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul României.

Ce înseamnă carantină

Carantina persoanelor este definită în lege drept “separarea fizică a persoanelor suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent înalt patogen de alte persoane, în spații special desemnate de către autorități, la domiciliu sau la locația declarată de către persoana carantinată.

Carantina va fi decisă de DSP printr-un act care poate fi atacat în instanță

Carantina este stabilită prin decizie individuală motivată a direcției de sănătate publică. Documentul va conține mențiuni cu privire la data și emitentul actului, numele și datele de identificare ale persoanei carantinate, durata măsurii și calea de atac prevăzută de lege, se arată în actul normativ.

Carantina în spații decise de autorități

Carantina în spații special desemnate de către autoritățile competente se realizează în următoarele situații:

în situația în care persoanele pentru care se instituie măsura de carantină declară pe propria răspundere că nu își pot asigura condițiile de separare fizică la domiciliu sau la locația declarată de acestea
în situația nerespectării măsurii de carantină la domiciliu sau la locația declarată, pe durata acesteia, deși a consimțit-o la data instituirii.

Cine plătește carantina

Cei care ajuns într-un spațiu desemnat de autorități pentru că au declarat pe propria răspundere că nu pot realiza distanțarea fizică la domiciliu nu plătesc nimic, carantina le este plătită de către bugetl Ministerului Sănătății.

Cei care nu respectă carantina la domiciliu, deși ei au declarat că vor sta acasă sau la o locație anume, au obligația de a suporta cheltuielile carantinării în spațiul special desemnat de autorități.

Cum vor fi recuperați banii de la cei care nu respectă carantina

Legea prevede că toate cheltuielile ocazionate cu carantinarea persoanelor care nu au respectat carantina și sunt obligatoriu trimise în spații decise de autorități se suportă de către Ministerul Sănătății din bugetul aprobat cu această destinație și se recuperează de la persoanele în cauză. Potrivit regulilor în vigoare gestionarea recuperărilor de creațe (datorii) în cazul asigurărilor publice de sănătate este realizată de către ANAF.

Cei care refuză carantina la domiciliu sunt puși cu forța în carantină în spații alese de autorități – decizia poate fi atacată în instanță

În situația în care persoanele refuză măsura carantinării la domiciliu sau la locația declarată de acestea, precum și atunci când persoanele în cauză încalcă măsura carantinei pe durata acesteia, deși au consimțit-o anterior, medicul sau, după caz, organele de control recomandă, iar reprezentantul direcției de sănătate publică decide carantinarea persoanei în spațiul special desemnat de autorități, dacă aceștia constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară.

Medicul sau, după caz, organele de control vor informa de îndată direcția de sănătate publică județeană sau a municipiului București, care confirmă sau infirmă, după caz, măsura carantinării persoanei în spațiul special desemnat de autorități, printr-o decizie cu caracter individual.

Decizia va conține mențiuni cu privire la data și emitentul actului, numele și datele de identificare ale persoanei carantinate, durata măsurii și calea de atac prevăzută de lege.

Decizia se emite în cel mult 8 ore de la informarea făcută de medic sau de organele de control, după caz, și se comunică de îndată persoanei în cauză. Până la comunicarea decizie persoana nu poate pleca decât cu acordul medicului.

Cât durează carantina

Carantina se instituie pe durata perioadei de incubație a bolii de care persoana este fie bolnavă fie suspectă. “Măsura încetează la expirarea termenului specific perioadei de incubație sau anterior, ca urmare a confirmării persoanei ca purtătoare a agentului înalt patogen, cu sau fără semne și simptome sugestive specifice definiției de caz, fiindu-i aplicabile dispozițiile privitoare la măsura izolării”, prevede legea.

Ce înseamnă izolarea

Legea 136 definește izolarea izolarea drept separarea fizică a persoanelor afectate de o boală infectocontagioasă sau a persoanelor purtătoare ale agentului înalt patogen chiar dacă acestea nu prezintă semne și simptome sugestive, la domiciliu, la locația declarată de persoana izolată, într-o unitate sanitară sau la o locație alternativă atașată unității sanitare.

Izolarea poate fi decisă cu acordul persoanei sau fără

Izolarea este necesară pentru monitorizarea stării de sănătate și aplicarea unui tratament, după caz. Această măsură poate fi decisă fie pentru ca pacientul să se vindece, fie pentru reducerea gradului de contagiozitate. Izolarea se ppoate face pe baza consimțământului persoanelor sau, în lipsa acestuia, prin decizia individuală motivată a direcției de sănătate publică. Dacă se face prin decizia DSP, documentul respectiv va conține mențiuni cu privire la data și emitentul actului, numele și datele de identificare ale persoanei izolate, durata măsurii și calea de atac prevăzută de lege.

Izolarea poate fi impusă “nu mai mult de 48 de ore”, după care poate fi prelungită

Izolarea persoanelor care sunt bolnave, au semne și simptome, precum și pentru cele care sunt doar purtătoare, dar asimtomatice, se instituie cu acordul persoanelor supuse examinării.

