Președintele României critică vehement măsura adoptată de ministrul interimar al Educației, Daniel Breaz, prin care elevii care iau medii sub 5 la Evaluarea Națională sunt repartizați automat la școli profesionale. „Guvernarea PSD continuă experimentele nocive în educație”, potrivit unui comunicat emis de Administrația Prezidențială.
- Amintim că Ministerul Educației a decis anul acesta ca admiterea la liceu să se realizeze numai pentru elevii care obțin medie de admitere peste 5.
- Învățământul este obligatoriu până în clasa a X-a, iar elevii care termină clasa a VIII-a și au medii sub 5 de admitere se duc obligatoriu la școlile profesionale – fie ele clasice sau duale. Detalii aici
Reacția Președintelui Iohannis vine după ce ministrul interimar Daniel Breaz a semnat Ordinul nr. 4948/2019 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020-2021, emis joi, 5 septembrie.
Administrația Prezidențială face următoarele precizări:
„Guvernarea PSD continuă să facă experimente cu efecte grave asupra educației copiilor din România. Cea mai recentă măsură luată de ministrul interimar al Educației Naționale cu privire la admiterea în licee, pentru anul școlar 2020-2021, este nu doar îngrijorătoare, ci și extrem de nocivă pentru întreg sistemul de învățământ.
Ordinul emis ieri, care prevede repartizarea automată a elevilor cu note sub 5 la Evaluarea Națională în învățământul profesional, este un demers mai degrabă segregaționist, care nu ține cont de individualitatea fiecărui elev. Măsura, luată din nou pe genunchi, ignoră faptul că evaluarea națională nu este un test de aptitudini și nu reflectă nici competențele specifice fiecărui copil, nici preferințele individuale pentru o carieră ulterioară.
În loc să crească atractivitatea și calitatea învățământului profesional, acest Guvern, care suferă de reformită cronică, încearcă să ascundă sub preș problema promovării slabe la examenele naționale. Măsura forțează elevii să meargă, fără o minimă orientare și consiliere, într-o direcție care nu are poate nicio legătură cu ceea ce știu și le place. Efectul va fi amplificarea abandonului școlar, nicidecum creșterea calității procesului educațional.
Cu incompetența caracteristică, această guvernare se dovedește încă o dată incapabilă să rezolve problemele de fond, care generează, de multe ori, rezultatele slabe ale copiilor la Evaluarea Națională, și nu ține cont de rata mare de sărăcie în rândul copiilor din România sau de alți factori, precum lipsa profesorilor calificați, lipsa dotărilor ori a suportului familial. Ca și în alte cazuri, această guvernare folosește dubla măsură: profesorii care au luat sub 5 la examenul de titularizare pot preda în continuare, însă elevii care au luat sub 5 nu au drept de acces la ruta care li se potrivește.
Măsura luată de ministrul PSD transmite și un semnal profund greșit legat de rolul învățământului profesional în societatea noastră. Se perpetuează, astfel, ideea că „la profesional” merg cei mai nepregătiți și că această rută educațională este mai degrabă o penalizare, decât o șansă de împlinire.
Învățământul profesional este esențial pentru formarea viitorului României și trebuie sprijinit în demersul de a forma specialiștii și meseriașii de care avem nevoie. Dar acest sprijin înseamnă să investești resurse, să dotezi și să modernizezi infrastructura, să atragi și să formezi personalul, să dezvolți parteneriate cu mediul privat. Guvernarea PSD nu face însă nimic din toate acestea.
Învățământul profesional trebuie să fie unul în care se construiesc cariere și destine, nu unul în care se ascunde eșecul unui sistem de învățământ ce nu oferă șanse egale tuturor,” susține Președintele.
Citește și:
-
ULTIMA ORĂ Învățământul profesional devine obligatoriu pentru elevii cu medii sub 5, care susțin Evaluarea Națională anul acesta. Metodologia de admitere la liceu a fost publicată în Monitorul Oficial
-
Consiliul Național al Elevilor cere măsuri compensatorii, după obligarea elevilor cu medii sub 5 să meargă la profesională
-
Calendarul de admitere la liceu 2020: Înscrierile încep pe 2 iulie, iar repartizarea computerizată la liceu va avea loc pe 10 iulie 2020
-
DOCUMENT Învățământul profesional, obligatoriu pentru elevii care dau Evaluarea Națională anul acesta și nu obțin media de admitere 5. Comisia de Dialog Social a votat propunerea Ministerului Educației