Învățătoarea Irina Dumitrașcu are anul acesta clasa a III-a, la Școala Gimnazială „Petrache Poenaru”, din Sectorul 5, București. Este la prima ei generație de copii, pe care i-a preluat din clasa I, în plină pandemie, când inspirată de programul Teach for Romania a decis să plece din IT, domeniu în care avea o carieră, pentru a se angaja în Învățământ, după cum a povestit chiar ea într-un interviu acordat Euronews Romania.
„Am fost surprinsă să văd cât de grea este meseria de învățător atunci când vrei să o faci bine. Când vrei să fii acolo pentru toți copiii, trebuie să ai practic vreo șapte meserii”, spune cadrul didactic, care și enumeră câteva dintre acestea: „Cine vrea să se uite pe fișa postului pentru învățător o să vadă că trebuie să fii manager, trebuie să fii manager de adulți, manager de copii, planificator de conținut, livrator, evaluator. Trebuie să faci toată magia asta singur și să creezi o schimbare în copii. Asta este învățarea. Cred că în primul rând, de la nivelul oficial este nevoie de mai mult respect!”.
Moderatorul emisiunii, Vitalie Cojocari, a povestit că într-un interviu cu ambasadoarea Finlandei, aceasta „mi-a spus un lucru despre sistemul de educație din România că și-ar dori ca profesorii din România să fie mai respectați”.
„Da, sunt de acord cu acest lucru și cred că este nevoie de mai mult respect de la toate nivelurile”, a spus Irina Dumitrașcu. Apoi a continuat: „Eu aș spune că primul lucru pe care ar putea să îl facă statul este să crească bugetul pentru educație și implicit, să crească salariile pentru profesori, pentru că pentru a alege oameni buni și pentru a trage oameni care să acopere posturile existente este nevoie de un salariu mai competitiv. Această meserie. Spre surprinderea mea, dumneavoastră spuneți că vin din IT, o meserie grea… e o meserie destul de grea… este foarte mult de învățat. Trebuie să o minte foarte logică, foarte structurată. Trebuie să ai multe capabilități.
Vitalie Cojocari, moderator: Respectul din partea societății are de suferit? Pentru că pe vremuri, profesorul avea un statut extraordinar, în special la țară, la sate, acolo unde oamenii voiau să devină profesori, pentru că era un statut, reprezenta ceva. Acum nu știu câți copii vor să mai fie profesori.
Irina Dumitrașcu: „Cred că din nou ne reîntoarcem la cadrul pe care mi l-am spus în momentul în care, cum se spune, IT-ul este un El Dorado. De ce? Pentru că ai realizări, pentru că ai un impact în societate. În momentul în care ne vom da seama de impactul pe care îl au profesorii și de faptul că ei creează că generațiile următoare și creează felul în care se va trăi în România peste 10, peste 20 de ani, este cred că nevoie de o întoarcere la bază, să ne dăm seama ce fac profesorii și de faptul că ei ne cresc copiii”.
Cum a ajuns în Învățământ: „Cred că schimbarea principală s-a făcut în pandemie, când ajungând și pe la vârsta de 40 de ani, am făcut o reevaluare a vieții mele și mi-am spus îmi doresc mai mult, îmi doresc să am un impact direct și să ajut oameni care au nevoie de ajutor. Provocarea Teach for Romania mi s-a părut foarte mare, pentru că ei trimit oameni în școlile care au cea mai mare nevoie de ajutor. Și atunci îmi aduc aminte că m-am gândit copiii ăștia poate nu au altă șansă. Spre surprinderea mea, în școala în care lucrez sunt mulți profesori dedicați, adică acei copii au sprijin la toate clasele, însă, într-adevăr, sunt locuri libere și mai sunt susținute de doamne care au ieșit la pensie. Deci nevoia este și este dificil să vină profesori exact în școlile vulnerabile”.
