Iohannis le transmite sindicaliștilor din educație să accepte că „o negociere se întâmplă în așa fel încât părțile se întâlnesc undeva la mijloc” / “Promisiune fermă de a lucra pe legea salarizării unice” / Aprecieri pentru „disponibilitatea” premierului Ciucă și a ministrei Deca

6.260 de vizualizări
Foto: presidency.ro
Președintele Klaus Iohannis le-a transmis, miercuri, sindicaliștilor din educație să accepte că „o negociere se întâmplă în așa fel încât părțile se întâlnesc undeva la mijloc”. Președintele a exprimat aprecieri pentru „disponibilitatea” premierului Ciucă și a ministrei Deca, relatează G4Media.ro. De remarcat, este prima oară de când a fost declanșată greva generală, luni, 22 mai, când președintele Iohannis a reacționat public pe acest subiect.

„Cred că toată lumea a văzut disponibilitatea Guvernului, a premierului, a ministrei Deca. S-au găsit soluții pentru o serie de puncte revendicate de sindicate. Am avut o discuție cu conducerea coaliției pe această temă. Aceste promisiuni vor fi onorate. Indiferent cum se duc negocierile, ce a promis guvernul că este posibil va face. Pe de altă parte, și sindicatele trebuie să vadă că o negociere se întâmplă în așa fel încât părțile se întâlnesc undeva la mijloc. E greu de imaginat că toate solicitările vor fi satisfăcute de azi pe mâine, dar chestiunea rămâne în atenția coaliției și există această promisiune fermă de a lucra pe legea salarizării unice, care sigur că va veni cu soluții pozitive și pentru angajații din educație”, a afirmat președintele.

Mesajul transmis de Klaus Iohannis vine în a treia zi de grevă generală în școli.

Declarațiile lui Klaus Iohannis pe această temă:

Rep.: Bună ziua, Ramona Avramescu, Televiziunea Română am o întrebare pentru dl. președinte Iohannis, Domnule președinte, coaliția a suspendat negocierile pentru formarea noului Guvern până la rezolvarea grevei din educație, în condițiile în care negocierile din ultimele zile nu au nu s-au soldat cu niciun rezultat. Considerați că poate fi respectat calendarul din protocol și rocada guvernamentală poate avea loc cu demisia pre-premierului Ciucă pe 26 mai, așa cum era stabilit, și dacă îmi permiteți, în urma discuțiilor pe care le-ați avut cu liderii PNL, ne puteți spune când putem avea învestit noul Guvern și în ce formulă va continua coaliția, având în vedere că s-a vorbit în ultimele zile de ieșire a UDMR de la guvernare. Vă mulțumesc. 

Klaus Iohannis: Nu există nicio sincopă în discuții și sigur, greva din învățământ este o temă foarte serioasă și sunt foarte bucuros că în afară de faptul că legile educației au fost adoptate în Parlament, chestiune care este notabilă, în sensul că de multă vreme legi ale educației nu au mai fost adoptate în procedură ordinară în Parlamentul României, în afară de acestea, solicitările profesorilor, ale dascălilor, la modul general, am mai spus-o, sunt în bună parte legitime, ușor de înțeles. Acum, coaliția evident că este în situația să negocieze ceva și mă bucură foarte mult că aceste negocieri se poartă real în format de coaliție. Au existat mai multe întâlniri și speranța mea este să se termine amiabil. Cred că toată lumea a văzut disponibilitatea guvernului, a premierului, a ministrei educației, doamna Deca, de a sprijini aceste solicitări. 

S-au găsit soluții pentru o serie de puncte revendicate de sindicate acestea și am avut o discuție cu conducerea coaliție pe această temă. Aceste promisiuni vor fi onorate, indiferent cum se duc negocierile. Ce a promis Guvernul că este posibil va face. Pe de altă parte, și sindicatele trebuie să vadă că o negociere se întâmplă în așa fel încât părțile se întâlnesc undeva la mijloc. Este greu de imaginat că toate solicitările vor fi satisfăcute de azi pe mâine, dar chestiunea rămâne în atenția coaliției și există această promisiune fermă de a lucra pe legea salarizării unice, care sigur că va veni cu soluții pozitive și pentru angajații din educație. Asta despre grevă. După părerea mea, calendarul inițial al rotației, cum se numește sau al rocadei, poate fi respectat. Vineri ar începe procedura și, în varianta optimală, ea s-ar putea încheia pe 30 mai.

Aceste chestiuni le-am spus și celor din PNL, i-am rugat să trateze negocierile în coaliție și cu greviștii cu toată seriozitatea, să fie o parte relevantă în păstrarea stabilității guvernării. Stabilitatea generală în România, fiindcă numai de instabilitate și de certuri politice nu avem nevoie în situația în care, iată, și noi doi am menționat gravitatea crizei create de atacul Rusiei asupra Ucrainei, de problemele din energie, de ambițiile noastre de tranziție verde. Pentru toate acestea este nevoie de stabilitate, de o guvernare înțeleaptă și, sigur de măsuri care vin să sprijine și pe cei care lucrează și au așteptări din partea guvernanților. În esență, toate aceste chestiuni pot fi rezolvate cu înțelepciune.”

Citește și:
Daniel Funeriu: “Proiectul României educate ne-a adus profesori cu briceagul la beregată în sală de clasă și ne-a adus pentru prima dată în ultimii 18 ani profesori în stradă” / De la declanșarea grevei generale, Klaus Iohannis nu a avut nici o ieșire publică pe acest subiect

12 comments
  1. Probabil că așa negocia el prețul la meditații.
    Numai că, acum nu e vorba de prețuri ci de salarii pt. munca prestată de oamenii din educație care, ce să vezi, nu sunt piețari.

  2. Negocieri, in zone care nu suporta negocieri?
    Interesant…
    Legea spune (inca): 6% din PIB pentru educatie.
    Legea spune (inca): 1% din PIB pentru cercetare, si inca 1% din fonduri private.

    O vorba din strabuni zice: daca-i lege, nu-i tocmeala. Si, totusi, de atatia ani isi bat joc de finantarea acestor domenii, adica de viitorul tarii!

    Lipsa de finantare in educatie = invatamant de calitate tot mai slaba, in unele locuri sub-mediocru => lipsa de forta de munca in cercetarea care, oricum, este la fel de prost platita. Ce frumos se leaga cele doua componente, pentru distrugerea viitorului Romaniei.

  3. Negocierea incat partile sa se intalneasca la mijloc e una ca la piata. Asa isi negociaza politicienii spaga si functiile, pensiile speciale si salariile nesimtite.

    Negocierea cu profii trebuie sa fie una bazata pe nevoi. Au auzit dulapul de asa ceva? La Bruxelles tot asa negociaza primul turist al tarii?

  4. buna ziua când se incarca cardurile educaționale și se incarca la toti copii sau doar care nu au fost incarcate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lotul olimpic național de matematică va fi selectat în cadrul Olimpiadei “Gazeta Matematică”, cu primele etape în februarie – anunță Societatea de Științe Matematice, după ce Ministerul a suspendat competițiile școlare

Olimpiada de matematică va fi organizată anul acesta de Societatea de Științe Matematice și se va numi “Olimpiada Națională Gazeta Matematică”, anunță organizația condusă de matematicianul Radu Gologan. “Ultima etapă,…
Vezi articolul