Misiunea sondei Juno, aparţinând NASA, a descoperit că unul dintre sateliţii naturali ai giganticei planete Jupiter, Io, are numeroase lacuri de lavă la suprafaţă, transmite Live Science, potrivit Agerpres.
Folosind instrumentul Jovian Infrared Auroral Mapper (JIRAM), un instrument construit de Agenţia Spaţială italiană ce a fost folosit iniţial pentru a străpunge norii groşi ai planetei Jupiter, sonda Juno a surprins imagini în infraroşu ale lacurilor de lavă de la suprafaţa lunii Io.
În imagini pot fi văzute inele fierbinţi de lavă ce înconjoară o crustă mai rece. Conform datelor colectate de Juno, aceste inele de lavă au temperatura între 232 şi 732 de grade Celsius, în condiţiile în care temperatura crustei este mult mai scăzută, de aproximativ -43 de grade Celsius.
“Acum avem o idee despre cel mai frecvent tip de vulcanism întâlnit pe Io: uriaşe lacuri de lavă în care magma urcă şi coboară”, a declarat Alessandro Mura, membru al echipei Juno din cadrul Institutului Naţional de Astrofizică de la Roma. “Crusta din lavă este forţată să se spargă fiind împinsă în pereţii lacului, formând un inel tipic de lavă, aşa cum întâlnim la lacurile de lavă din Hawaii”. Aceasta este principala ipoteză a cercetătorilor. O altă ipoteză susţine că magma se ridică din mijlocul lacului, împingând crusta spre exterior până se scufundă la marginea lacului, expunând lava şi generând inelele de lavă observate.
Oamenii de ştiinţă mai au încă multe de aflat despre Io, în special din datele imagistice culese de sonda Juno, conform sursei citate.
“De abia am început să analizăm rezultatele JIRAM obţinute în cursul survolurilor satelitului Io de la mică distanţă, din decembrie 2023 şi februarie 2024”, a declarat şi Scott Bolton, cercetător principal în ceea ce priveşte luna Io de la Southwest Research Institute din San Antonio (SUA). “JIRAM se dovedeşte unul dintre cele mai valoroase instrumente pentru a afla mai multe despre această lume torturată, prin îmbinarea acestor noi rezultate cu cele obţinute în cadrul misiunii de lungă durată a sondei Juno de a monitoriza şi cartografia vulcanii de la polii lui Io”, a mai adăugat el.