În toate şcolile redeschise pentru elevii de ani terminali au existat 30 de cazuri la nivel naţional în care a fost depășită temperatura 37,3ºC la intrarea în unitatea de învăţământ, pe 2 iunie, potrivit lui Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar (FNAP-IP).
“În prima zi de revenire la școală, pentru elevii de cls. 8 și 12, au fost 30 de elevi care au depășit temperatura impusă, adică 37.3”, a scris Cristache pe Facebook.
Conform procedurii, aceştia nu au fost lăsaţi să intre în şcoală, medicul care măsoară temepratura putând să îi direcţioneze către medicul de familie.
Măsurile pe care trebuie să le găsească elevii la școală:
- la intrarea în unitatea de învățământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic și a elevilor va fi măsurată temperatura (care nu trebuie să depășească 37,3 grade Celsius) de către cadrul medical care va asigura asistența medicală pe întreaga durată a desfășurării activităților
- parcursul prin curtea școlii până la intrarea în unitatea de învățământ se va realiza pe un traseu bine delimitat și semnalizat
- la intrarea în unitatea de învățământ vor fi asigurate materiale și echipamente de protecție (covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini)
- în toate spațiile în care se vor desfășura activități cu elevii vor fi afișate mesaje de informare cu privire la normele igienico-sanitare și de prevenire a infectării cu SARS CoV-2
- unitățile sunt dotate permanent cu săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini
- durata activităților petrecute de elevi în sălile de clasă va fi de cel mult:
- 3 ore pentru elevii de liceu
- 2 ore pentru elevii de gimanziu
- 4 ore pentru elevii care studiază în limbile minorităților naționale
- pauzele intermediare vor fi programate decalat, astfel încât elevii de la grupe diferite să nu interacționeze fizic
- în sălile de clasă activitățile/examenele se vor desfășura prin stabilirea locurilor astfel încât să existe o distanță între elevi/candidați, pe rânduri și între rânduri, de 2 m față de altul
- pupitrele/băncile vor fi individualizate/prestabilite și, de asemenea, se va asigura reprezentarea grafică a situării acestora la intrarea în sală (oglinda sălii)
- colectarea măștilor se va face în locuri special, semnalizate corespunzător
- la sfârșitul activităților, elevii vor primi o nouă mască de protecție.
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea