Laboratoarele școlare nu mai pot cumpăra substanțe cu ajutorul cărora să facă o serie de experimente esențiale pentru înțelegerea fenomenelor studiate din cauza reglementărilor actuale, atrage atenția profesoara de Chimie Gabriela Cîrstea

Foto: © Tatyana Vychegzhanina | Dreamstime.com https://www.dreamstime.com/excited-schoolgirl-fume-chemical-experiment-scool-lab-excited-schoolgirl-fume-chemical-experiment-image170302925

La chimie nu ne mai dă voie legislația să lucrăm cu substanțele așa-zis periculoase, susține Gabriela Cîrstea, cadru didactic la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Dima” din Pitești, într-un material publicat de Centrul de Evaluare și Analize Educaționale. Organizația desfășoară proiecte pentru promovarea predării fizicii și chimiei prin descoperire. Aceasta spune că „este nemulțumirea tuturor profesorilor de chimie”.

Gabriela Cîrstea, profesoară de chimie la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Dima” din Pitești, a văzut că elevii de astăzi sunt atrași mai mult de activități practice și acceptă mai greu decât generațiile anterioare să scrie de pe tablă, scriu cei de la CEAE.

„Partea proastă este că ne este mai greu să facem experimente, pentru că la chimie nu ne mai dă voie legislația să lucrăm cu substanțele așa-zis periculoase. Pot să-l pun pe elev să facă o soluție de sare cu apă sau zahăr, dar multe dintre experimentele pe care le făceam înainte le putem face doar digital”, subliniază ea.

Este nemulțumirea tuturor profesorilor de chimie, aceea că laboratoarele școlare nu mai pot cumpăra substanțe cu ajutorul cărora să facă o serie de experimente esențiale pentru înțelegerea fenomenelor studiate, explică autorii materialului.

Reamintim că recent, profesorul Viforel Dorobanțu, directorul Școlii Gimnaziale Curcani, județul Călărași, semnala într-un interviu pentru Edupedu.ro același tip de probleme după ce școala sa a fost dotată cu un laboator de științe complet echipat printr-un proiect al unei organizații nonguvermanentale. În plus, eliminarea reziduurilor după folosirea kiturilor de substanțe primite era una care punea probleme deosebite.

Prin PNRR autoritățile derulează în acest an un program de dotare, inclusiv pentru laboratoarele de științe.

Foto: © Tatyana Vychegzhanina | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version