Laptele, cornul și fructele în școli – întârziere de un semestru. Guvernul aprobă abia acum deblocarea Programului care ar trebui să reducă abandonul

833 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
În ultima săptămână a Semetrului I din anul școlar 2018-2019 Guvernul pune pe ordinea de zi a ședinței Executivului din 30 ianuarie 2019 proiectul de hotărâre prin care se poate debloca situația programului Laptele, cornul și fructele în școli. Potrivit notei de fundamentare, mai multe blocaje s-au creat după ce, în unele județe responsabilitatea achizițiilor pentru acest program, finanțat din fonduri europene, a fost preluată de consiliile județene de la consiliile locale.

Doar câteva consilii județene din țară s-au încumetat să declanșeze Programul laptele, cornul și fructele în școli în primul semestru. Asta pentru că, dupa aprobarea și intrarea în vigoare a Legii nr. 55/2018 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participarii României la Programul
pentru școli al Uniunii Europene, cei de la Ministerul Agriculturii (gestionarii programului) și-au dat seama că trebuie să modifice mai multe acte normative.

Care este noutatea

Programul pentru şcoli al României va putea fi gestionat atât de către consiliile județene, cât și/sau de cele locale. Având în vedere că în prezent unele consilii județene au demarat implementarea, în timp ce alte consilii județene și locale așteaptă intrarea în vigoare a unui act normativ de implementare a Legii nr.
55/2018, dar și stabilirea unei proceduri de colaborare între aceste autorități.

Istoria programului care ar putea reduce abandonul școlar

Încă din 18 octombrie 2018 Consiliul Național al Elevilor atrăgea atențiaProgramul cornul și laptele lipsește din școli.

“Deși consiliile județene au sarcina de a contracta firme pentru asigurarea derulării programului ‘Laptele și cornul’, ce face parte din pachetul de măsuri pentru reducerea abandonului școlar”, unele autorități județene “tergiversează” întregul proces, arată CNE.

Elevii amintesc că abandonul școlar este în prezent de aproape 19%, iar ținta europeană este de a-l reduce la sub 10% până în anul 2020.

Dintre autoritățile județene incompetente, le enumerăm pe cele din: Constanța, Covasna, Dolj, Mehedinți, Neamț, Sălaj, Satu Mare, Teleorman și Vâlcea. Pentru ca nepăsarea acestora să fie amplificată, din informațiile pe care le deținem, în unele zone distribuția va începe abia după 10 ianuarie 2019, la 4 luni după deschiderea școlilor”, se arată în comunicatul Consiliului Național al Elevilor (CNE).

Consiliul Elevilor “se declară dezamăgit de greva transportatorilor din data de 11 octombrie, având în vedere numărul ridicat de elevi care sunt nevoiți să facă naveta zilnic, între domiciliu și unitatea de învățământ. Punem sub semnul întrebării legitimitatea intereselor din spatele acestei acțiuni și solicităm patronatelor din domeniu să ia în calcul interesul suprem al beneficiarilor primari ai educației. Cel puțin câteva sute de elevi nu au participat în ziua de joi la cursurile școlare, din cauza incertitudinii privind circularea mijloacelor de transport în comun”.

Petru Apostoaia, președintele Consiliului Național al Elevilor, a declarat că “elevilor le sunt puse piedici chiar de către cei care ar trebui să le faciliteze accesul la educație. Atragem atenția asupra faptului că unele consilii județene sunt foarte consecvente în a întârzia cu atribuirea contractelor pentru programul <<Laptele și cornul>>, unele dintre acestea reușind să repete performanța de a tărăgăna distribuirea alimentelor câteva luni de la începutul anului școlar.”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Toți profesorii evaluatori la Evaluarea Națională 2024 vor fi „instruiți” la o zi după probe, înainte să înceapă corectarea lucrărilor – adresă a Ministerului Educației

Toți profesorii evaluatori la Evaluarea Națională 2024 vor fi „formați” cum să corecteze lucrările elevilor și cum să le noteze în aplicația de corectare digitalizată, potrivit unei adrese a Ministerului…
Vezi articolul

Mormântul lui Lică Sămădău, descoperit în Arad / Etnografii de la Complexul Muzeal Arad au identificat locul unde e îngropat Antonie Ciul, cel care l-a inspirat pe Slavici în scrierea nuvelei „Moara cu noroc”

Bărbatul după care Slavici a creat personajul este îngropat la Ineu, în cimitirul de lângă „Hodobană”, anunță Special Arad, potrivit G4Media.ro. La sesizarea unor localnici, o mică echipă de etnografi, formată…
Vezi articolul