Salariile personalului didactic de predare, personalului didactic auxiliar, personalului didactic de conducere și personalului de îndrumare și control vor crește la 1 septembrie 2020 până la nivelul prevăzut în grila de salarizare pentru anul 2022, potrivit unui proiect de hotrâre de guvern publicat în dezbatere publică de Ministerul Educației.
Proiectul aplică cunoscuta Ordonanță 114 din 2018, care punea în aplicare acordul de atunci al sindicatelor cu Guvernul Dăncilă, acord semnat la Alba Iulia în preajma Zilei Naționale.
Salariile au crescut pe 1 ianuarie 2019 și 1 ianuarie 2020 cu câte 1/4 din diferența rămasă între salariul de bază din 2018 și cel prevăzut de grila Legii 153 pentru anul 2022, iar de la 1 septembrie 2020 ar urma să se aplice 1/2 din diferența respectivă rămasă până la grila din 2022.
Ministerul Educaiei estimează în nota de fundamentare a proiectului că impactul bugetar al aplicării acestei creșteri pentru lunile septembrie, octombrie și noiembrie (pentru că decembrie este plătit în ianuarie, deci din bugetul pe 2021) ar fi de 166 milioane lei.
Creșterea se aplică salariului de bază. Salariul de bază este un venit salarial brut. La acesta se pot adăuga sporuri, indemnizaţii, prime sau alte beneficii ori drepturi care se calculează, în special, pe baza acestui salariul brut de bază. Toate acestea constituie venitul salarial al persoanei. Cuantumul net (banii cu care un angajat rămâne în mână) rezultă după oprirea de către angajator a impozitului pe venit, a contribuţiilor sociale şi de sănătate aferente.
Sporurile vor rămâne la nivelul aflat în plată acum, potrivit proiectului de HG.
Ce prevede OUG 114:
”În perioada 2019 -2022 se va acorda anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018. Creşterea respectivă şi data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6lit. h).
(4^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ beneficiază:
a) începând cu 1 ianuarie 2019 de prima tranşă de 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018;
c) începând cu 1 septembrie 2020 de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022.
(4^2) Prevederile alin. (4^1) nu se aplică personalului asimilat din punctul de vedere al salarizării cu personalul didactic încadrat în unităţile/instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat.”
Citește aici ce salarii vor avea profesorii, învăţătorii şi educatorii de la 1 septembrie 2020, pe fiecare funcție și grad
Foto: edupedu.ro