La ce folosesc temele pentru acasă? Oana Moraru: Există foarte mulți copii care aparent pricep în clasă, dar când sunt puși în situația de a rezolva singuri, nu mai au abilitatea de a se descurca pe cont propriu. Recomand părinților, în special în clasele I și a II-a, să-și dedice timp temelor

Oana Moraru, educatoare, expert educațional și director de școală privată, explică de ce părinții trebuie să îi ajute pe copii la teme, în special în primele clase: “Recomand părinților, cel puțin la clasele I și a II-a, să-și dedice cât mai mult timp temelor copiilor și să se oprească din a formula în jurul lor expresii de genul: hai mai repede, să le terminăm ca să te joci, hai mai repede, hai să nu le mai lăsăm pe ultima sută de metri, să scăpăm de ele”. “Felul în care privim noi învățarea se duce în sistemul copilului ca un virus”, spune Oana Moraru în podcastul Cu capul în Nori.

“Până nu trecem cu toată familia prin etapa în care dau toată atenția temelor copiilor mei, îmi pun toată energia acolo, îmi frec mâinile de bucurie că pot să-l ajut, că pot să-l inspir, să imprim sentimentul că a lucra acolo la măsuță, liniuțe, literele de mână, câteva calcule sunt extrem de importante pentru noi… Când acorzi copilului cu toată bucuria, așa, timpul tău în jurul temelor, îi modelezi fără să îți dai seama, poate neapărat simultan cu făcutul temelor, îi modelezi și imprimi copilului atitudinea față de o treabă bine făcută”, explică Oana Moraru, fondator și manager al Școlii Helikon, absolventă de liceu pedagogic și a Facultății de Litere din București, cu peste 20 de ani de experiență la catedră.

Aceasta a explicat că motivul pentru care părinții ar trebui să își ajute copii la teme este acela că, deși ei înțeleg lecția în clasă, atunci când au de făcut teme, singuri, acasă, neghidați, nu mai au abilitatea de a se descurca singuri.

De ce sunt necesare temele?

Oana Moraru: Temele sunt acea etapă a învățării care nu se produce în clasă. Ce facem noi, profesorii? Prezentăm informații, le explicăm, le demonstrăm, lucrăm puțin cu copiii, cât să se fixeze minima înțelegere. Dar înțelegerea de adâncime și de lungă durată se produce doar când copilul e pus în situația de a lucra singur cu el însuși. Sunt niște etape ale învățării pe care, dacă nu le parcurgi până la capăt, nu rămâne nimic solid în competențele copiilor sau nu apar competențe, apar doar impresii de suprafață pe o temă sau alta, în care avem impresia, la rândul nostru, că am predat ceva și am explicat bine. Dar de partea cealaltă, în mintea copilului nu s-a produs o transformare, el nu știe să folosească informația sau algoritmii dați decât dacă e pus în situația de a lucra singur. 

Abia atunci când lucrezi singur sau faci teme, fie că le faci la școală, sub ochii profesorilor la after-school, acasă, cu mama, dar numai atunci când lucrezi singur poți să îți dai seama cum îți vorbești ție însuți, care-i vocea ta interioară, cum gândești, cum se dezvoltă raționamentele tale.

Copiii din sistemul românesc nu au învățare produsă din clasă. Sunt și profesori slabi, sunt și clase supraaglomerate, e și programa pe repede înainte și atunci eu n-am încotro, ca părinte, decât să mă ocup un pic acasă, să-i dezvolt și atitudinea asta de plăcere, de bucurie. Există foarte mulți copii care aparent pricep în clasă, au acele aha-uri când profesorul le explică sau lucrează împreună cu ei, dar când sunt puși în situația de a rezolva singuri, acel aha nu mai este eficient. Adică nu mai au abilitatea de a se descurca pe cont propriu. Etapa asta de învățare, în care sunt eu cu mine și îmi demonstrez ce pot, e foarte importantă. Munca individuală, munca independentă pe programa românească, dar și pe termen lung, în sensul învățării de profunzime, trebuie făcută sub o formă sau alta. Școlile dezvoltate din lume au găsit sistemul de a lucra în clasă cu copiii, de a da multă, multă muncă independentă la noi, fiindcă sunt clase supraaglomerate și profesori slab pregătit, se produce în clasă doar faza 1 a învățării, cel mult.

