Iohannis, semnal negativ despre Andronescu: Mi-a spus că nu va merge la Minister, va dura până mă lămuresc dacă este dorința domniei sale sau numai a partidului

Iohannis
“Dacă bine am reținut, doamna Andronescu va fi propusă pentru învățământ. Ei, vă spun, aici o să dureze un pic mai mult sau s-ar putea chiar un pic mult mai mult”, a declarat președintele Klaus Iohannis, întrebat ce răspuns va da propunerii PSD ca Ecaterina Andronescu să fie pentru al patrulea mandat ministru al Educației.

Am fost recent la un eveniment foarte frumos la Politehnica: se împlineau 200 de ani de învățământ tehnic în românesc, eveniment la care am participat cu plăcereNeîntrebată, mi-a spus totuși dna Andronescu că ea în niciun caz nu va merge la Minister, că lucrurile nu merg bine. Aflu acum, cu surprindere, că este propusă. Va dura un pic până mă lămuresc dacă este dorința domniei sale să meargă sau numai dorința partidului sau dacă se face numai așa, o remaniere cu bucata“, a continuat liderul de la Cotroceni.

Klaus Iohannis a adăugat că ar putea fi nevoie de numirea unui nou interimar la Educație, până la un răspuns, având în vedere că joi expiră interimatul deținut de Rovana Plumb pe acest portofoliu.

În ceea ce privește propunerea PSD ca George Ciamba să preia funcția de ministru al Afacerilor Europene, Klaus Iohannis a lăsat de înțeles că pe acesta îl va numi rapid în funcție.

Parcă acum câteva săptămâni se făcea mare tam-tam cu remanierea guvernului. Văd ca au lăsat-o mai moale și acum se face o remaniere cu țârâita. Adică unul câte unul e convins să plece și e înlocuit cu cineva propus de partid. Se pare că voi primi două propuneri, dintre care una va fi analizată foarte foarte repede și mă voi strădui să dau un răspuns rapid: este vorba despre ministrul delegat pentru Afaceri Europene. Totuși ne pregătim pentru a prelua la 1 decembrie președinția Consiliului UE și nu avem un ministru care gestionează aceste afaceri. Nu știu de ce a demisionat ministrul Negrescu, cert e că nu avem ministru al Afacerilor Europene in ajunul președinției. Propunerea care a fost făcută mi se pare una pe care o voi citi într-o notă pozitivă. Cu domnul Ciamba am mai lucrat, e un bun expert în afaceri europene și e foarte important să dau repede o rezoluție pe această propunere, ca să ne mișcăm odată. Eu nu am criticat guvernul pentru a-i opri din muncă, ci ca să îi impulsionez doar doar se întoarce cineva din Arabia și pune mâna și lucrează ceva“, a declarat Klaus Iohannis.

Citește și:

Exit mobile version