#JeSuisBărăgan. Scrisoare deschisă a unui profesor al Facultății de Științe Politice despre mândria de a aparține unei “universități de Bărăgan”

“Ca membru al unei comunități academice fondate pe libertate de expresie, integritate și drept la demnitate, precum și în calitate de cercetător al evoluției relației dintre spațiul politic și cel academic în special în fostele state comuniste, mă simt datoare să ofer colegilor din mediul universitar și publicului interesat o perspectivă alternativă celei preluate recent despre situația din Facultatea de Științe Politice a Universității din București (FSPUB) pe care o cunosc îndeaproape de peste două decenii și care se află actualmente în centrul dezbaterilor publice privind alegerea viitorului rector al universității”, scrie politologul Luciana Alexandra Ghica, conferenţiar la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, într-o scrisoare remisă Edupedu.ro. Redăm integral conţinutul acestei scrisori:

“M-am întors în România pentru spiritul extraordinar al acestei facultăți de care m-am molipsit inițial în anii 1990 ca student al programului de licență de științe politice în limba franceză.

În acest program, primul din România ce se opunea în mod explicit învățământului de partid practicat de regimul comunist și oferea un curriculum științific modern și la standarde internaționale în domeniu, i-am avut ca profesori, printre alții, pe atunci tinerii istorici Florin Țurcanu și Laurențiu Vlad, astăzi personaje într-un trist episod pentru reputația publică a universității noastre.

La acel moment nu am colaborat cu nici unul din ei pentru specializarea mea sau activități științifice extra-curriculare, însă îi știam pe ambii de la cursuri ca profesioniști și pasionați de subiectele predate. Ulterior, am lucrat cu amândoi în diverse proiecte științifice și instituționale ale facultății și datorită acestor experiențe îi stimez academic în egală măsură.

Când am avut ocazia să mă întorc să predau în această facultate și să contribui la dezvoltarea ei, inclusiv la invitația celor doi, am făcut-o fără ezitare, în ciuda altor oferte și a mirării cunoscuților pentru care, la acel moment dat, singurul drum posibil pentru cineva educat și în străinătate părea să fie abandonarea nostalgică a României.

De altfel, majoritatea celor care aveau să îmi devină astfel colegi, inclusiv Florin Țurcanu și Laurențiu Vlad, urmaseră și ei cel puțin o parte din studiile post-universitare în afara țării.

Șocul din perspectiva de angajat al universității a venit, desigur, de la început. Primul salariu mi-a fost furat de un alt angajat care a semnat în fals în dreptul numelui meu – la acea vreme salariile încă nu puteau fi primite pe card, deși acestea circulau de ani buni în lumea de dincolo de porțile instituției și eu însămi aveam unul.

La scurtă vreme, după ce am adus un prim grant în facultate, acesta nu a putut fi cheltuit timp de peste un an pentru că fiecare birou din administrația universității avea cu totul altă părere despre ce proceduri și acte erau necesare – primele luni au fost oricum dedicate deslușirii întregii rețele de structuri și persoane despre care era vorba în conversațiile purtate cu cei pe care începeam să îi cunosc treptat în căutarea Sfântului Graal al implementării proiectelor prin colectarea de semnături și ștampile.

Rezolvarea unor astfel de cazuri se învață însă după înțelegerea funcționării fluxurilor instituționale, pe baza legislației în vigoare, cu răbdarea de a sesiza de fiecare dată când par să existe nereguli și cu dispoziția de a propune mai degrabă soluții pentru simplificarea proceselor ori deblocarea unor situații în loc de a cere imediat pe tavă capetele celor care par a fi culpabili datorită simplei proximității față de problema semnalată.

De altfel, din experiența de angajat, de cele mai multe ori astfel de probleme sunt rar generate din rea-voință sau intenție de a profita ori înșela, ele fiind mai degrabă rezultatul rigidizării și opacizării structurilor instituționale, precum și al unei culturi administrative caracterizate de lipsa asumării de responsabilitate și a formării unor ierarhii și rețele informale, în contextul unui set stufos și uneori incoerent de cutume adesea dificil de identificat de către cei afectați.

Rezolvarea acestor probleme sistemice și crearea unei culturi organizaționale echitabile și eficiente reprezintă responsabilitatea managementului instituțional universitar exercitată prin rector și echipa sa, Senat, decani, Consilii ale facultăților și ale departamentelor, directori de departament și ale altor structuri necesare funcționării unei universități moderne și democratice.

În timp, aveam însă să descopăr că o chestiune mult mai complexă macină comunitatea noastră academică și anume relația dintre politică, implicare civică și studiul politicului ca disciplină academică.

Datorită contextului în care a fost fondată, misiunii sale științifice și evoluției corpului său didactic, această chestiune a devenit din ce în ce mai vizibilă în cazul Facultății de Științe Politice a Universității din București (FSPUB).

În numele luptei contra atrocităților regimului precedent și inițial din motive moral-ideologice, iar apoi datorită rivalității instituționale, facultatea s-a poziționat public în permanență și activ împotriva fostei școli a partidului comunist (Academia „Ștefan Gheorghiu”) care ulterior avea să devină o universitate independentă – Școala Națională de Științe Politice și Administrative (SNSPA).

Această rivalitate și asumare identitară a dus la excese mai întâi prin stigmatizarea instituțională in corpore și a priori a tuturor colegilor din SNSPA și a oricărei colaborări științifice cu aceștia, chiar dacă în cele trei decenii de la căderea regimului comunist atât FSPUB, cât și SNSPA au evoluat în direcția profesionalizării studiului politicului prin adoptarea unor curricule și practici de cercetare compatibile cu științele politice ca disciplină academică modernă, legitimă și necesară pentru supraviețuirea și consolidarea regimurilor democratice.

În acest mod, s-a creat și continuă să se perpetueze o confuzie între loialitatea față principiile democratice și loialitatea față de un imaginar identitar instituțional.

Această confuzie a transformat treptat datoria civică de a ne opune abuzurilor regimurilor autoritare și de a proteja statul de drept inclusiv în instituțiile de guvernanță universitară într-un instrument de marginalizare a dezbaterii pluralității de idei și de coalizare politică inclusiv în interiorul facultății.

Pe măsură ce ambițiile de carieră ale unor cadre didactice au crescut și s-au concretizat în afara universității inclusiv prin ocuparea unor funcții politice sau în instituții ale statului datorită afilierii sau asocierii cu anumiți actori sau partide politice, această situație s-a acutizat.

Implicarea experților în politică este esențială pentru o democrație, dar este puțin înțeleasă în complexitatea sa de publicul larg.

Facultățile de Științe Politice nu au rolul de a pregăti politicieni, ci de a pregăti expertiza în analiza fenomenelor și situațiilor politice, în administrație și politici publice, precum și de a oferi fundamentele dezvoltării spiritul civic pentru sprijinirea statului de drept și a democrației, indiferent de cariera ulterioară aleasă.

Desigur, ar fi ideal ca o mare parte din politicieni să beneficieze de expertiza în analiza informată a politicului ce poate fi oferită de educația din domeniu, dar științele politice pot oferi un sprijin însemnat și activiștilor din societatea civilă ori celor care doresc să urmeze o carieră în jurnalism ori instituții din administrația publică națională ori internațională.

Mai puțin cunoscute și dezvoltate realmente la noi, fundațiile de pe lângă partidele politice, instituții de altfel de un prestigiu științific destul de ridicat în alte state precum Germania sau Marea Britanie, sunt iarăși un debușeu important pentru expertiza din domeniu.

De asemenea, în sine, calitatea de membru de partid, luarea de poziții civice ori politice prin semnare de petiții sau deținerea unor funcții politice sau în instituții ale statului datorită afilierii sau asocierii cu anumiți actori sau partide politice nu sunt incompatibile cu activitatea științifică și didactică în mediul universitar.

Problemele de integritate și de bună guvernanță apar când aceste implicări politice cauzează conflicte de interes sau poziția politică este folosită pentru a obține un avantaj în spațiul academic (ori invers, cum s-a observat prin moda de a obține doctorate pentru avansarea carierei politice sau administrative).

Simpla asociere instituțională nu este însă cauzalitate.

De pildă, ambii candidați în actualele alegeri pentru funcția de rector au fost asociați unor fundații politice și au fost invitați să își asume un rol în acestea datorită expertizei științifice demonstrate anterior asocierii la acestea.

Un cunoscut sociolog și consultant guvernamental pentru politici sociale, Marian Preda a fost președinte al Fundației Mișcarea Populară contribuind la transformarea acesteia în Partidul  Mișcarea Populară condusă de fostul președinte al României Traian Băsescu, o formațiune politică în care însă, în baza informațiilor publice, nu îndeplinește o funcție politică.

Un cunoscut istoric al conservatorismului românesc din sec. XIX și XX, Laurențiu Vlad a fost secretar științific și director executiv al Institutului de Studii Conservatoare înființat pe lângă Partidul Conservator, poziție din care a înființat o revistă (Conservatorul). Ulterior, alături inclusiv de Florin Țurcanu, Laurențiu Vlad a fost chemat pentru expertiza sa și alături de Institutul de Studii Liberale, dar nici acolo și nici în partidele asociate acestor două fundații nu a ocupat o funcție politică.

Toate aceste informații sunt publice și nu au fost ascunse de nici unul din cei doi colegi ce candidează în aceste zile la funcția de rector.

Faptul că partidele politice de care aparțineau aceste fundații sunt asociate cu persoane apropiate fostei Securități, cu probleme penale și detestate ori adulate de diverse segmente ale publicului, nu înseamnă în mod necesar că cei doi colegi ai noștri sunt similari acelor persoane sau că le împărtășesc valorile ori comportamentul, așa cum nici studierea și înțelegerea comunismului, de pildă, nu ne transformă în mod necesar în comuniști.

Faptul că dezbaterea dintre cei doi candidați a fost prezentată de abia înainte de turul II drept confruntarea între “lacheii” a doi oameni politici controversați este jignitoare pentru autonomia intelectuală și realizările profesionale ale colegilor noștri și este consecința politizării excesive și, posibil, a încălcării finei linii de demarcație privind conflictul de interese în astfel de situații, inclusiv în facultatea noastră.

Deși, desigur, corelația nu este cauzalitate, nu putem să ignorăm că atacurile politicianiste împotriva lui Laurențiu Vlad în facultatea noastră nu au existat înainte de începutul acestui an, la începutul campaniei electorale din universitate, după întoarcerea în țară și reactivarea în facultate a unor colegi care au făcut parte din echipa politică a lui Traian Băsescu sau au obținut funcții politice în instituții ale statului român sau Parlamentul European prin asociere cu partidul și mișcarea politică din care acesta făcea parte.

De altfel, unul dintre acești colegi (Cătălin Avramescu) continuă să fie asociat în mod public Partidului Mișcarea Populară pentru care s-a implicat inclusiv în recenta campanie prezidențială.

Faptul că unii dintre acești colegi au inițiat o serie de atacuri calomnioase în spațiul public față de un alt coleg încalcă în mod flagrant prevederile Codului de Etică al universității noastre care precizează în mod explicit că “umilirea, intimidarea, amenințarea și atacul la persoană  sunt inacceptabile“.

Cel vizat, Laurențiu Vlad, se poate apăra oricând singur, dar abuzul împotriva unui coleg nu trebuie tolerat de nici unul dintre noi, indiferent de preferința electorală.

Pentru restabilirea unui climat adecvat dialogului civilizat, respectării demnității colegilor noștri și a unor alegeri corecte, trebuie însă și restabilit public care este situația verificabilă în baza datelor publice în ceea ce îl privește pe cel încriminat de Florin Țurcanu.

Laurențiu Vlad este unul din doar cei 3 (trei) colegi cu titlul de profesor (din cei 10 cu posturi nerezervate) ai Facultății de Științe Politice a Universității din București care îndeplinesc actualmente standardele naționale actuale pentru acordarea acestui titlu, în cazul său, în domeniul istorie.

Una din celelalte două colege care îndeplinesc aceste standarde în această facultate este singurul membru al Școlii Doctorale de Științe Politice care deține titlul de profesor și care îndeplinește standardele naționale actuale în domeniul științe politice.

Conform legii, dacă majoritatea colegilor din Școala Doctorală dintr-un domeniu nu îndeplinesc criteriile actuale de abilitare (identice cu cele de acordare a titlului de profesor), aceasta se desființează după o anumită perioadă.

În loc să încerce să ajungă la standardele naționale actuale, este adevărat, mai dificile decât cele de acum mai mulți ani însă mai ușor cuantificabile, o parte din colegi au preferat să ignore problema sau să discute principial despre standarde.

În același timp, când, după mai multă vreme, li s-a atras atenția de către managementul facultății despre riscul în care se află în acest moment Școala Doctorală, cea mai mare din România în acest domeniu, o mare parte din cei care nu îndeplinesc criteriile, unii dintre ei implicați și politic, s-au coalizat împotriva a ceea ce au perceput ca birocratizare excesivă a proceselor didactice, precum și împotriva celor care le îndeplineau, invocând un frecvent auto-perceput statut de elită, atât față de sieși, cât și în raport cu facultatea.

Acesta este contextul în care a avut loc recent în cadrul facultății dezbaterea pomenită de Florin Țurcanu.

Conform standardelor naționale, Laurențiu Vlad are al doilea cel mai mare punctaj din Universitatea din București în domeniul istorie, îndeplinind dublul standardului minimal național pentru ocuparea funcției de profesor și exercitarea calității de conducător de doctorat.

CV-ul său a fost întotdeauna și continuă să fie public. Acesta arată o bogată experiență ca autor, coordonator și editor de volume și reviste științifice. De asemenea, CV-ul conține și toate citările cunoscute care, fiind în volume tipărite sau în publicații de altă limbă de circulație științifică internațională sau națională decât engleza, de regulă nu apar indexate online.  Punctajul național include punctajul pentru citări corect divizat la numărul de autori, fapt ce, de pildă, nu este reflectat cu acuratețe de instrumente de măsurare automată online.

Deși nu călătorește mult, datorită și sentimentului de incomfortabilitate frecvent împărtășite public a călătoriilor cu avionul, a avut mai multe stagii de studii de specializare în străinătate, inclusiv la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales Paris cu care, în timpul mandatului său de decan, facultatea a încheiat un acord de realizare a unui master în co-diplomate.

Și cu toate că nu călătorește mult, este parte a unor rețele științifice impresionante în domeniul umanioarelor, mai ales în zona studiilor mentalităților și a regiunii sud-est europene, contribuind sau sprijinind în mod semnificativ la aducerea la Universitatea din București, inclusiv ca doctor sau profesor honoris causa al instituției noastre, a unor personalități la nivel mondial în domeniu precum Aurel Braun (Harvard University/ University of Toronto), Paschalis Kitromilides (National and Kapodistrian University in Athens), ori, recent, Roger Chartier (EHESS).

La momentul preluării funcției de decan de către Laurențiu Vlad, în 2010, conform datelor financiare oferite de universitate și disponibile în rapoartele publice de auto-evaluare publice pe site-ul facultății, aceasta avea un deficit de 250.000 de lei. Un an mai târziu, în timpul mandatului său, facultatea a înregistrat un excedent de peste 60.000 de lei, iar doi ani mai târziu, un excedent de peste 175.000 de lei.

De altfel, în perioada în care a exercitat funcția de decan, pentru prima oară în istoria facultății au fost adoptate prin consultare cu toți colegii regulamente detaliate de funcționare în acord cu prevederile Cartei și a altor reglementări proprii universității. De asemenea, toate procesele administrative au fost transparentizate prin consultare publică și publicare pe site și, pe cât posibil, digitalizate.

