„Câtă vreme incidența din ultimele 14 zile a cazurilor din localitate rămâne sub pragul de 6 infectări la mia de locuitori, vom avea toți copiii în sălile de clasă. Dacă se depășește acest prag, școlile trec în online în respectiva localitate”, a anunțat președintele Klaus Iohannis joi seara, după o întâlnire de lucru la Cotroceni, cu miniștrii Sănătății și Educației.
Președintele a tranșat astfel ipotezele de lucru pentru scenariul în care rata de infectare trece de 6 la mie, după cele anunțate de ministrul Educației, care dădea ca variantă posibilă continuarea învățării în format fizic, peste acest prag, pentru elevii vaccinați.
Cele mai importante declarații ale Președintelui:
- “Am convocat astăzi o întâlnire de lucru cu ministrul Sănătății și cu ministrul Educației pentru a discuta măsurile care urmează să fie luate pe fondul unei noi creșteri a infectărilor cu coronavirus. Ne aflăm în valul patru al pandemiei de COVID-19 și am ținut să discut cu cei doi miniștri, pe de o parte despre gradul de pregătire a sistemului medical, iar, pe de altă parte, despre începerea noului an școlar.
- Un lucru este cert: amploarea efectelor acestui val pandemic depinde direct de gradul de vaccinare a populației României. Chiar zilele trecute, experții din sănătate au făcut publice o serie de analize din care rezultă că persoanele nevaccinate constituie majoritatea covârșitoare a cazurilor de infectări cu SARS-CoV-2 și de decese din cauza COVID înregistrate în ultima vreme în România.
- Nu există niciun dubiu că vaccinarea este principala măsură de protecție împotriva îmbolnăvirii și agravării bolii.
- România este într-o situație bună în ceea ce privește capacitatea de a asigura vaccinarea pentru toți cei care își doresc să se vaccineze. Experiența vaccinării este la fel în țara noastră ca în orice țară civilizată, și acest fapt reprezintă un exemplu de normalitate.
- Virusul cu care ne confruntăm este departe de a fi ținut sub control, cu atât mai mult cu cât răspândirea lui este la nivel global și foarte multe țări sunt în imposibilitatea de a-și putea vaccina cetățenii. Aceste condiții explică și apariția noilor tulpini și doar vaccinarea reduce semnificativ riscul îmbolnăvirilor grave și al deceselor.
- În ceea ce privește sistemul nostru de sănătate, doamna ministru al Sănătății mi-a prezentat care sunt măsurile gândite pentru a face față valului patru. Medicii sunt deja bine pregătiți și cu multă experiență.
- Este evidentă nevoia de eficientizare a Direcțiilor de Sănătate Publică și aștept mai multă implicare din partea tuturor pentru creșterea capacității de testare, precum și pentru pregătirea sistemului medical de a prelua și pacienți non-COVID. Acești bolnavi trebuie să primească tratamentele de care au nevoie și să nu aibă de suferit pe fondul intensificării valului patru.
- Din păcate, și școala va începe pentru al doilea an consecutiv sub spectrul pandemiei. Experiența anului trecut ne-a arătat că este deosebit de important ca procesul educațional să se desfășoare cât mai mult cu prezență fizică, desigur, în condiții de siguranță sanitară sporită, atât pentru elevi, cât și pentru profesori.
- Accesul limitat la educație are efecte negative semnificative în primul rând pentru generațiile tinere, private de o dezvoltare normală atât în planul formării de competențe, cât și în cel al interacțiunii umane. Se poate ajunge chiar să aibă consecințe dramatice pe termen mediu și lung pentru viitorul nostru, al tuturor.
- Din experiența primului an de pandemie a reieșit fără echivoc că învățământul online nu poate suplini integral forma clasică de învățământ, cu prezență fizică. Cel mult, poate funcționa ca soluție temporară, provizorie, atunci când situația epidemiologică este deosebit de gravă.
- Rămâne, așadar, o prioritate zero obiectivul de a asigura o educație de calitate pentru cât mai mulți dintre elevi, deși criza sanitară nu s-a încheiat încă.
- Este motivul pentru care școlile se vor deschide pe treișpe septembrie și vor funcționa cu prezența fizică a tuturor preșcolarilor și elevilor, bineînțeles cu respectarea strictă a normelor de protecție – mască, distanțare, aerisirea sălilor de curs. Câtă vreme incidența din ultimele paișpe zile a cazurilor din localitate rămâne sub pragul de 6 infectări la mia de locuitori, vom avea toți copiii în sălile de clasă. Dacă se depășește acest prag, școlile trec în online în respectiva localitate.
- Față de anul trecut, avem însă la dispoziție un instrument esențial, care ne poate oferi garanția că grădinițele, școlile și universitățile vor funcționa normal.
- Vaccinarea anti-COVID este singura soluție eficientă pentru a crește siguranța elevilor, studenților și a cadrelor didactice, pentru a ne asigura că revin în sălile de clasă într-un număr cât mai mare și pentru o perioadă cât mai lungă de timp.
- Fac un apel către părinți, către personalul din învățământ, să arătăm că ne pasă cu adevărat de școală și de viitorul copiilor și să ne vaccinăm! În acest fel ne protejăm atât pe noi înșine, cât și pe cei mici, care nu au încă vârsta necesară pentru a se putea imuniza.
- Totodată, solicit tuturor actorilor implicați, în special Ministerului Educației și Ministerului Sănătății, dar şi autorităților publice locale, să colaboreze pentru ca toate măsurile posibile care să garanteze siguranța copiilor și a cadrelor didactice să fie puse în practică în mod rapid și prioritar. Și aici nu mă refer strict la măsurile care să prevină infectarea cu SARS-CoV-2, ci la toate celelalte probleme care știm foarte bine că apar periodic în multe dintre școlile din țară.
- Începerea în condiții bune a anului școlar depinde, în mare măsură, de mobilizarea autorităților locale, de modul în care acestea colaborează între ele și cu autoritățile centrale pentru a rezolva problemele specifice fiecărei unități de învățământ.”
Anul trecut, Iohannis s-a implicat direct în anunțarea scenariilor pentru deschiderea școlilor, anunțul inițial nefiind făcut de ministrul Educației de atunci, ci chiar de președinte. De asemenea, și la jumătatea anului trecut, tot președintele a fost cel care a anunțat scenariile în care urma să înceapă semestrul al II-lea.
Autoritățile iau în calcul, în prezent, două posibile scenarii în cazul școlilor din localitățile unde rata de infectare cu COVID-19 va trece de 6 la mia de locuitori: trecerea complet în online a tuturor elevilor sau trecerea în online doar a celor nevaccinați și netrecuți prin boală, cu posibilitatea ca cei vaccinați să vină în continuare fizic la școală. De asemenea, o altă diferență față de anul trecut este că nici la nivelul învățământului preuniversitar și nici la nivelul învățământului universitar nu se mai poate veni la ore cu mască textilă, ci doar cu mască medicală. Detaliile au fost prezentate de miniștrii Educației și Sănătății, într-o ședință cu prefecții care a avut loc la Guvern, săptămâna aceasta.
Mai jos, declarațiile integrale ale ministrului Sănătății despre scenariile de lucru, la începutul ședinței din 24 august:
„La nivelul Guvernului ne-am asumat ca prioritate începerea și menținerea învățământului față în față cât mai mult posibil. Voi trece scurt în revistă principalele modificări față de ce s-a întâmplat anul trecut. În acest sens, se va opta pentru participarea zilnică cu prezență fizică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție până când incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate se menține sub 6 la mia de locuitori. Când incidența trece peste 6 la mia de locuitori, lucrăm acum cu două posibile scenarii:
- Trecerea în învățământ online integral.
- Sistem hibrid cu învățământ online pentru copiii care sunt nevaccinați și netrecuți prin boală și posibilitatea de a învăța față în față pentru copiii care sunt vaccinați sau trecuți prin boală în ultimele 180 de zile.
Referitor la mijloacele de protecție: Se menține obligativitatea purtării măștii în spațiile închise.
În spațiile deschise, masca nu este obligatorie, cu excepția ceremoniei de deschidere a anului școlar pentru că acolo anticipăm că vor avea loc aglomerații de persoane și că nu se va putea menține corespunzător distanțarea fizică.
Activitatea sportivă se poate desfășura preferabil în spații exterioare, dacă condițiile meteo nu permit, se poate desfășura în interior, până la incidența de 2 la mie, fără mască de protecție.
Suplimentar față de ce a fost prevăzut în anul anterior, măștile utilizate de către elevii din învățământul primar, gimnazial, liceal, precum și la nivelul universităților, trebuie să fie măști de uz medical, nu se mai permite utilizarea măștilor textile.
Avem în vedere aceste măsuri de utilizare a mijloacelor de protecție deoarece cifrele privind incidența infecției și severitatea ei la copii sunt îngrijorătoare la nivel internațional și național, vedem zilele acestea rate destul de crescute de spitalizare a copiilor infectați cu COVID-19. Atât ca principale modificări.”
În ce condiții se trece în online dacă este descoperit un caz pozitiv de COVID-19 într-o clasă. Cîmpeanu: Vom testa absolut toate cazurile simptomatice
„Pentru componenta de testare, până la momentul de față sunt agreate testările pentru absolut toate cazurile simptomatice: elevi sau cadre didactice. De asemenea, în cazul apariției unei îmbolnăviri într-o clasă, pentru că totul va fi judecat la nivel de clasă și nu unitate de învățământ, se testează, dacă își dau acordul, toți elevii din acea clasă, dacă nu își dau acordul, trec automat în online indiferent de rata de incidență.
Dacă își dau acordul și sunt testați, în cazul în care toți sunt negativi, procesul de predare cu prezență fizică continuă până la apariția următorului caz de îmbolnăvire în aceeași clasă, situație în care toată clasa trece în online. Deci toată clasa trece în online sau dacă se refuză testarea tuturor, sau dacă apare o a doua îmbolnăvire și asta fără deosebire între învățământul primar, gimnazial și liceal. Aceasta este ipoteza la care lucrăm. Sigură că da, ea va trebui să fie validată de Ministerul Sănătății și INSP”, a declarat Sorin Cîmpeanu la finalul intervenției sale din cadrul ședinței cu prefecții.
Cîmpeanu a adăugat că „vom vedea ce facem cu preșcolarii, cu creșele și grădinițele” în cazul depășirii incidenței de 6 la mia de locuitori. „Elevii au solicitat să intre cu toții în online și să nu existe aceste diferențieri care ar face grea recuperarea pierderilor”, a spus Cîmpeanu.
El a mai spus și că „pentru ordinul de ministru comun ne-am asumat public împreună termenul de 1-3 septembrie, dar constat că există o nerăbdare pentru a avea acest ordin de ministru încă de la finalul lunii august și cred că putem să luăm în calcul să vă propunem promovarea acestui ordin de ministru pe care să-l facem public, e de mare interes”.