Iohannis: E ușor de înțeles că niciun părinte nu e fericit dacă i se spune că școala va continua online, dar aceste măsuri au fost discutate cu experții, fără ele nu putem să mergem mai departe

3.765 de vizualizări
E ușor de înțeles că niciun părinte nu e fericit dacă i se spune că școala va continua online, dar aceste măsuri au fost discutate cu experții, fără ele nu putem să mergem mai departe, a spus Președintele Klaus Iohannis la videoconferința publică cu prefecții pe care a avut-o joi la prânz.

Iohannis a declarat că “avem primele rezultate încurajatoare pe limitarea extinderii, după primul set de măsuri luate de guvern” și că așteaptă ca acest al doilea set de măsuri intrate în vigoare de luni, 9 noiembrie, să aibă efecte și mai ample.

Principalele declarații ale Președintelui:

  • Noul set de măsuri luate în plan național sunt bine gândite, sunt măsurile corecte și sunt măsuri de la care așteptăm rezultate peste două maximum trei săptămâni. Deci încă o dată, avem primele rezultate încurajatoare pe limitarea extinderii după primul set de măsuri luate de guvern, acum s-a luat al doilea set, s-a impus al doilea set de măsuri fiindcă numărul de bolnavi cu cazuri grele a crescut prea mult. Aceste măsuri care au fost stabilite și sunt în vigoare de la începutul acestei săptămâni sunt măsuri care trebuie implementate ferm, corect, clar si explicate
  • Mă aștept de la dumneavoastră cei din prefectură, cei din poliție, cei din jandarmerie, să fiți foarte fericiți. Să fiți foarte fermi fiindcă aici nu este vorba de niște măsuri politice, ca să arătăm că știm ce vrem să facem, aici este vorba despre măsuri absolut necesare de Sănătate publică și în joc este viața multor români. Așadar fermitate, claritate, până când toată lumea înțelege că aceste măsuri trebuie respectate .
  • Știu că nu sunt măsuri populare. E ușor de înțeles că nimeni nu e fericit dacă i se spune că nu poate să circule noaptea sau dacă li se spune părinților că școala se va desfășura online. Dar, aceste măsuri au fost discutate cu specialiști, cu experți și toată lumea a fost convinsă că fără aceste măsuri nu putem să mergem mai departe. Așadar aștept de la dumneavoastră, de la toți, fermitate claritate, implicare totală și o bună comunicare publică. Comunicați măsurile, comunicați ce se întâmplă, însă să nu deveniți sursă de știri panicarde, ar fi o eroare fundamentală.
  • Noi suntem cu toții foarte îngrijorați dar nu trebuie să fim panicați, trebuie să fim fermi, trebuie să luăm toate deciziile cu mintea limpede și repet să avem în vedere obiectivul principal: sănătatea oamenilor.

Președintele României a avut de la Palatul Cotroceni o videoconferință cu prefecții pe tema gestionării epidemiei de COVID-19, alături de prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.

  • articolul este în curs de actualizare

Foto: presidency.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Decizia închiderii școlilor din Afumați „este o încălcare flagrantă a ordinului comun al miniștrilor Educației și Sănătății”, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu: Le transmit să remedieze în cel mai scurt timp situația în interesul elevilor

Decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ilfov este o încălcare flagrantă a ordinului comun al miniștrilor Educației și Sănătății, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru Edupedu.ro. Acesta a…
Vezi articolul

Jocuri, atelier de teatru, de lectură, curs de limba germană și tur ghidat în centrul Bucureștiului – programul activităților de la Biblioteca Metropolitană, în săptămâna 15-19 iulie

Copiii și părinții pot opta pentru mai multe activități desfășurate de filialele Bibliotecii Metropolitane București, după cum arată instituția într-o postare pe Facebook. Activitățile, de luni, 15 iulie, până vineri,…
Vezi articolul