Istoricul francez Thierry Wolton, la Timișoara: Sunteți cu adevărat singurii care au avut o revoluție confiscată, pentru că în spatele acesteia a existat un proiect. Încă vă confruntați cu această problemă politică. Vă este greu să vă eliberați de ea, deși, vă felicit, încet-încet reușiți să mergeți mai departe

311 vizualizări
Thierry Wolton / Foto: INQUAM Photos – Raul Stef
La 35 de ani de la Revoluția Română și de la căderea Cortinei de Fier în Europa de Est, Timișoara găzduiește cea de-a VII-a ediție a Galei Corneliu Coposu. Scriitorul și istoricul francez Thierry Wolton, profesor la École Supérieure de Commerce de Paris, autor al trilogiei „O istorie mondială a comunismului”, la care a lucrat timp de zece ani, a participat la UVT la conferința „Am învățat să fim liberi? 35 de ani de la Revoluție”.

„În cadrul României, ar trebui să distingem două aspecte legate de evenimentele din 1989. Indiscutabil, dacă privim evenimentele din perspectiva poporului, a mulțimii care a ieșit în stradă pentru a înlătura comuniștii de la putere, putem vorbi de o revoluție. Acesta este un prim aspect. Al doilea aspect este că această mișcare a fost confiscată, așa cum știm bine. Așadar, există două fațete: o fațetă populară, aș spune, și o fațetă instituțională a acestor evenimente. În ceea ce privește aspectele instituționale, știm bine că, în spatele acestor mișcări populare, au fost oameni care au manipulat sau influențat desfășurarea evenimentelor, cu procesul lui Ceaușescu, controlul exercitat de noile structuri de putere etc. Din acest punct de vedere, indiscutabil, România a ratat revoluția în sensul european al cuvântului. Revoluția românilor a fost, însă, oficializată. Acesta este adevăratul termen care ar trebui folosit”, a spus Thierry Wolton.

„Pentru mine, punctul cel mai important și cel mai simbolic al acestei revoluții este, desigur, căderea Zidului Berlinului. Am comemorat aceasta sâmbătă, la aniversarea de 35 de ani. Da, acest eveniment este unul care nu putea fi prevăzut. A fost o erupție spontană. La voi, însă, a fost o revoluție manipulată. Și, indiscutabil, prăbușirea acestui zid la Berlin, pe 9 noiembrie 1989, a fost o adevărată explozie. Ea a fost precedată de alte evenimente, așa cum știți, cum ar fi mișcările din Polonia – un factor foarte important. Factorul declanșator a fost Solidaritatea, mișcarea muncitorilor polonezi, acea scânteie care a aprins focul. Știți, este o expresie revoluționară a lui Mao: «O scânteie este suficientă pentru a aprinde o flacără». Ei bine, scânteia a venit din Solidaritatea, apoi au urmat Cehoslovacia, Ungaria, care și-a deschis granițele, România… Dar, evident, căderea Zidului Berlinului a fost factorul declanșator, iar apoi, la scurt timp după aceea, a venit și poporul român. Din păcate, sunteți cu adevărat singurii care ați avut o revoluție confiscată, pentru că, în spatele acesteia, a existat un proiect. Din păcate pentru voi, această revoluție a fost confiscată, iar, dacă îmi permiteți, vă confruntați încă cu această problemă politică. Vă este greu să vă eliberați de ea, deși, vă felicit, încet-încet, reușiți să mergeți mai departe. Sunt, totuși, optimist în privința viitorului României”, a mai spus Thierry Wolton, profesor la École Supérieure de Commerce de Paris, autorul mai multor cărți despre relațiile internaționale și, în cea mai mare parte, despre diferite aspecte ale comunismului.

Citește articolul integal pe G4Media.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Tabloul dezastrului din învățământul superior: România – pe ultimele locuri din Europa la numărul de tineri cu studii superioare, rata de înscriere la universitate, personal academic – Raport Bologna 2020

România se află pe ultimul loc în Europa când vine vorba despre procentul persoanelor cu studii superioare în categoria 25-34 de ani, pentru care-și propusese o creștere substanțială până în…
Vezi articolul

Există trei ani de școală diferență între bogați și săraci, între București și Giurgiu, între rural și urban. Asta este foarte îngrijorător! – Alina Sava, expert în educație al Băncii Mondiale: Următorul program va fi unul de remedial de Matematică pentru clasele V-VIII

Decalajele majore din sistemul educațional românesc, dintre mediul rural și urban, dintre „bogați și săraci” și abandonul școlar ridicat, în special în zonele defavorizate sunt cele mai mari probleme pe…
Vezi articolul

O nevoie-cheie a elevilor pentru învățarea limbii engleze: să o folosească  „autentic”, prin schimburi internaționale sau prin mijloace interactive / Însușirea competențelor de limbă engleză la școală și, tot mai mult, în afara ei – marcată de inegalități și influențată masiv de tehnologii digitale – studiu OCDE în cinci țări

Elevii și profesorii de limbă engleză au, deopotrivă, nevoie de ocazii pentru a vorbi această limbă în mod „autentic”, în condițiile în care copiii și tinerii sunt mult mai mult…
Vezi articolul