Dacă acestea nu își dau acordul, adică refuză izolarea, medicul informează de îndată, după consemnarea refuzului persoanei, direcția de sănătate publică județeană sau a municipiului București, care, în termen de cel mult două ore, va emite decizia prin care confirmă sau infirmă măsura izolării recomandată de medic, în unitatea sanitară sau într-o locație alternativa atașată acesteia. Decizia are caracter individual și se comunică de îndată persoanei în cauză. Decizia va conține mențiuni cu privire la data și emitentul actului, numele și datele de identificare ale persoanei izolate, durata măsurii și calea de atac prevăzută de lege.

În scopul prevenirii răspândirii bolii infectocontagioase, până la comunicarea hotărârii primei instanțe de anulare a actului administrativ contestat, persoana în cauză nu poate părăsi locația unde se află izolată fără încuviințarea medicului sau a reprezentantului direcției de sănătate publică.

Medicul poate decide izolarea forțată “în scopul efectuării examinărilor clinice, paraclinice și a evaluărilor biologice, până la primirea rezultatelor acestora, dar nu mai mult de 48 de ore”, potrivit Legii 136/2020.

Cel mai târziu la expirarea termenului de 48 de ore, pe baza examinărilor clinice și paraclinice și dacă se menține riscul transmiterii bolii infectocontagioase cu risc de transmitere comunitară, medicul recomandă prelungirea măsurii izolării într-o unitate sanitară sau într-o locație alternativă atașată unității sanitare ori, după caz, la domiciliul persoanei sau la locația declarată de aceasta.

Izolarea la domiciului nu poate fi decisă, dacă persoana nu se poate izola de familie

Izolarea la domiciliu sau la locația declarată se instituie dacă riscul contaminării altor persoane sau al răspândirii bolii infectocontagioase este redus.

Izolarea la domiciuliu pică în cazul bolilor pentru care internarea e obligatorie

“Izolarea la domiciliu sau la locația declarată nu poate fi dispusă în situațiile în care informațiile științifice oficiale referitoare la tipul agentului înalt patogen, calea de transmitere și rata de transmisibilitate impun izolarea persoanelor exclusiv într-o unitate sanitară sau o locație alternativă atașată acesteia” – prevede legea.

Izolarea unui copil

Dacă persoana care trebuie izolată este un minor, măsura izolării se instituie pentru acesta cu acordul părintelui sau fără (vezi mai sus procedura), după caz, la domiciliul aparținătorului ori la locația declarată de acesta.

Izolarea minorului într-o unitate sanitară sau la o locație alternativă atașată acesteia se instituie potrivit reglementărilor în vigoare.

Aparținătorul minorului este supus măsurii carantinării în temeiul prezentei legi, dacă măsura izolării nu i se aplică.

Ce se întâmplă dacă părintele unui copil trebuie izolat sau carantinat

Legea 136/2020 prevede că atunci când măsura carantinei sau a izolării a fost luată față de o persoană în a cărei ocrotire se află un minor, o persoană pusă sub interdicție, o persoană căreia i s-a instituit tutela sau curatela ori o persoană care, din cauza vârstei, bolii sau altei cauze, din orice alt motiv, rămâne fără supraveghere și îngrijire, părintele, ocrotitorul legal, personalul medical sau reprezentantul direcției de sănătate publică anunță serviciul public de asistență socială, în vederea monitorizării acestora și dacă se impune, în vederea luării măsurilor legale de ocrotire temporară pentru persoanele respective.

Monitorizarea și, după caz, măsurile legale de ocrotire temporară a persoanelor prevăzute mai sus pot fi dispuse numai pe durata în care acestea rămân fără supraveghere și fără îngrijire și nu au ca efect suspendarea de drept a exercițiului drepturilor părintești sau a drepturilor ocrotitorilor legali.

Un copil nu poate fi luat în grija statului, dacă părintele a desemnat un alt adult care să aibă grijă de el

“Monitorizarea și, după caz, măsurile legale de ocrotire temporară a persoanelor respective nu pot fi dispuse dacă părintele sau ocrotitorul legal a desemnat un alt membru al familiei sau o persoană de referință pentru supravegherea și îngrijirea lor, iar aceasta acceptă să exercite temporar supravegherea și îngrijirea pentru persoanele respective”, se arată în lege.

Dacă un copil ajunge totuși în grija statului pentru o perioadă, “direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului vor lua măsuri pentru a pune la dispoziția persoanelor locații rezidențiale corespunzătoare și personal specializat, în funcție de vârsta și de starea de sănătate a persoanelor ocrotite, pe întreaga durată în care acestea rămân fără supraveghere și îngrijire”, potrivit documentului.

