Președintele Klaus Iohannis a declarat marți, într-o conferință de presă la palatul Cotroceni, că săptămâna viitoare va fi făcută publică strategia de vaccinare la nivel național împotriva coronavirusului. ”Vaccinarea se va face etapizat și va începe pe grupe de populație. E vorba în prima fază de personalul medical, cei aflați în grupele de risc, lucrătorii din educație, siguranță națională, transporturi, energie, furnizarea de apă”, a precizat șeful statului.
“Ne dorim să protejăm viața tuturor românilor, să avem o relansare economică robustă și să deschidem cât mai repede școlile. Să dăm dovadă de solidaritate și să ne concentrăm cu toții pe soluții”, a precizat Iohannis.
Klaus Iohannis – principalele declarații ale președintelui cu privire la educație:
- Am avut o întâlnire pentru pregătirea campaniei de vaccinare anti-covid. România ca parte a acordurilor europene trebuie să fie pregătită pentru a gestiona această campanie
- După elaborarea strategiei de vaccinare, care va fi făcută publică săptămâna viitoare, autoritățile au început organizarea
- A fost desemnat și un coordonator al campaniei de vaccinare – Valeriu Gheorghiță de la Spitalul militar central.
- Vaccinarea se va face etapizat și va începe pe grupe de populație. E vorba în prima fază de personalul medical, cei aflați în grupele de risc, lucrătorii din educație, siguranță națională, transporturi, energie, furnizarea de apă.
- Au fost stabilite condițiile generale.
- Am solicitat o dată în plus să comunice clar și transparent aceste măsuri atât personalului medical, cât și populației
- România va depăși criza sanitară și sunt optimist, pentru că deja începem să vedem efectele măsurilor luate.
- Trebuie să respectăm regulile și sunt sigur că în 2 săptămâni vom vedea rezultate și mai bune.
- Ne dorim să protejăm viața tuturor românilor, să avem o relansare economică robustă și să deschidem cât mai repede școlile.
- Să dăm dovadă de solidaritate și să ne concentrăm cu toții pe soluții.