Scriitoarele Anne Enright, Kate Grenville şi Isabella Hammad se numără printre cele 16 autoare nominalizate pe lista lungă a ediţiei de anul acesta a Women’s Prize for Fiction, dată publicităţii săptămâna aceasta, informează The Guardian, potrivit Agerpres.
Jumătate dintre titlurile nominalizate sunt volume de debut. Scriitoarea britanică Chetna Maroo, care a fost selectată în 2023 şi pe lista scurtă a Booker Prize, a fost nominalizată pentru romanul de debut ”Western Lane”, care explorează teme precum suferinţa, solidaritatea feminină şi sportul, iar scriitoarea americană Maya Binyam a fost selectată graţie romanului ”Hangman”, care spune povestea unui bărbat ce revine în ţara natală pentru a se reuni cu fratele muribund.
”Fiecare dintre aceste cărţi este minunată şi imposibil de lăsat din mână”, a spus preşedinta juriul, scriitoarea Monica Ali. ”Împreună, oferă o gamă diversă de poveşti percutante din diferite locuri de pe glob, scrise cu vervă, umor, pasiune şi compasiune”.
Trei scriitoare irlandeze sunt prezente pe lista lungă anul acesta: Anne Enright, Megan Nolan şi Claire Kilroy. Enright, care a ajuns de două ori pe lista scurtă a acestui premiu, se află pentru a cincea oară pe lista lungă cu romanul ”The Wren, The Wren”. Megan Nolan a fost selectată cu cel de-al doilea roman al său, ”Ordinary Human Failings”, despre familia unui copil acuzat de crimă. Claire Kilroy a fost nominalizată graţie romanului ”Soldier Sailor”, despre care actriţa Indira Varma, membră a juriului, a spus că este ”un roman frumos şi devastator despre ce simte o femeie când devine mamă pentru prima dată”.
Scriitoarea britanico-palestiniană Isabella Hammad a fost selectată pe lista lungă pentru romanul ”Enter Ghost”, despre o producţie a piesei ”Hamlet” în Cisiordania. Ali a spus că romanul este ”profund nuanţat şi subtil” şi că ”ar fi fost la fel de relevant în urmă cu un deceniu sau chiar două, ca şi acum”. ”Enter Ghost”, alături de ”Hangman”, ”Nightbloom”, de Peace Adzo Medie, şi ”River East, River West”, de Aube Rey Lescure, tratează ”teme referitoare la migraţie şi imigraţie”, a spus Ali. ”Nu este foarte surprinzător, având în vedere că este unul dintre cele mai presante şi dezbătute subiecte ale vremurilor noastre”, a mai spus ea, potrivit sursei citate.
Din juriul premiului mai fac parte scriitoarea Ayobámi Adébáyo, autoarea şi ilustratoarea Laura Dockrill şi prezentatoarea şi scriitoarea Anna Whitehouse. ”Eu n-am participat niciodată la un club de carte”, a spus Ali. ”Pentru mine e ca şi cum aş participa pentru prima dată la un club de carte, discutând despre cărţi cu un grup de femei cu adevărat inteligente”.
Kate Grenville, laureata Women’s Prize în 2001 – care la acea vreme se chema Orange Prize – pentru ”The Idea of Perfection”, a fost selectată pentru ediţia de anul acesta graţie volumului ”Restless Dolly Maunder”. ”Începe în anii 1880 într-o zonă rurală din Australia şi spune povestea lui Dolly, care doreşte să-şi depăşească condiţia”, a spus Varma.
V. V. Ganeshananthan, selectată pe lista lungă a Women’s Prize for Fiction în 2009 cu volumul ”Love Marriage”, a fost nominalizată anul acesta graţie ”Brotherless Night”, un roman a cărui acţiune este plasată în timpul războiului civil din Sri Lanka. ”Viscerală, istorică, emoţională. 300 de pagini de proză musai de citit”, a spus Whitehouse.
Lista lungă este completată de operele ”In Defence of the Act”, de Effie Black, ”And Then She Fell”, de Alicia Elliott, ”The Maiden”, de Kate Foster, ”8 Lives of a Century-Old Trickster”, de Mirinae Lee, ”The Blue, Beautiful World”, de Karen Lord şi ”A Trace of Sun”, de Pam Williams.
Lista scurtă, alcătuită din şase titluri, va fi anunţată pe 24 aprilie, iar câştigătoarea va fi desemnată pe 13 iunie, alături de laureata primei ediţii a Women’s Prize pentru nonficţiune. Scriitoarea câştigătoare va fi premiată cu suma de 30.000 de lire sterline şi cu o statuetă din bronz denumită ”Bessie” şi creată de artista Grizel Niven, conform Agerpres.
Printre câştigătorii ediţiilor recente ale Women’s Prize for Fiction s-au aflat Ruth Ozeki cu romanul ”The Book of Form & Emptiness”, Susanna Clarke, autoarea ”Piranesi”, şi Maggie O’Farrell, graţie romanului ”Hamnet”. Anul trecut, Barbara Kingsolver a câştigat premiul pentru volumul ”Demon Copperhead”, desemnat de asemenea câştigător al premiului Pulitzer pentru ficţiune.