Jocuri de drum lung pentru copiii care călătoresc cu părinţii în tren sau maşină. Numărătoarea inversă şi matematică simplă

1.566 de vizualizări
www.parentclub.scot
Drumurile lungi, cu maşina sau cu trenul, pot fi plictisitoare pentru copii. Specialiştii guvernului irlandez care au pus la punct portalul Parent Club dau câteva idei despre ce fel de jocuri ai putea juca, legate de numărătoare – înainte şi înapoi.

#1 Cântatul cântecelor de numărat. Fie că vorbim despre celebrul “Un elefant se legăna pe o pânză de păianjen”, fie despre “numărătoarea”, “1,2 numără cu noi” sau chiar cântelece care numără invers, cum ar fi “10 degete la mână”.

#2 La fel, copilul poate fi atras într-un joc în care să numere maşinile roşii pe care le vede, de exemplu, sau pe cele galbene.

#3 Apoi cu rândul încercaţi să spuneţi cu voce tare numere la care adăugaţi 30 (de exeemplu: unul spune 12, următorul 42 şi tot aşa), în timp ce aruncaţi cu o minge de la unul la altul pe canapeaua din spate, ca şi cum aţi da leapşa. Apoi puteţi face provocarea şi mai interesantă spunând în sens invers, descrescător, în doar 2 secunde. Dacă nu aveţi minge sau nu vreţi să zboare obiecte periculoase prin maşină, puteţi bate din palme în timp ce număraţi.

#4 Puteţi inventa jocuri cu numere oriunde şi oricând. Gândiţi-vă la un număr între 0 şi 30 şi întrebaţi copilul la ce număr crede că vă gândiţi. Apoi îl puteţi ajuta spunând “mai mare” sau “mai mic”, sau “scade 5”, ori “adună 12”, dacă a ajuns la nivelul acela.

Voi ce jocuri interesante jucaţi pe drum? 


2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Consiliul Rectorilor

Studenții le cer partidelor politice „să susțină lideri competenți ai partidului, astfel încât cetățenii să simtă că sunt reprezentați”. ANOSR: „Dacă aceste carențe nu vor fi tratate cu maximă seriozitate, pericolul extinderii curentelor extremiste va continua să planeze asupra democrației românești”

Partidele să-și revizuiască agenda politică și de guvernare și să promoveze „lideri competenți”, solicită studenții. Apelul public al ANOSR vine după ce primul tur al alegerilor prezidențiale l-a adus pe…
Vezi articolul

Apel pentru actualizarea urgentă a sistemului de educație din România, în contextul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale, lansat de Coaliția pentru Educație / Organizația cere autorităților, pentru prima dată în mandatul ministrului Ligiei Deca, „să accelereze reformele curriculare”, deși ministra blochează noile planuri-cadru de cel puțin 6 luni

„Rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale ne arată cât de urgentă este actualizarea sistemului de educație din România”, susține Coaliția pentru Educație într-un comunicat de presă în care face apel la…
Vezi articolul