Jurnalista Emilia Șercan, cea care a lansat acuzația de plagiat la adresa secretarului general adjunct al NATO Mircea Geoană, printr-un articol publicat în Pressone.ro, califică drept „mizerabilă” decizia exprimată de Comisia de Etică a ASE în acest caz. Aceasta „practic se face că nu vede grosul plagiatului”, apreciază Emilia Șercan într-o postare pe Facebook.
Într-un prim mesaj pe această temă, publicat marți după-amiază, Emilia Șercan acuză aceeași comisie că „l-a spălat pe Mircea Geoană în cazul plagiatului.
- În decizia publicată pe site-ul său, Comisia de Etică a ASE arată că Mircea Geoană a plagiat două tabele și are 43 de rânduri fără citare în teza de doctorat publicată acum 19 ani după studiile doctorale de la această instituție de învățământ superior, apreciind că „nu se impune luarea unor măsuri legale”. În articolul Pressone.ro în care lansa acuzația de plagiat la adresa lui Mircea Geoană, la începutul lunii iulie, jurnalista Emilia Șercan scria că „cel puțin 78 de pagini din cele 279, cât totalizează lucrarea, au conținut plagiat”.
În primul său mesaj pe această temă, publicat marți pe Facebook, Emilia Șercan acuză „spălarea” lui Mircea Geoană: „Cum l-a spălat? Simplu! A apelat la traducători autorizați pentru că profesorii din Comisia de Etică nu știu, probabil, limba engleză și astfel a avut nevoie de traducători. Așa că cele minim 78 de pagini plagiate prin traducere, care reprezentau circa 20% din teză, s-au transformat în 4%.”
Într-o a doua postare, în care acuză că a fost luată o decizie „mizerabilă”, jurnalista ironizează interpretarea Comisiei de Etică:
”(…) Restul tezei, spune Comisia de etică a ASE, e curată și parfumată.
Bun, haide să vă spun cum stau lucrurile, varianta pe rânduri, așa cum preferă Comisia de etică.
Mircea Geoană a plagiat din trei surse majore:
1. Economic Report of the President din 1999 (Bill Clinton)
2. Economic Report of the President din 2002 (George W. Bush)
3. Economic Report of the President 2003 (George W. Bush)
(…) Comisia de etică de la ASE spune că Geoană nu a plagiat deloc din Economic Report of the President din 1999 (614 rânduri și 10 grafice) și nici din Economic Report of the President din 2002 (532 rânduri și 10 grafice), ci a plagiat 43 de rânduri (cu 7 mai mult decât am constat eu) din Economic Report of the President din 2003. Practic, se face cu nu vede grosul plagiatului, ignorând cele două surse majore (din 1999 și 2002(, și vede doar ceva, pe ici, pe colo (sursa din 2003), ca să nu spună că teza e copiată, că doar chiar Geoană spunea că a găsit prin ea ușoare urme de plagiat. (…)”
Mesajul Emiliei Șercan pe Facebook: