Laureații Nobel 2020, onorați in absentia într-o ceremonie restrânsă, din cauza pandemiei

99 de vizualizări
Laureații Nobel 2020
Laureații Nobel 2020
Laureaţii premiilor Nobel din 2020 urmează să fie onoraţi in absentia, joi, în cadrul unor ceremonii în format restrâns pe fondul pandemiei de coronavirus, informează DPA, preluată de Agerpres.

Laureații Nobel 2020

Programul Alimentar Mondial (PAM) al ONU va accepta Premiul Nobel pentru Pace 2020 la o ceremonie organizată în Roma. David Beasley, directorul executiv al PAM, va fi cel care va accepta premiul – o diplomă şi o medalie de aur – la sediul agenţiei, iar preşedinta Comitetului Nobel din Norvegia, Berit Reiss-Andersen, urmează să transmită o declaraţie de la Oslo.

În mod tradiţional, premiul Nobel pentru Pace – una dintre distincţiile create de inventatorul şi omul de afaceri suedez Alfred Nobel (1833-1896), cel care a inventat dinamita – este decernat la Oslo, în conformitate cu unul dintre criteriile prevăzute în testamentul lui Nobel. Laureații Nobel 2020 sunt Roger Penrose, Reinhard Genzel, Andrea Ghez.

Tot joi, este programată o ceremonie televizată transmisă de la Primăria din Stockholm. Evenimentul va include imagini video cu laureaţii Nobel din domeniile medicinei, fizicii, chimiei, literaturii şi economiei care şi-au primit premiile în ţările lor de origine.

Niciun laureat nu a călătorit la Stockholm din cauza pandemiei şi, la fel ca la Oslo, banchetul dat în cinstea lor a fost anulat.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Educația alături de sănătate ar trebui să se axeze pe competențe europene, susține europarlamentarul Dragoș Tudorache: S-a văzut în situații de criză că este nevoie de o viziune europeană

„Există și această discuție foarte serioasă în Uniunea Europeană, dacă nu e cazul, modificând tratatele bineînțeles, să aducem partea de educație mai mult către zona de competențe europene. Eu cred…
Vezi articolul

Cîmpeanu spune că își dă demisia de la Ministerul Educației, la finalul lunii ianuarie, dacă nu primește “o creștere în valoare absolută” a bugetului. “Să fie măcar un pic mai mare decât în anul 2020”

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu spune că își va da demisia, dacă nu primește “o creștere în valoare absolută” a bugetului pentru Educație. Declarația a fost făcută la RealitateaTV. Acesta a…
Vezi articolul