Klaus Iohannis trebuie să intervină în conflictul dintre profesori și Guvern – avertizează liderul sindical din educație Marius Nistor, care spune că președintele a refuzat până acum dialogul. Ultima grevă de proporții din educație a avut loc în 2005

5.649 de vizualizări
Marius Nistor / Foto: ISMB.ro
Greva anunțată de toate sindicatele din educație începând cu data de 22 mai 2023 este fără precedent în ultimii 18 ani. „Ultima grevă de proporții a avut loc în anul 2005, pe un fond de nemulțumire majoră a angajaților din educație cu privire la salarii”, s-a finalizat cu intervenția președintelui de atunci și cu creșteri salariale de 14%, a declarat pentru Edupedu.ro președintele uneia dintre cele două federații sindicale din învățământul preuniversitar, Marius Nistor. „Obiectivele noastre acum sunt o salarizare decentă, pentru că ne confruntăm cu o criză a resursei umane fără precedent“, a afirmat președintele FSE Spiru Haret, care avertizează că președintele României trebuie „să intervină în regim de urgență”.

Președintele Klaus Iohannis, profesor de fizică și coordonatorul proiectului România educată, „are această obligație [de a interveni în conflictul din profesori și guvern – N. Red.] pentru că el este cel care a patronat România educată și are obligația morală față de colegii din învățământul preuniversitar, în calitatea domniei sale de profesor. Cred că este persoana care ar trebui să ne înțeleagă cel mai bine și să intervină în regim de urgență. Așa cum a reușit să obțină acea coaliție extraordinară pentru finanțarea apărării, lucru care își demonstrează utilitatea acum, trebuie să facă același lucru și pentru educație, domeniu strategic la nivel național”, spune pentru Edupedu.ro liderul Federației Sindicatelor din Educație (FSE) „Spiru Haret”, Marius Nistor.

Ne-am dori foarte mult să vedem o intervenție clară din partea președintelui României, pentru că în 2005 la deblocarea negocierilor și-a adus contribuția președintele existent la acea vreme, iar acum președintele României, în calitatea sa de mediator, trebuie să intervină în conflictul declanșat între salariații din învățământ și guvernul României. Am solicitat oficial o întâlnire cu președintele României, nu ne-am întâlnit însă decât cu doamna consilier pe probleme de sănătate care gestionează și educația, doamna Păun. Atât, până la acest moment. I-am cerut întâlnirea pe 10 mai, dată la care a avut loc acel marș de protest care nu a mai existat de 10 ani și care a fost printre cele mai mari din Europa”, a spus liderul sindical. 

În ceea ce privește planurile-cadru publicate în exclusivitate de Edupedu.ro, apărate de Coaliția pentru Educație și de Federația părinților, dar respinse inițial ca nefiind asumate de minister de către Ligia Deca, pentru a fi catalogate apoi ca rezultat al Centrului de politici educaționale din Minister, președintele FSE Spiru Haret susține că „sunt inacceptabile acele planuri-cadru. Oricum, când vor apărea noile planuri cadru, trebuie să treacă printr-o comisie de avizare și noi facem parte din comisia respectivă. Nu putem accepta sub nicio formă ce s-a vehiculat în ultimă vreme, dacă e a specialiștilor din Minister este foarte grav, pentru că e o lovitură pe care o primește sistemul românesc. Depinde ce popor vrem să avem. Dacă vrei un popor umil, obedient, care să nu îndrăznească cumva să judece actele și faptele politicienilor, atunci mergi pe o astfel de abordare. Am solicitat pe pachetul legislativ să existe o variantă de admitere la liceu mai radicală decât ce este în proiectul de lege, având în vedere că avem 8 arii de competențe pe care trebuie să le stăpânească, în concordanță cu ce e în actuala lege a educației. Dar, din păcate, ce este bun se șterge. Se merge pe ideea a cât mai puțin, fără notări, fără evaluări, ceea ce nu e beneficiul nimănui.” 

„Dacă tot discutam despre pachetul legislativ, poate la Senat politicienii vor reintroduce acel articol legat de salarizare, respectiv salariul debutantului să fie echivalentul salariului mediu brut pe economie. Ar fi ca un semnal cât de cât pozitiv că cineva se gândește și la resursa umană. Nu poți avea o Românie educată fără un corp profesoral și angajați bine motivați”, susține Nistor.


14 comments
  1. Proiectul Romania educata a inceput demult sa fasaie. Acum se vede mai clar. KWI a crezut ca se va face ceva, dar cu ce ministrii au fost si sunt la educatie rezultatele sunt zero. Lucrurile trebuiau din baza schimbate nu cosmetizate.

  2. “Presedintele a refuzat dialogul ” ?!?
    El, marele profesor cu tot cu Dna din dotare, tocmai cu reprezentantii corpului didactic refuza dialogul ?!?
    Usca-i-s-ar mana aia cu care semnat legile prin care s-au dat salariile si pensiile si alte “drepturi” sfidatoare si total nemeritate magistratilor si altor “speciali” !
    Asta e cinicul care atunci cand a fost intrebat, la inceputul primului mandat de presedinte, de ce crede ca profesorii din tara asta nu reusesc sa aiba o avere asa, ca a lui, a spus : “Ghinion !”, mai tineti minte ?
    Ghinion sa fie in tot neamul lui pana la a 77-a spita !

    1. Știu cetățenii României că aveți doar 18 ore pe săptămână ?
      Deci, voi nu puteți mai mult de 18 ore, dar un elev poate 25 ore pe săptămână ?
      Știați că aproape 2 milioane de angajați din România avem salariul net 1850 lei .

