Regina-Mamă Elena va fi reînhumată astăzi, la Curtea de Argeş, alături de fiul ei, Regele Mihai I, după ce osemintele sale au fost repatriate vineri. “Împrejurarea aceasta este o reîntoarcere a unei figuri istorice în memoria românilor, fiindcă soția lui Carol al II-lea, din 1921 și până în începutul anilor ’30, a jucat un rol care era tocmai cel care i se cuvenea, tocmai cel potrivit pentru prima doamnă a țării, având de patronat diverse activități culturale și educative, ceea ce a făcut totdeauna cu generozitate”, a declarat pentru Edupedu.ro istoricul Andrei Pippidi.
Profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București, fost director al Institutului Român de Istorie Recentă, autor a numeroase cărți de istorie medievală și modernă, istoricul Andrei Pippidi a editat șase dintre volumele bunicului său, istoricul Nicolae Iorga (sursa).
Într-un scurt interviu pentru Edupedu.ro, Andrei Pippidi a vorbit despre rolul jucat de Regina-Mamă Elena în epocă și despre modul în care o oglindește istoria:
“Împrejurarea aceasta este o reîntoarcere a unei figuri istorice în memoria românilor, fiindcă soția lui Carol al II-lea, din 1921 și până în începutul anilor ’30, a jucat un rol care era tocmai cel care i se cuvenea, tocmai cel potrivit pentru prima doamnă a țării, având de patronat diverse activități culturale și educative, ceea ce a făcut totdeauna cu generozitate.
În urma acelui conflict care i-a despărțit pe cei doi soți, și-a continuat viața în străinătate și în acest exil a avut mult de suferit, fiind foarte izolată de familie și având dreptul rar să își revadă fiul iubit. Cel care avea să fie Mihai I i-a datorat imens; chiar dacă întâlnirile lor au fost în acea vreme rare, legătura a fost puternică, statornică. Se va vedea aceasta după 1940, când ea a fost rechemată în țară, de altfel la sfatul lui Nicolae Iorga și prin înfăptuirea lui Ion Antonescu.
În această calitate de consilieră a fiului său, a intervenit cu energie pentru protejarea evreilor care erau atunci amenințați să sufere nelegiuitele persecuții pe care Germania voia sa le impună și la țările vasale ei, cum era atunci România, și pentru acest rol Elena a căpătat postum răspalata de ‘Drept între popoare’, pe care poporul evreu îl rezervă celor care i-au fost de cel mai mare ajutor în acele împrejurari dramatice.
Ceea ce pot să îmi aduc aminte este și că, în timpul anilor 1942-1944, această mamă a ținut ca fiul ei să primească de unde se putea sfaturile cele mai potrivite ca să reziste situației înjositoare și copleșitoare în care țara se găsea, în timpul participării la războiul dirijat de la Berlin. Regina Elena se întoarce după ce același gest, mai mult sau mai puțin meritat, fusese făcut și față de Carol al II-lea.
Eu aș zice că cel puțin umbrele care stăruie asupra numelui lui Carol nu ating câtuși de puțin pe Regina Elena”.
Regina-Mamă Elena va fi reînhumată la Curtea de Argeş
Regina-Mamă Elena va fi reînhumată sâmbătă, în noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş. La ceremonia religioasă, care va începe la ora 12:00, vor asista Custodele Coroanei Române, Margareta, Principele Radu, Principesa Sofia, Principesa Maria alături de Ducele Amedeo de Aosta, Principesa Mafalda (fiica Ducelui De Aosta) şi Lord Peter Rosslyn (şeful Casei Principelui de Wales şi Ducesei de Cornwall), relatează Agerpres.
Regina Elena a murit în Elveţia, pe 29 noiembrie 1982, timp în care România se afla sub dictatura comunistă. Ea a fost înmormântată la cimitirul Boix-de-Vaud din Lausanne.
În noua catedrală, a cărei piatră de temelie a fost pusă în 2009, au fost înmormântaţi Regele Mihai şi Regina Ana, ulterior fiind reînhumate şi osemintele Regelui Carol al II-lea, aduse la Curtea de Argeş încă din anul 2003 şi depuse iniţial într-o capelă din curtea mănăstirii.
În vechea catedrală de la Curtea de Argeş, ctitorită de Neagoe Basarab la începutul secolului al XVI-lea şi refăcută la sfârşitul secolului al XIX-lea, sunt înmormântaţi primii doi regi ai României, Carol I şi Ferdinand, potrivit agenției de presă.
Citește și: