Klaus Iohannis: Trebuie să atacăm frontal problema părăsirii timpurii a școlii și a calității insuficiente a procesului educațional

917 vizualizări
Foto: presidency
“Pentru a nu periclita destinul României ca stat european dezvoltat și prosper, trebuie să atacăm frontal problema părăsirii timpurii a școlii, a participării reduse la învățământul superior și, adesea, a calității insuficiente a procesului educațional”, a declarat Klaus Iohannis, la ședința aniversării a 50 de ani de învățământ superior la Sibiu.

Multe instituții săsești au fost așezate în orașul Sibiu și chiar dacă așa, între ardeleni, există o competiție care în ziua de astăzi duce la o afirmație care tot se repetă – Clujul este capitala Ardealului -, din când în când îmi face plăcere să reamintesc că Sibiul a fost, o vreme bună, cel puțin capitala administrativă reală a Transilvaniei“, a afirmat Iohannis.

Președintele a acuzat că, “până acum, problemele demografice și sociale cu efect pe termen lung au fost în bună măsură ignorate, ele situându-se dincolo de memoria politică redusă, de regulă, la durata unui mandat, adica 4 ani cât este ciclul electoral”.

Problemele României, însă, nu se pot rezolva exclusiv prin decizie politică. A ne baza doar pe o astfel de abordare ar fi complet greșit, pentru că într-o economie de piață inițiativa privată joacă un rol foarte imporrtant. Aici, în Sibiu, s-a contruit în jurul universității un ecosistem funcțional din care fac parte actori din mediul privat și din administrație. Este un caz fericit, unde politicul are parte de o provocare aparent simplă: de a nu strica acest echilibru”, a continuat Iohannis.

Liderul de la Cotroceni a susținut că “decidenții politici de la centru nu prea au reușit să facă față provocării de a se abține în a da legi care mai mult strică decât ajută”.

Când am demarat consultările pentru proiectul România educată, a devenit evident că una dintre problemele fundamentale ale sistemului nostru de învățământ este producția de legi incoerente, pe bandă rulantă. Efectele acestui mod păgubos de a legifera se văd în special în învățământul superior, acolo unde autonomia este un pilon central în creșterea calității. Universităție nu pot, în multe cazuri, să cheltuie banii pe care îi obțin ca urmare a includerii sumelor de care dispun în calculul deficitului. Foarte ciudat. Fără a descătușa potențialul managerial al universităților românești, nu avem șanse reale de a deveni competitivi, într-o economie bazată pe cunoaștere”, a declarat Iohannis.

 

 


1 comment
  1. Zau? De cand il intereseaza pe presedinte parasirea timpurie a scolii? Ce a facut el pentru invatamant de cand nu mai este in acest sistem? De ce se foloseste de acest sistem pentru campania politica a prezidentialelor?(el si oricare dintre candidati!).Ce inseamna pentru le calitatea in invatamant? Toti cei care sunt politicieni, indiferent de partidul din care provin,isi dau cu parerea despre ceva ce nu/nu mai cunosc. Ciudat cum uita de viata reala imediat ce ajung in functii!!! Desi se vede clar (dupa vocabular si repetabilitatea discursului) ca frecventa lor la ore a fost al naibii de deficitara!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Preşedintele Iohannis a atacat la CCR prevederea din legea educației care permite rectorilor să rămână în funcție pe viață. Articolul a fost modificat de PSD și votat de toți senatorii PNL

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, luni, Curţii Constituţionale a României (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind mandatul nelimitat al rectorilor. Actul normativ, care a fost trimis la promulgare…
Vezi articolul

USR îi cere ministrului Educației, Ligia Deca, să vină în comisiile de învățământ din Parlament săptămâna viitoare pentru „a-și clarifica poziția față de legile Educației: Dorim să ne lămurim dacă va închide ochii la grupurile de interese care au fost în spatele scrierii acestor legi”, spune senatorul Ștefan Pălărie

Ministrul Educației este chemat de USR în comisiile reunite de specialitate din Parlament, pentru a-și clarificat mandatul: “Dorim să ne lămurim dacă doamna Ligia Deca va închide ochii la grupurile…
Vezi articolul