„Trebuie să acceptăm că rolul educației în destinul unui elev s-a transformat radical, la fel cum economia, industria sau societatea continuă să treacă prin schimbări profunde”, a declarat Klaus Iohannis la deschiderea anului școlar la Colegiul Național „Mihai Viteazul”. La deschiderea de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sectorul 2 al Capitalei a fost prezentă și ministra Educației, Ligia Deca.
- Cursurile anului școlar 2024-2025 încep luni, 9 septembrie, iar primul modul de cursuri durează până pe 25 octombrie, când toți elevii intră în prima vacanță, de o săptămână. Cursurile durează 36 de săptămâni, până pe 21 iunie 2025.
„Dragi profesori, educația, cum bine știți, se face privind spre viitor, fără a ignora nicidecum prezentul și trecutul. Trebuie să acceptăm că rolul educației în destinul unui elev s-a transformat radical, la fel cum economia, industria sau societatea continuă să treacă prin schimbări profunde.
Pentru a fi sustenabile, creșterea economică și a bunăstării publice trebuie să se bazeze pe cetățeni capabili de decizii autonome, informate, uneori poate riscante.
Rolul dumneavoastră în această ecuație devine esențial, pentru că sunteți cei care pregătiți noile generații să facă față provocărilor și să beneficieze de oportunitățile care li se oferă. Sunteți cei care oferiți modele de dezvoltare profesională și de abilități practice, îndrumare adaptată contextului particular al elevilor.
Educația este temelia pe care se construiește viitorul unei națiuni, iar dumneavoastră, cadrele didactice, sunteți arhitecții acestui viitor”, a declarat Klaus Iohannis.
Structura anului școlar 2024-2025 pe scurt:
Intervale de cursuri:
- de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;
- de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;
- de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
- de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;
- de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;
Intervale de vacanță:
- de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;
- de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025;
- o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie — 2 martie 2025;
- de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;
- de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.