Fazele a doua, a treia, a patra, care țin de învățarea de adâncime, se produc, din păcate, acasă și la meditație. Părinții au intuit treaba asta că nu e suficient ce se întâmplă în clasă și copilul meu trebuie să lucrez și acasă, ca să fie în situația de a lucra și gândi singur.

Ce sfătuiți părinții, cum să îi ajute pe copii la teme, fără să le facă ei temele?

Oana Moraru: Recomand părinților, în sistemul nostru, că n-avem ce face, cel puțin la clasele I și a II-a, să-și dedice cât mai mult timp temelor copiilor și să se oprească din a formula în jurul lor expresii de genul: hai mai repede, să le terminăm ca să te joci. Sau, uite, dacă te apuci din timp de ele, ai mai mult timp și pentru tine. Sau, hai mai repede, hai să nu le mai lăsăm pe ultima sută de metri, să scăpăm de ele. În momentul în care și familia tratează temele ca o chestie de care trebuie să scăpăm, în capul copilului se programează neuro-lingvistic, psihologic, emoțional senzația că temele sunt o treabă la fel de ocupatoare de timp degeaba, precum sunt muncile obișnuite prin casă, spălatul vaselor, dusul gunoiului… nu ne place neapărat să le facem, dar trebuie să le facem.

Eu, ca părinte, știu că am, să zicem, un serviciu până la ora 4-5. Știu că mi-e greu, știu că e seară și n-am încotro. Trebuie să mă ocup de copil, trebuie să mă obișnuiesc cu această idee că până nu trecem cu toată familia prin etapa în care dau toată atenția temelor copiilor mei, îmi pun toată energia acolo, îmi frec mâinile de bucurie că pot să-l ajut, că pot să-l inspir, să imprim sentimentul că a lucra acolo la măsuță, liniuțe, literele de mână, câteva calcule sunt extrem de importante pentru noi… Când acorzi copilului cu toată bucuria, așa, timpul tău în jurul temelor, atunci îi modelezi fără să îți dai seama, poate neapărat simultan cu făcutul temelor, îi modelezi și imprimi copilului atitudinea față de o treabă bine făcută. 

Dacă tu, părintele, ești ofuscat, obosit, vrei să le terminați cât mai repede, dacă tu pornești jocuri de putere – ‘hai o dată’, ‘hai mai repede’, ‘hai, ți-am spus că trece timpul’ -, atunci lehamitea asta tradițională în jurul temei o imprimi copiilor automat. Și aproape a devenit un sport național să ne văităm noi înșine de temele astea. Sigur că sunt și învățători care dau teme absolut supradimensionate, dar cred că asta se poate discuta clar la întâlnirile cu el. Însă ăsta e adevărul: Copiii din sistemul românesc nu au învățare produsă din clasă. Sunt și profesori slabi. Sunt și clase supraaglomerate, e și programa pe repede înainte și atunci eu n-am încotro ca părinte, decât să mă ocup un pic acasă, să-i dezvolt și atitudinea asta de plăcere, de bucurie. Cum stau lângă el, mă bucur și eu, mă bucur de fiecare liniuță. 

Îi spun că-l sprijin, că-l ajut, că lucrăm împreună, că e ușor, că, orice s-ar întâmpla, sunt alături de el. Da, deci la început e foarte important să modelăm, să amprentăm emoțional copilul prin exemplul atitudinii noastre, că tema asta e o chestiune care ne ajută pe noi să înțelegem lucrurile, e și ne-negociabilă, dar nu e ceva ce băgăm acolo repede, sub preș, ca să arate totul bine. Trebuie să ne aplecăm cu toată încrederea și bucuria asupra temelor, pentru că felul în care privim noi învățarea se duce în sistemul copilului ca un virus.

Le corectăm noi, părinții, temele?