În urma retrocedării sediului ocupat câțiva ani de facultatea noastră în timpul mandatului său, a reușit să  găsească într-un timp scurt soluția închirierii a unor spații pe o perioadă de trei ani la Institutul Bancar Român, dat fiind că în interiorul Universității din București există o criză acută de spații de învățământ cu care se confruntă mai multe facultăți.

Pentru intervalele rămase libere în orar a oferit colegilor de la Facultatea de Geografie posibilitatea folosirii unor săli în sediul facultății noastre din str. Spiru Haret 8, clădire de patrimoniu, atunci când și aceștia s-au confruntat cu probleme similare.

În același timp, ca decan și apoi ca prorector, s-a implicat direct în scrierea proiectelor și atragerea fondurilor guvernamentale și europene pentru reabilitarea sediului din Spiru Haret 8, aflat într-o stare avansată de degradare, dar și al clădirii Azilul Elena Doamna din campusul Panduri, în serviciul mai multor facultăți cu probleme similare de lipsă de spații, inclusiv a noastră.

Lucrările sunt începute deja de peste un an la Azilul Elena Doamna, iar cele la sediul din Spiru Haret 8 vor începe până la finele anului 2019 în urma contractului semnat deja, cum se poate constata în documentele universității și prin vizite la fața locului.

În timpul mandatului său au fost angajați, prin concurs public, doi dintre cei trei asistenți ai facultății invocați de Florin Țurcanu. Scoaterea la concurs a posturilor se face, conform legii, la propunerea directorului de departament și este avizată de Consiliul departamental, respectiv de Consiliul facultății. În calitate de decan, nu s-a opus niciodată avizului Consiliului facultății și nu a blocat scoaterea la concurs propus de departament, cum se poate constata în baza proceselor verbale ale ședințelor de Consiliu aflate în arhiva facultății.

Nu în ultimul rând, într-adevăr, în timpul mandatului său s-a confruntat cu inedita situație în care unul din prodecani i-a pierdut încrederea în capacitatea de gestionare eficientă a problemelor studențești și de realizare a raportărilor administrative anuale necesare managementului la nivel de facultate și universitate, dar aceasta nu a dorit să demisioneze, considerând că părăsirea funcției în aceste condiții ar reprezenta un eșec în carieră pe care, de altfel, a și schimbat-o radical de curând. Conform normelor în vigoare, prodecanii sunt numiți direct de decan și fac parte din echipa sa și deci decanul este responsabil pentru înlocuirea acestora.

S-a înconjurat întotdeauna de oamenii pe care i-a crezut cei mai capabili și a regretat profund pierderea acestui colaborator, un mai vechi student al aceleiași facultăți. Nu l-am văzut vreodată să îi fie rușine să admită când a greșit sau să admită că nu cunoaște un subiect. Din contră, am remarcat mereu că nu se sfiește să ceară sfatul celor care au expertiză diferită sau alte idei decât ale sale, chiar și când deja avea experiență și expertiză extinsă pe anumite chestiuni ori opinii diferite despre modul de abordare a unei probleme.

În acești douăzeci de ani l-am cunoscut pe Laurențiu Vlad ca un om mereu jovial, dar l-am văzut și enervându-se. Este adevărat însă că în această ultimă ipostază nu mi-l amintesc decât de trei ori în ultimii zece ani tocmai datorită caracterului excepțional al acestui comportament. Într-una din aceste dăți, eu însămi am fost obiectul enervării sale. Nu l-am auzit niciodată însă înjurând de față cu mine sau alți colegi și, de fiecare dată, chiar și în situațiile în care nu greșise față de mine, și-a cerut imediat scuze personal pentru ieșirile explicabile în condiții de stres extrem și mereu în limitele adecvate comunicării într-un spațiu academic.

Laurențiu Vlad nu este Dumnezeu și, știindu-l de două decenii, nu cred că va ajunge să se comporte vreodată ca unul, cunoscând inclusiv respectul său pentru valorile creștine, pe care, deși nu i le împărtășesc la nivel spiritual le înțeleg și le pot aprecia rolul la nivel rațional și cultural.

