Italia va introduce testul de salivă în şcoli pentru elevi. Copiii revin fizic la școală pe 26 aprilie

Foto: © Paulus Rusyanto - Dreamstime.com

Italia va redeschide şcolile cu prezenţa copiilor în clase începând cu 26 aprilie, iar statul intenţionează să introducă teste de salivă pentru elevi, a anunţat secretarul de stat pentru educaţie Rossano Sasso, transmite Agerpres.

La spitalul Maggiore din Trieste este evaluat un test de salivă care poate determina dacă o persoană este purtătoare a virusului în doar trei minute, iar gradul de fiabilitate este de 98 la sută.

În Italia se efectuează circa 350.000 de teste SARS-COV-2 pe zi. De la începutul pandemiei în februarie anul trecut, 3,8 milioane italieni au fost infectaţi. Până acum 15 milioane de persoane au fost imunizate cu a doua doză de vaccin.

Între timp, proprietarii mai multor restaurante au protestat, luni, în vederea redeschiderii tuturor localurilor. Ei au blocat strada A1 în ambele sensuri, în apropiere de oraşul Florenţa.    Acest lucru a dus ulterior la dispute între participanţii la trafic, iar doi protestatari au fost răniţi.

Începând cu 26 aprilie, guvernul italian a anunţat o scădere a numărului de restricţii anti-COVID. De exemplu, restaurantele situate în zone cu nivel moderat de infecţie vor putea din nou să-i servească pe clienţi în aer liber, cele care nu deţin astfel de spaţii fiind dezavantajate. 

Foto: © Paulus RusyantoDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version