Iulia Motoc, judecător la Curtea Penală Internațională, este din acest an profesor titular la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara: Plec de la Universitatea din București, Facultatea de Științe Politice, după 30 de ani. Școala de drept de la UVT e cea mai bună școală românească în domeniul dreptului european și internațional

2.089 de vizualizări
Rectorul UVT Marilen Pirtea și Iulia Motoc / Foto: UVT
Universitatea de Vest din Timișoara anunță că Iulia Motoc, judecător la Curtea Penală Internațională, se alătură corpului academic al Facultății de Drept , în cadrul celui mai recent concurs desfășurat în universitate. Anterior ocupării postului de profesor în cadrul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara (UVT), Iulia Antoanella Motoc a făcut parte din colectivul academic al Facultății de Științe Politice a Universității din București.

Iulia Antoanella Motoc este în prezent judecător al Curții Penale Internaționale (din 2024), a fost judecător al Curții Europene a Drepturilor Omului (2013-2023) și, de asemenea, a fost judecător al Curții Constituționale a României (2010-2013).

M-am alăturat Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara. Școala de drept în domeniul dreptului european și internațional, fondată de profesorul Valentin Constantin, un jurist de excepție, care a cultivat înțelegerea dreptului în context politic, filosofic, literar, este astăzi, prin adevăruri statistice dar nu numai, cea mai bună școală românească în domeniul dreptului european și internațional. Îl menționez pe decanul Facultății, Lucian Bercea, care este privatist, pe Raluca Bercea, Lucian Bojin, Sorina Doroga. Plec de la Universitatea din București, Facultatea de Științe Politice, după 30 de ani, facultatea la care am contribuit mult, în special în anii fondatori. Mulțumesc mult tuturor colegilor cu am avut șansă să lucrez”, a declarat prof.univ.dr. Iulia Motoc, citată în comunicatul remis de Universitate.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, a declarat că „Europa și întreaga lume se află în această perioadă în mijlocul unor turbulențe diplomatice și comerciale internaționale, când puterea și coeziunea UE sunt puse la încercare. Acum, cu atât mai mult, importanța dreptului internațional este subliniată în dezbaterile deschise despre viitorul Europei, un context în care crește și importanța consolidării școlii de drept internațional de la UVT. Suntem onorați de alăturarea doamnei profesoare Iulia Motoc, ilustră judecătoare a Curții Penale Internaționale, în cadrul echipei de la Facultatea de Drept a UVT.”

„Cariera profesională a doamnei profesor Iulia Antoanella Motoc a inclus, totodată, ocuparea altor poziții importante în țară și în străinătate, printre altele cea de expert independent în Comitetul consultativ privind Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale a Consiliului Europei sau cea de expert independent al subcomisiei pentru promovarea și protecția drepturilor omului a Organizației Națiunilor Unite, poziții care au impus-o ca unul dintre specialiștii care se bucură de o recunoaștere largă la nivel internațional“, se arată în comunicatul remis de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT).

„Prestigiul profesional al doamnei profesor Iulia Antoanella Motoc este dublat de un incontestabil prestigiu academic: domnia sa a publicat sau editat volume apărute la edituri internaționale de prestigiu precum Oxford University Press sau Cambridge University Press. Este profesor invitat de drept internațional al Academiei de Drept Internațional de la Haga, a fost cercetător în programe ale New York University și Yale University; este membru al comitetelor științifice ale mai multor publicații academice de prestigiu și membru al mai multor societăți științifice internaționale precum Institutul de Drept Internațional sau Societatea Europeană de Drept Internațional“, precizează UVT.

În anul 2024, comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara i-a acordat doamnei profesor Iulia Antoanella Motoc titlul de Doctor Honoris Causa.

Profesoara Iulia Antoanella Motoc a fost o prezență constantă în ultimii ani în relația cu Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara, în cadrul unor proiecte precum seria de evenimente Judecătorii Europei. Europa judecătorilor, care îi are ca invitați pe actuali și foști judecători la Curtea de Justiție a Uniunii Europene și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, sau în conferințele organizate de facultate, printre care, foarte recent, Conferința Judecătorilor Internaționali ai României, eveniment fără precedent în comunitatea juridică din România, la a cărei inițiere a avut o contribuție esențială.

Amintim că România nu este prezentă, prin niciuna dintre facultățile ei de Drept, în ultimele ediții ale principalelor rankinguri internaționale după domenii de studiu – Times Higher Education, QS și Shanghai Ranking, în clasamentele aferente domeniului Drept.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sorin Cîmpeanu a fost reales președintele Consiliului Național al Rectorilor pentru încă 5 ani, după ce tot el l-a condus în ultimii 10 ani / Ministra Ligia Deca, prezentă și ea la Cluj-Napoca, la reuniunea CNR

Fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, a fost ales pentru un nou mandat în fruntea organizației Consiliul Național al Rectorilor, potrivit unui anunț publicat de Academia de Studii Economice București.…
Vezi articolul

Ministra Educației susține că nu știe că olimpicii naționali au putut intra la facultate fără admitere dacă au luat locul II, III sau mențiune, până să schimbe regulile prin delegare: Această prevedere este în legea educației. Nu este nicio variație majoră față de ceea ce am văzut până acum

Ministra Educației, Ligia Deca, susține că nu știe că olimpicii naționali au putut intra la facultate până acum fără admitere, dacă au avut locul II, III sau mențiune la olimpiadele…
Vezi articolul