Cum a fost școala în care a intrat, față de cum își imagina că va fi: „Mă așteptam ca școala să fie un loc mai derăpănat, să spunem, și fără condiții, pentru că sunt multe școli care încă au nevoie de condiții de bază. Însă această școală este în București și are dotări foarte bune. În schimb, mediul este un mediu cu provocări, cu multă violență, în care sunt mai mari dificultățile economice. Și pentru copii este mai greu, pentru unii dintre ei este greu și să vină la școală, pentru că trebuie să contribuie acasă, să ajute familia”.
Cum este clasa pe care a preluat-o în urmă cu doi ani și jumătate: „Am o clasă extraordinar de variată. Am copii supradotați care din cauza faptului că familia nu are venituri deosebite, nu pot urma niciun curs pentru copii supraductați, pentru că nu am găsit ceva gratuit. Am copii care au probleme de sănătate sau membri ai familiei cu probleme de sănătate serioase. Copii care au părinți care nu știu să scrie, să citească, unii deloc, unii care nu știu să citească sau să scrie corect.
Și sunt copii care de multe ori, dat fiind că familiile sunt cu o singură, un singur părinte care are grijă de copii sau foarte mulți singuri. Și este o deosebire extraordinară între familia în care părinții se ocupă, îi îndeamnă pe copii să citească, le pun la dispoziție resurse și copiii care sunt aproape toată ziua singuri până când un părinte obosit, care are un serviciu foarte greu ajunge acasă și cele mai multe ori nu mai are putere să se ocupe și de copil. Uneori sunt și mai mulți copii și atunci situația asta și mai complicată.
Eu am început cu ei când erau în clasa I și am avut o perioadă destul de dificilă în pandemie, pentru că deși abia majoritate din ei tablete, a fost foarte greu ca în clasa întâi, de abia ne cunoscuserăm de două luni, să intrăm în online.
Din fericire, majoritatea au reușit să treacă prin pasul acesta, dar ei făcuseră și pregătitoarea în online și generațiile acestea au foarte mult de recuperat, pentru că în spatele ecranului este mult mai greu să diagnosticăm cu acuratețe nivelurile exacte la care sunt aceștia”.
Cum e la catedră, cum face față: În primul rând, secretul e să nu stai la catedra. Da, sunt multe lucruri care m-au surprins, deși fusesem pregătită și mi se spuseră foarte multe despre această meserie. Unul din cele mai surprinzătoare lucruri este cât stai în picioare și câți pași faci, pentru că cel mai eficient este să-i organizez pe un fel de centre cu sarcini de dificultate diferită, pe aceeași temă. Cred că un lucru care ar fi foarte util profesorilor ar fi ca în manualele să aibă exerciții pe mai multe niveluri de dificultate pe aceeași temă, pentru că acum lucrăm pe un manual unic și exercițiile sunt potrivite pentru media elevilor. Cei care au obținut toate achizițiile pentru… („Elevul mediu nu există”, spune Mara Niculescu, director de comunicare al organizației „Teach for Romania”, participantă și ea la interviul Euronews) Exact!
Hai să spunem că sunt cinci în fiecare clasă care pot merge cu o programă normală, însă sunt copii care au nevoie de ajutor, pentru care vocabularul este provocator, care acasă nu folosesc decât probabil acele câteva sute de cuvinte de bază și copiii care citesc, copii care citesc în engleză, care au nevoie de mult mai mult. Și atunci profesorul trebuie să se pregătească acasă cu lucruri suplimentare, astfel încât fiecare elev să aibă ceva potrivit pentru nivelul său și să progreseze”.
Cât vrea să rămână în școală: „Pot să spun că m-am îndrăgostit de acești copii. Cred că oricine vrea să aibă această meserie trebuie să iubească copiii, să iubească să interacționeze cu ei. Ei sunt proaspeți, vin cu întrebări și cu moduri de a vedea lumea complet noi. Și pentru mine este o plăcere acest lucru. Și câtă vreme voi reuși să mențin această interacțiune și să îi văd pe ei progresând, mă văd rămânând alături de ei”.
Interviul integral:
