„Nu concep” „cum ar putea fi evaluate obiectiv cunoștințele religioase ale elevilor și în ce măsură acestea ar fi relevante pentru examenul de Bacalaureat”, scrie președintele Federației Naționale a Părinților, Iulian Cristache, într-o opinie publicată pe pagina sa de Facebook. Acesta anunță astfel că nu susține includerea disciplinei Religie între materiile pentru Bacalaureat.
Reacția vine după ce, la inițiativa Patriarhiei Române, cele 13 culte recunoscute în România, prin reprezentanții lor, au trimis o adresă ministrei Educației, Ligia Deca, în care solicită tratament egal pentru disciplina Religie, prin introducerea acesteia în rândul materiilor pentru care elevii pot opta să susțină Bacalaureatul.
Cristache mai spune că „utilizarea religiei ca disciplină la examenul de Bacalaureat ar putea fi considerată discriminatoare față de elevii care nu urmează o anumită religie sau care sunt atei”. Președintele FNP – Edupart scrie în opinia citată că „religia ar trebui să fie învățată într-un mod critic și obiectiv, fără a fi folosită pentru a justifica prejudecăți sau discriminare”.
Redăm poziția președintelui Federației Părinților, Iulian Cristache:
„În opinia mea, utilizarea religiei ca disciplină la examenul de Bacalaureat ar ridica mai multe probleme și întrebări.
Una dintre acestea este cum ar putea fi evaluate obiectiv cunoștințele religioase ale elevilor și în ce măsură acestea ar fi relevante pentru examenul de Bacalaureat? Chiar nu concep!
De asemenea, utilizarea religiei ca disciplină la examenul de Bacalaureat ar putea fi considerată discriminatoare față de elevii care nu urmează o anumită religie sau care sunt atei.
În ceea ce privește rolul religiei în școală, acesta poate varia în funcție de sistemul educațional și de contextul cultural și social al fiecărei țări. În general, religia poate fi folosită ca o modalitate de a învăța valorile și etica, de a încuraja respectul și toleranța față de diferitele religii și culturi și de a promova înțelegerea și dialogul inter-religios, nu de a deveni probă de examen.
Cu toate acestea, este important să se asigure că învățarea religiei în școală nu încalcă drepturile elevilor de a alege să practice sau să nu practice o anumită religie și nu promovează o anumită religie în defavoarea altora.
În plus, religia ar trebui să fie învățată într-un mod critic și obiectiv, fără a fi folosită pentru a justifica prejudecăți sau discriminare.
Deci, nu susțin religia ca disciplină la Bacalaureat.
P.S. Sunt creștin ortodox, nu-și au rostul comentariile din acest punct de vedere.
O să zăpăcim copiii, nici ei nu mai știu la ce să se aștepte.”