Lecții despre vaccin, virusuri și ARN mesager pentru toți copiii, din septembrie? “E un proiect pe care îl avem în vedere”, spune Sorin Cîmpeanu

1.296 de vizualizări
Foto: gov.ro
Ministerul Educației are în vedere să introducă în școli, în noul an școlar, lecții despre vaccin, virusuri și ARN mesager, a spus joi seară, într-un interviu la Digi 24, ministrul Sorin Cîmpeanu. El a spus că este “un proiect pe care îl susțin”. Întrebat dacă toți elevii vor primi astfel de lecții din toamnă, el a răspuns: “Așa ar trebui, așa îmi doresc, Avem problemă cu resursa umană capabilă, dispusă să facă acest lucru”.

Schimbul de replici pe această temă, în cadrul interviului acordat Digi24 (începând cu min. 19:45 în înregistrarea de mai jos):

Întrebare: Domnule ministru, suntem naivi dacă ne închipuim că, de fapt, din 13 septembrie, chiar repede-repede, iute-iute, în septembrie sau în octombrie, în toate școlile din România, copiii ar trebui să primească niște lecții despre vaccin, despre boli, despre virusuri, despre ce înseamnă ARN mesager?

Sorin Cîmpeanu: Nu. Este un proiect pe care îl avem în vedere.

Întrebare: Și se va întâmpla asta?

S.C.: Da.

Întrebare: Și în toate școlile din România, în toamna asta, toți copiii vor primi lecții despre vaccin?

S.C.: Așa ar trebui, așa îmi doresc, Avem problemă cu resursa umană capabilă, dispusă să facă acest lucru.

Întrebare. Avem profesori de biologie, mulți dintre ei capabili…

S.C.: Foarte mulți capabili. (…)

Întrebare: Părinții ce să facă? Să se aștepte să existe aceste lecții? Dacă ele nu vor exista, să meargă să le ceară profesorilor diriginți, directorilor de școală, cui?

S.C.: Într-o manieră responsabilă, voi veni cu precizări în momentul în care voi fi reușit să reglez deja aceste lucruri.

Întrebare: Sigur se va întâmpla, spuneți? În toamna asta toți copiii de școală din România vor primi lecții despre virusuri, vaccin și ARN mesager?

S.C.: Sigur e un proiect pe care îl susțin. Până când nu voi avea garanția că pot și să-l implementez, nu voi anunța acest lucru. E nevoie de responsabilitate. Dar e un proiect necesar și pe care îl susțin și, mai mult de atât, un proiect pe care îl consider fezabil. Greu, dar fezabil.


6 comments
  1. Da, probabil vor mai scoate lectia de istorie sau geografie si le vor inlocui cu asta de educatie medicala si pe cea de exucatie sexuala si au rezolvat problema. Istoria si geografia o inveti pe goole map si wikipedia.

  2. Asadar, profesorii vor sta in fata elevilor si le vor face reclama la un vaccin care se afla in etapa experimentala? Pot profesorii sa coboare mai joz de atat din punct de vedere etic? Este treaba medicilor de familie sa recomande medicamente si vaccinuri in functie de fiecare situatie a pacientilor. Ati uitat ca vaccinurile au primit un fel de aprobare atipica, pentru uz de urgenta, tocmai fiindca sunt inca in faza experimentala?

  3. Mama,ce meciuri de Among us o să mă joc in timpul orelor Astora. Numa sper să pic impostor ca e mai distractiv.Sau mă apuc de roblox. Run Race,fun Race,și epic Race 3d,am jucat,in semestrul 1 al 2019-2020,in al doilea semestru planta vs zombies,iar în timpul lecțiilor despre vaccin,poate bag și niște muzica,among us ,și roblox,sper sa se ieftinească Huawei freedubs 4i,până atunci,că sunt wireless,și le ascund mai bine pe sub mânecă. Cine știe,poate copiez și la un test,așa.

    1. Problema este ca politicienii te-au depasit deja, ei sunt impostorii care se joc cu voi Among us si asta nu mai e atat de distractiv …

  4. Romania Educata este pe un drum bun, la aceste lectii trebuie sa participe si parintii ca pana la urma ei decid. Alta zi, alta stire aruncata in spatiu public.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Raluca Turcan, vicepremier: În Educație este pentru prima dată când copiii vor începe anul școlar cu manualele pe bănci și când un program de pregătire a profesorilor nu este doar pe hârtie, ci este pus în practică

Promisiuni pentru elevii care în septembrie vor intra în clasa a VIII-a din partea vicepremierului Raluca Turcan, la Consiliul Național al PNL. Prim-vicepreședinte al Partidului Național Liberal, Turcan a declarat…
Vezi articolul

Romaniatv.net publică secvențe editate dintr-o înregistrare cu Miclea, în care pot fi auzite insulte la adresa președintelui / Mircea Miclea: Nu am avut acest interviu cu Romania TV. Este probabil o compilație, îmi cer scuze pentru interpretări și luări de poziție

Romaniatv.net a publicat secvențe editate din una sau mai multe înregistrări audio cu fostul ministru al Educației Mircea Miclea, în care pot fi auzite insulte la adresa președintelui. În înregistrările…
Vezi articolul
10 lei

Toți oamenii responsabili cu salarizarea profesorilor din școli și inspectorate, chemați la o videoconferință organizată luni, 27 noiembrie, de Ministerul Educației, pentru explicații despre modulul de plată a diferențelor salariale

Contabilii și personalul responsabil cu salarizarea din școli și inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) sunt convocați luni, 27 noiembrie, de la ora 10, la o videoconferință generală pe tema plății diferențelor salariale…
Vezi articolul

INTERVIU Profesorii au făcut chetă ca eleva lor să meargă la olimpiadă, iar ea a luat locul I pe țară. Sena Moldovan, clasa a VII-a într-un sat bihorean: Părinții mei nu și-au putut continua studiile, telefon nu am, eu îmi fac singură temele. Școala înseamnă viitor, pentru că un om fără școală nu poate avea parte de nimic

„Școala înseamnă responsabilitate, viitor, pentru că un om fără școală nu poate avea parte de nimic”. Sunt cuvintele fetei de clasa a VII-a dintr-un sat bihorean care în urmă cu…
Vezi articolul