Dar Laurențiu Vlad nu este nici pastișa grotescă schițată de cei care, prizonieri ai propriilor istorii, încearcă să îl denigreze în aceste zile în folosul propriilor interese politice și/sau partizane.

Cu siguranță însă că, dacă va fi ales, voi continua să fiu mândră de apartenența la comunitatea academică a Universității din București, situată într-adevăr nu departe de câmpiile Bărăganului.

Dar în loc să înțelegem această proximitate ca motiv pentru a ne afirma o falsă superioritate față de cei care poate nu au fost la fel de norocoși ca noi în a strânge laolaltă atâtea resurse și talent precum universitatea noastră, este poate mai potrivit, în calitate de membri ai unei comunități academice și datorită rolului nostru în societate, să ne amintim și ororile pe care orgoliul, refuzul cunoașterii și ura pentru cei care nu ne împărtășesc ideile ori opțiunile politice le poate genera.

Pentru că numai înțelegându-ne unii pe alții, apreciindu-ne valoarea, dar recunoscându-ne și slăbiciunile vom putea dialoga, evolua și construi împreună o adevărată universitate modernă europeană.

Luciana Alexandra Ghica, politolog, conferențiar la Facultatea de Științe Politice a Universității din București“

Turul al II-lea de alegeri pentru funcția de rector al Universității din București va avea loc în data de 11.12.2019, anunță Universitatea din București.

Luciana Alexandra Ghica este politolog, conferențiar la Facultatea de Științe Politice a Universității din București și director al Centrului de Studii de Dezvoltare și Cooperare Internațională (IDC), din cadrul aceleiași facultăți. A studiat științele politice și relațiile internaționale la Universitatea din București, Central European University (Budapesta) și Universitatea din Oxford, specializându-se în analiza proceselor de cooperare internațională în contexte de democratizare. În acest domeniu a publicat mai multe studii de specialitate și un volum dedicat relațiilor dintre România și Uniunea Europeană. De asemenea, a coordonat prima enciclopedie românească a Uniunii Europene (c2005, ediția a 2-a 2006, ediția a treia 2007) și, împreună cu M.Zulean, primul manual românesc dedicat studiilor de securitate din perspectivă științifică modernă occidentală (Polirom 2007). A conferențiat ca lector invitat în mai multe universități din Europa și Asia, zone în care, alături de America Latină, a avut stagii de cercetare de teren în cadrul mai multor granturi câștigate prin competiție națională sau internațională. Din 2009, este și coordonatorul pentru România a prestigioasei serii Kapuscinski Development Lectures, organizate împreună cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, cu sprijinul financiar al Comisiei Europene. În această calitate a adus la Universitatea din București și, în unele cazuri, pentru prima oară în România, personalități de talie mondială în domeniul cooperării internaționale pentru dezvoltare precum A.S.R. Prințul Moștenitor Haakon al Norvegiei (UNDP Goodwill Ambassador), Paul Collier (University of Oxford & World Bank) și Thomas Pogge (Yale University) . În ultimul deceniu, a început să se specializeze și în analiza științelor politice ca disciplină și profesie. Din 2012 este membru ales al Comitetului de Cercetare dedicat Studiului Științelor Politice ca Disciplină (RC 33) din cadrul Asociației Internaționale de Științe Politice (IPSA), iar între 2012 și 2018 a fost membru ales al comitetului executiv al Confederației Europene a Asociațiilor de Științe Politice (ECPSA). Din 2015 este membru al comitetului consultativ internațional de redacție al International Studies Review (International Studies Association & Oxford University Press). Actualmente pregătește un volum în limba engleză dedicat evoluției științelor politice în fostul spațiu comunist. O parte din cercetarea pe acest subiect este în curs de apariție ca studiu într-un volum colectiv în limba engleză (Rowman & Littlefield, primăvara 2020).

Foto: unibuc.ro