      1. Cum ai ajuns la concluzia asta, as vrea sa muncesc 18 ore pe saptamana dar din nefericire muncesc neplatit in weekend.

      2. Ce pot sa zic decat ca iti doresc sa reusesti sa iesi demn, nezdruncinat si cu fruntea sus macar doar dupa 18 de astfel de ore…Iar daca tu ai impresia ca activitatea unui dascal se termina odata cu orele de curs, te inseli….
        Aaa, probabil ca aia de prin ministerul de resort care au sporuri lunare (cica pentru “conditii vatamatoare”…) cat salariul unui profesor sunt mai mult decat indreptatiti, nu ?
        Aaa, de magistratii care ii fac scapati pe toti infractorii si “reusesc” sa aduca la termenul de prescriptie o droaie de dosare (inclusiv dosarul Hexipharma, ala cu firma aia care a vandut tone de apa chioara pe post de dezinfectanti in spitale, ca tot ne plangem de infectiile nosocomiale…), aia sunt indreptatiti sa fie “speciali” si la salarizare si la pensii ?!?

  3. Iohannis ar trebui sa ne dea crose pentru a ne face loc prin viata, iar guvernantii sa fie trimisi intr-un stat din Golful Persic.

    P.S.: Iohannis o participa la greva?!

  4. Un nesimțit! Să vedem cum va fi privit el și doamna lui după ce nu va mai fi președinte!
    Acum au bani, în 2005 când a fost greva nu aveau…
    Rușine!

  5. E greu de inteles lipsa de reactie a dulapului Klaus, a doamnei doctor de la santierul naval, a primului plagiator si a intelectualului de marca, Ciolacu, al doilea om cinstit din pesede, dupa Iliescu. Nu fac decat sa agite spiritele sau poate numai asta stiu sa faca.

    1. Bună ziua, greviști… corp profesoral…copilul meu vrea doar instrucție, cum se spunea odată, lui nu.i pasă de cererile voastre, prin care el este primul afectat… de ce acțiunile voastre îmi afectează copilul?

      1. Pentru că inacțiunea noastră l-ar afecta mult mai rău. Ar ajunge să fie tratat de doctori care nu au făcut în liceu materii neimportante precum fizica, chimia, biologia fie pentru că se scot DE LA REAL! Fie pentru că, deși există pe hârtie, cum este acum, de multe ori nu se fac pentru că nu sunt oameni, pentru că la salariile din învățământ, cei care au de ales, adică sunt bine calificați într-un domeniu vandabil, nu vin la catedră. În ultimii ani extrem de mulți oameni au plecat din sistem, și nimeni nu vine in loc, pentru că nu au de ce. E plin învățământul romanesc de pensionari -care măcar își știu materia- si necalificați. 4152 de profesori necalificați anunța ministerul la începutul anului, peste o mie de ore neocupate de nimeni la fizică in Timiș, la începutul acestui an.

      2. Ar trebui sa-ti pese tie, ca parinte, daca vrei o educatie de calitate pentri copilul tau, iar o prestatie de inalta tinuta nu o poate oferi un dascal care sta cu grija platii facturilor, a nevoilor propriilor copii, etc, nu crezi ?
        Acelasi lucru e valabil si pentru cei din sanatate, doar ca acolo, cum-necum, au mai dres salariile, dar in invatamant continua umilirea dascalilor…
        Apropo, zilele libere nenumarate, cu punti, cu sfinti aproape lunar cate unul, cu zile de vacanta cand zici ca tocmai incep cursurile, etc, nu afecteaza mai grav educatia copilului…?

      3. Tu vrei să-ți crești copilul, iar eu să fiu obligat să cresc doar o pisică sau un câine, pentru că nu-mi permit nici măcar să visez la o casă a mea sau la un venit cu care să pot crește și eu un copil în condiții umane, nu ca în evul mediu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un profesor cu 17 ani vechime la catedră îi cere Ligiei Deca să-l primească în audiență, dar ministrul Educației îl ignoră de 5 luni, spune acesta – scrisoare deschisă / Cum a încercat ISJ Gorj să nedreptățească un cadru didactic și cum doar după intervenția unui secretar de stat acesta a primit orele care i se cuveneau

Profesorul de filosofie Alin Negomireanu predă filosofie la liceu și educație socială la gimnaziu, este de 17 ani în învățământul preuniversitar și de 5 luni vrea să ajungă într-o audiență…
Vezi articolul

Două cazuri suspecte de hepatită misterioasă acută la copii, în Sibiu / Nu există nici o legătură între cazurile suspecte și vaccinul anti-Covid19, pentru că nici unul dintre copiii diagnosticați din Marea Britanie nu a fost imunizat, spun specialiștii

Două suspiciuni de hepatită de cauză necunoscută au fost raportate la Sibiu, o fată de 10 ani și un băiat de 16 ani, potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Sibiu,…
Vezi articolul

Două școli ar putea ieși din scenariul galben pentru a începe cursurile cu toți elevii în clase, spun autoritățile din Bistriţa-Năsăud. Subprefect: Focarele sunt în două centre de îngrijire a persoanelor vârstnice

Școlile din două localități din judeţul Bistriţa-Năsăud ar putea începe anul şcolar în scenariul verde, cu toţi elevii prezenţi în sălile de curs, deşi în harta realizată de Ministerul Sănătăţii…
Vezi articolul

Lista școlilor din București care pot organiza programul Școala după Școală sau au semiinternat în anul școlar 2024-2025, publicată de ISMB. Doar 39 de școli au semiinternat

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a publicat lista școlilor în care există posibilitatea organizării programului Școala după Școală sau în care funcționează semiinternat, pentru a informa părinții care își înscrie…
Vezi articolul