În carantină și în izolare autoritățile asigură mâncarea, tratamentul și livrarea

Autoritățile publice centrale sau locale au obligația de a asigura pentru persoanele aflate în carantină sau în izolare la domiciliu sau în locația declarată de acestea necesarul de hrană ori, după caz, și tratament, în funcție de vârsta și starea de sănătate a persoanei, precum și livrarea acestora dacă persoanele se află în imposibilitatea de a-și asigura procurarea hranei ori, după caz, a tratamentului.

Prin hotărâre a Guvernului se vor stabili limitele maximale pentru aceste cheltuieli, care vor fi suportate din bugetul Ministerului Sănătății, prin unitățile administrativ-teritoriale.

Persoana bolnavă poate fi inclusiv cea fără simptome

Legea definește persoană bolnavă atât cea cu simptome, cât și pe cea fără simptome, adică asimptomatică, dar care are risc epidemiologic. Persoana bolnavă este persoana care suferă de o boală infectocontagioasă având semne și simptome sugestive specifice definiției de caz sau persoana purtătoare a unui agent înalt patogen chiar dacă nu prezintă semne și simptome sugestive la examenul medical clinic obiectiv, dar prezintă un risc epidemiologie și biologic.

Riscurile sunt de două feluri – epidemiologic și biologic

Riscul epidemiologic este definit de Legea 136 drept probabilitatea de apariție a unui eveniment generat de un agent înalt patogen care poate afecta sănătatea grupurilor populaționale, cu posibilitatea răspândirii pe plan local, județean, zonal, național, european sau internațional

Riscul biologic este definit ca probabilitatea apariției unui efect asupra sănătății umane cauzat de răspândirea accidentală sau intenționată a unui agent înalt patogen.

Orice persoană care vine dintr-o zonă cu epidemie, sau a avut contact cu un infectat, e persoană suspectă

Persoana suspectă poate fi posibil infectată pentru că provine din zona în care există epidemie, risc epidemiologie sau biologic, cu un agent înalt patogen, pe perioada de incubație, în baza dovezilor științifice.

De asemenea, tot suspectă este și persoana care a intrat în contact direct cu o persoană infectată sau cu bunuri contaminate cu agentul înalt patogen, până la trecerea perioadei de incubație sau apariția semnelor sau simptomatologiei clinice sau paraclinice a bolii.

Contestarea unei decizii de carantinare sau izolare ajunge în 5 zile la Înalta Curte

Dacă reclamantul se află sub incidența unui act individual emis potrivit dispozițiilor prezentei legi, prin care s-a dispus carantina sau izolarea, după caz, iar această împrejurare rezultă din înscrisurile depuse, soluționarea cauzei se face cu audierea acestuia, cu excepția situației în care starea sănătății acestuia nu permite.

Audierea reclamantului are loc prin videoconferință sau chiar telefonic

Audierea reclamantului se realizează printr-un mijloc de telecomunicație audiovizuală care permite verificarea identității părților și garantează securitatea, integritatea, confidențialitatea și calitatea transmisiunii. În caz de imposibilitate tehnică sau materială de a recurge la un asemenea mijloc pentru audierea reclamantului, aceasta se realizează prin orice mijloc de comunicație electronic, inclusiv telefonic, care permite verificarea identității părților și garantează securitatea, integritatea, confidențialitatea și calitatea transmisiunii.

Pronunțarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea hotărârii se face în cel mult 48 de ore de la pronunțare.

Hotărârea primei instanțe poate fi atacată cu recurs în maximum două zile de la comunicare.

În vederea soluționării recursului, dosarul se înaintează în aceeași zi la Înalta Curte de Casație și Justiție, în format scris sau electronic.

Înalta Curte de Casație și Justiție se pronunță în complet de 5 judecători, în termen de 5 zile de la sesizare, prin hotărâre definitivă.

Hotărârea definitivă prin care s-a anulat actul administrativ cu caracter normativ se publică în 24 de ore de la pronunțare în Monitorul Oficial al României, potrivit procedurii prevăzute la art. 23 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Orice act normativ emis pe baza Legii 136 poate fi atacat, termenul de judecare e de 15 zile

Legea care intră în vigoare marți arată că “toate actele administrative cu caracter normativ (adică ordine de ministru, hotărâri de guvern sau de consiliu local/județean sau alte documente similare) privind instituirea, modificarea sau încetarea măsurilor din prezenta lege pot fi atacate de către orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim la instanța competentă, cu acțiune în anulare la instanța de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 5 zile de la publicarea actului administrativ în Monitorul Oficial al României sau de la data luării la cunoștință a conținutului actului în cazul nepublicării acestuia.

Acțiunea în anulare se formulează în scris și se depune la instanța judecătorească competentă.

Acțiunea în anulare este soluționată de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 15 zile de la data sesizării legale a instanței, în completuri formate din 3 judecători.

Primul termen de judecată este de maximum 5 zile de la data înregistrării acțiunii în anulare, iar termenele ulterioare nu pot depăși 10 zile în total.

Legea 136/2020 poate fi consultată aici.

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.