Oana Moraru: Le corectăm, îi ajutăm, dar atenție când corectăm sau când ne așezăm lângă ei la biroul de lucru: ne așezăm de pe o poziție așa de egalitate, de 2 oameni care au de lucrat ceva împreună până când nu va mai fi nevoie să lucreze împreună. Contează mult dacă reușești să stai lângă el la început mai mult și să te dedici acolo, să urmărești în ce măsură cu timpul te poți și detașa sau îl poți lăsa încet, încet, singur, fără să ai pretenția să lași singur de la început. Iar când îl corectezi trebuie să fie tot așa, de tipul sugestiei. Dacă-ți iei atitudinea aia de profesor sever, superior, care spune: nu, nu-mi place asta, n-a ieșit bine. A nu, nu se poate așa, vezi că nu trebuie făcută treaba așa…

Deci dacă ai atitudinea asta, copilul te va respinge și nu va iubi să lucreze lângă tine. Trebuie să-i placă să lucreze lângă tine. Să pară că ora asta de teme alături de tine e un mod de stat împreună și dacă vrei să-i faci observație despre cum arată o literă sau cum să gândească o problemă încercuindu-și cuvintele cheie, trebuie să-ți păzești foarte bine atitudinea, să faci de pe un picior de egalitate, ca și cum ai vorbit cu un prieten al tău și îi dai o sugestie. Dar întotdeauna menții senzația asta că de abia aștepți, să vă iasă o treabă bună amândurora. 

Vă dau un exemplu: eu am crescut copilul în școala mea cu profesorii aleși de noi în echipa noastră educațională și îmi petreceam timp la școală alături de copilul meu, nu direct în clasă, că avea alt învățător – 10 ore pe zi. Nici măcar eu, ca om care a construit o școală, nu am fost scutită de faptul că fetița mea avea nevoie, cel puțin în weekend, de mine să stau lângă ea, să ne bucurăm amândouă de caiete, de liniuțe, să fixez indirect, cu sugestii subtile, dar așa încântate, care ar fi standardul unei file bine conturate, lucrate.

Până la ce vârstă facem temele cu copiii?

Oana Moraru: Lucru pe care l-am făcut pe urmă, după ce și-a câștigat independență, am stat vreo 6-7 luni la clasa I, am mai făcut o dată la clasa a III-a, când se ridică ștacheta și foarte mult la clasa a V-a, când ei nu știu încă să învețe pe cont propriu. Și chiar și copilul meu, cu tot cu profesorii cei mai buni selectați de mine, cu toată atenția și cea mai bună strategie dată în clasă copiilor, chiar și copilul meu a avut nevoie să stau lângă ea din mai multe motive:

1. Că timpul ăsta de teme nu e ușor și el are nevoie să se simtă conectat cu cineva când le face.
2. Că prin atitudinea, bucuria mea, concentrarea mea, liniștea mea interioară îi conturam ei sau îi modelam, îi transmiteam ce înseamnă să faci o treabă bună cu calm, echilibru și cu planificare. 
3. Dacă ești un părinte cât de cât conștient, în timpul temelor ajungi efectiv să te bucuri de informația care-i acolo și să-i transmiți copilului și o curiozitate mai departe, apropo de ce înseamnă a învăța. Și s-a văzut asta pe termen lung. Acum, la 19 ani, o aud vorbind cu vorbele mele de atunci. Adică, ce transmitem la un moment dat rămâne fundamental în mintea copilului ca atitudine, mai ales în prima copilărie. Dacă noi transmitem acum: aoleo, iar ai teme, iar nu ți le-ai făcut, iar s-a făcut târziu, adică un soi de iritare a noastră ca adulți, că mai avem încă o treabă administrativă în casă care trebuie repede terminată, asta rămâne pe veci așa și în capul copilului.

Citește și:

Temele pentru acasă – Cât de mult este prea mult? Primul studiu experimental implementat în România validează regula “10 minute pe nivel școlar”

Temele din vacanța de vară: Rolul lor este de consolidare a cunoștințelor și de prevenire a pierderilor, nu de transfer de responsabilitate de la învățător la părinte – avertizează cercetătorul Dacian Dolean. “Ușoară tendință de diminuare a abilităților la matematică” în vacanța de vară, pentru elevii care trec în clasa a II-a

Anxietatea cauzată de matematică: nivelul de competență al profesorilor și volumul temelor pentru acasă – printre principalii factori de influență, potrivit unui studiu internațional

Ce s-a întâmplat când o școală a făcut temele pentru acasă opționale – experimentul unei școli din Dubai

Temele pentru acasă au avantaje pentru copiii de școală primară, dar nu-i ajută aproape deloc, din punct de vedere al rezultatelor de învățare, pe cei care nu primesc ajutor – analiza unui cercetător britanic