Iosif Urs, președintele Universității Titu Maiorescu, a fost plasat sub control judiciar

1.216 vizualizări
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 a înlocuit reținerea cu măsura preventivă a controlului judiciar în ceea ce-l privește pe Iosif Urs, președintele Universității Titu Maiorescu din București. Potrivit procurorilor, președintele comisiei de elaborare a subiectelor pentru examenul de licență al Facultății de Drept de la Titu Maiorescu a permis, cu ajutorul altor trei persoane, accesul unor studenți ai facultății la subiectele de examen.

Amintim că procurorii de la sectorul 2 l-au reținut ieri, pentru 24 de ore, pe Iosif Urs, alături de alte două persoane. Iosif Urs este acuzat că a dat unor candidați subiectele de licență de la Facultatea de Drept din cadrul universității pe care o conduce.

Astăzi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București a anunțat într-un comunicat de presă că “a dispus înlocuirea măsurii preventive a reținerii cu măsura preventivă a controlului judiciar față de trei inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de ‘folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permkiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații’”.

Ce spun procurorii:

– “în perioada 22.06.2019 – 25.06.2019, Președintele Comisiei de Elaborare a Subiectelor pentru Examenul de licență al Facultății de Drept a Universității ‘Titu Maiorescu’ din mun. București a permis, cu sprijinul altor trei inculpați, cu intenție, după ce comisia de Elaborare a Subiectelor și Baremurilor de Corectură a Universității “Titu Maiorescu” din mun. București, Facultatea de Drept, a elaborat subiectele pentru examenul de licență ce urma să aibă loc în data de 26.06.2019, la sediul Universității (…), în intervalul orar 09:00 – 12:00, unor persoane neautorizate, respectiv studenți ai Universității Titu Maiorescu din mun. București, Facultatea de Drept, accesul la subiectele de examen în scopul obținerii de către aceștia din urmă a unui folos necuvenit constând în diploma de licență de studii universitare și a unor calificative mai mari, care nu reflectă cunoștințele juridice ale candidaților.”

Citește și:

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Grevă japoneză anunțată de elevii din 6 județe, care cer demisia Ligiei Deca pentru „tăierea transportului elevilor din 19 judeţe”. Asociațiile anunță că atacă în instanță Hotărârea de Guvern care blochează gratuitatea transportului elevilor spre școli

Liceeni din șase județe au intrat în grevă japoneză de astăzi, 9 ianuarie, până pe 15 ianuarie, acuzând Ministerul Educaţiei că blochează gratuitatea transportului pentru elevi, transmite Agerpres. Asociaţia Elevilor…
Vezi articolul

Liga Studenților Iași acuză că mai mulți profesori de la UMF Grigore T. Popa ar fi comis abuz în serviciu și șantaj, pentru că ar fi condiționat accesul la examene de vaccinarea studenților împotriva Covid-19

Liga Studenților din Iași anunță că a depus un denunț pentru sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, prin care acuză cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie…
Vezi articolul
Programul Școala după școală

Copiii români din Germania vor putea participa din acest an școlar la cursuri gratuite de Limbă, cultură și civilizație românească / Germania se alătură Spaniei, Italiei, Belgiei, Portugaliei, Franței și Irlandei, țări care sunt deja în proiect

Copiii români din Germania vor putea participa la cursuri gratuite de Limbă, cultură și civilizație românească (LCCR), proiect implementat din 2007 de Ministerul Educației Naționale prin intermediul Institutului Limbii Române…
Vezi articolul