Legea 153 a fost modificată. Directorii Caselor Corpului Didactic primesc salarii mai mari decât ale inspectorilor școlari generali

4.633 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Parlamentul a modificat Legea 153, iar actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial. Acesta prevede o creștere de peste 800 de lei a nivelului salariului de bază pentru funcția de Director al Casei Corpului Didactic, pentru anul 2022, față de varianta inițială a legii. După majorare, directorul va avea un salariu mai mare decât al unui inspector general școlar.

Concret, modificarea majorează salariul la care trebuie să ajungă un director al Casei Corpului Didactic de la 7.050 pentru Gradul 1 și 7.721 lei pe lună pentru Gradul 2, până la 7.871 de lei pe lună pentru Gradul 1, respectiv 8.678 de lei pe lună, Gradul 2.

Coeficienții sunt majorați astfel de la 2,82, respectiv 3,09 până la 3,15 și 3,47.

De menționat ar fi că pe noii coeficienți și cu noul salariu, funcția de director al Casei Corpului Didactic devine cel mai bine plătită funcție din sistemul de învățământ preuniversitar, capitolul ”funcții de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar”, conform Legii 153/2017.

Anexa I înainte de modificare

Modificarea publicată marți în Monitorul Oficial nr 1029.

Potrivit legii, Casele Corpului Didactic sunt centre de resurse având drept scop formarea și dezvoltarea profesională și personală a angajaților sistemului de învățământ preuniversitar din România. Funcțiile acestora, rolul lor, precum și organizarea CCD sunt stabilite printr-un ordin de ministrul din 2011.

FOTO> pixabay.com


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mutarea vacanței de primăvară aproape de liberele de 1 Mai și Paște, Săptămâna verde să fie comasată cu Școala altfel, vacanța mobilă din februarie să devină fixă odată aleasă perioada – printre propunerile mai multor organizații de părinți pentru calendarul anului școlar 2023-2024

Săptămâna verde ar trebui să devină două zile „verzi” din săptămâna Școala altfel, iar organizarea să poată fi făcută în modulele 1-4, nu doar în 4 și 5 cum este…
Vezi articolul

Profesorii trebuie să realizeze cursurile de pregătire chiar și pentru un singur elev care va veni la școală, dar în același timp trebuie să facă și pregătire online cu elevii care stau acasă, potrivit ministrului Educației

Profesorii trebuie să realizeze cursurile de pregătire chiar și pentru un singur elev, dacă un singur elev va alege să vină la școală, spune ministrul Educației potrivit digi24.ro. Același profesor,…
Vezi articolul

Peste 240 de milioane de euro pentru reducerea abandonului școlar în învățământul primar, bani de la bugetul UE prin Programul Educație și Ocupare, a anunțat Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației

„Va exista o finanțare suplimentară de 242 de milioane de euro pentru reducerea abandonului școlar în învățământul primar, din Programul Operațional Educație și Ocupare, POEO”, a declarat Bogdan Cristescu, secretar…
Vezi articolul