La o școală din Olt, niciun elev nu a luat peste 5 la Evaluarea Națională. Directorul școlii: Nu este o surpriză / În alte două școli din județ, elevii nu s-au prezentat la examen invocând pandemia

5.008 vizualizări
interzicerea fondului clasei și școlii
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
La școala din comuna Iancu Jianu, din judeţul Olt, doar 15 elevi s-au înscris la Evaluarea Naţională 2020 și niciunul nu a obținut note peste 5. “Să vă spun sincer, nu este o surpriză pentru noi”, a declarat pentru Digi 24 directorul școlii, Constantin Călugăru.

În alte două școli din județ, niciun elev nu a mers la Evaluarea Națională 2020, invocând pandemia COVID-19, relatează Digi 24. Amintim că 77% dintre elevii prezenți la Evaluarea Națională în județul Olt au obținut medii peste 5, potrivit primelor rezultate, însă Ministerul calculează acest procent prin raportare la numărul de elevi prezenți la examen, nu la numărul de absolvenți de clasa a VIII-a.

La școala din comuna Iancu Jianu, 15 elevi s-au înscris la Evaluarea Naţională, fără ca vreunul să fi luat note peste 5. Parte dintre ei nici nu s-au mai prezentat la examenul de Matematică, potrivit sursei citate.

Directorul școlii, Constantin Călugăru, a declarat că, “din păcate, situația la şcoala gimnazială a fost foarte slabă, şi ne asumăm acest rezultat. În condiţiile în care, să vă spun sincer, nu este o surpriză pentru noi“.

În ceea ce-i privește pe părinţi, aceștia spun că elevii “nu-şi dau interesul. Profesorii îi învaţă, dar ei nu își dau interesul. Stau pe telefoane.”.

În comuna Găvăneşti din același județ sunt două școli de la care niciun elev nu a mers la Evaluare. “Nu am vrut să mă duc… Mi-a fost greu cu pandemia asta”, spune un elev, pentru Digi 24.

De precizat că absolvenții de gimnaziu care nu merg la Evaluarea Națională își vor continua studiile la o școală profesională sau într-un liceu, dar după ce sunt repartizați elevii care au fost prezenți la examen. Școala este obligatorie până în clasa a X-a.

Organizat în condiţii de distanţare fizică şi norme de igienă suplimentare, examenul pentru absolvenţii clasei a VIII-a a înregistrat cel mai mare număr de elevi prezenţi la probele de Matematică şi Limba şi literatura română din perioada 2014-2020. În acelaşi timp, examenul a marcat şi cea mai mare rată de absenteism din perioada analizată.

Datele oficiale analizate de Edupedu.ro arată că numărul elevilor înscrişi la Evaluarea Naţională, comunicat pe 14 iunie, a fost de 172.532, cu 17.576 mai mare decât cel din 2019.

Generația care a susținut săptămâna trecută Evaluarea Națională a fost prima pentru care părinții au putut opta dacă își înscriu copiii de 6 ani în clasa pregătitoare sau în clasa I. Frica de schimbările pe care urma să le aducă clasa pregătitoare i-a determinat pe mulți să își înscrie copiii direct în clasa I, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care numărul elevilor înscriși la Evaluarea Națională este atât de mare (172.531), față de anul trecut (155.020 de înscriși).

Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Citește și:

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Numărul notelor greșite la Evaluarea Națională continuă să crească și “se perpetuează un fenomen periculos”, afirmă Consiliul Elevilor: Ministerul să asigure verificarea corespunzătoare a lucrărilor

“Se perpetuează un fenomen periculos, în care, spre exemplu, lucrările nu sunt corectate în mod obiectiv de ambii profesori evaluatori, ci doar de unul, urmând ca cel de-al doilea să…
Vezi articolul