Iohannis, după apelul mai multor organizații și academicieni să ia poziție împotriva modificărilor în legislația CNATDCU: Solicit inițiatorilor proiectului să țină cont de îngrijorările și riscurile sesizate / “Toleranță zero” față de abaterile academice și plagiat

Foto: Presidency.ro

“Apreciez că societatea civilă și mediul academic și-au exprimat clar punctul de vedere și așteptările privind modificările propuse la Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare. Le solicit inițiatorilor proiectului să țină cont de îngrijorările și riscurile sesizate în spațiul public și să acționeze în consecință”, arată președintele Klaus Iohannis într-o declarație emisă vineri. El ia astfel poziție după ce mai multe organizații mișcări civice, alături de peste 160 de profesori universitari și cercetători din România și străinătate, i-au solicitat printr-o scrisoare deschisă să ia atitudine publică față de recenta inițiativă legislativă a ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, de modificare a legislației CNATDCU.

Semnatarii afirmau că prin aceste schimbări „sunt create mecanisme legale de salvare a plagiatorilor, dar și instrumente care vor îngreuna sau vor face imposibilă emiterea unor verdicte de plagiat”.

Șeful statului declară că are “toleranță zero față de orice abatere de la cultura integrității în mediul academic” și notează:

Iohannis apreciază că “societatea civilă și mediul academic și-au exprimat clar punctul de vedere și așteptările privind modificările propuse la Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare.”

În scrisoarea deschisă către președinte, transmisă săptămâna aceasta, autorii afirmau:

Printre semnatarii scrisorii se numără Emilia Șercan, Cristian Preda, Mircea Kivu, Gabriel Liiceanu, Mihai Miclăuș, Octavian Mincu, Lucian Ancu, Liviu Papadima, Marian Popescu, Gelu Duminică.

Declarația Președintelui Klaus Iohannis, integral:

“Am luat act de scrisoarea deschisă a unei părți importante a comunității academice și a societății civile care, solidar, își exprimă nemulțumirea cu privire la proiectul normativ ce propune schimbări de substanță în metodologia de analiză a sesizărilor de plagiat în tezele de doctorat, inițiat de Ministerul Educației.

Așa cum am afirmat în numeroase ocazii, am toleranță zero față de orice abatere de la cultura integrității în mediul academic. Poziția mea față de fenomenul plagiatului rămâne neschimbată!

Performanța și încrederea societății în mediul universitar și de cercetare sunt influențate decisiv de capacitatea instituțiilor abilitate de a rezolva credibil și cu celeritate suspiciunile de plagiat.

Combaterea fenomenului plagiatului nu ar trebui să se limiteze la sancționarea abaterilor de la normele de integritate ale scrierii academice, fiind necesare acțiuni concrete și coerente pentru a preveni instituirea unei „culturi a plagiatului”, precum și pentru a evita compromiterea calității în procesul educațional și de cercetare.

Plagiatul reprezintă furt intelectual și este inacceptabil ca, în fața unor probe concludente, persoanele acuzate să nu facă un pas în spate, după cum se întâmplă în democrații consolidate. Pentru a progresa ca societate, instituțiile abilitate trebuie să-i sancționeze drastic pe cei care își însușesc ilicit munca intelectuală a celorlalți, dar și pe aceia care facilitează acest lucru.

Apreciez că societatea civilă și mediul academic și-au exprimat clar punctul de vedere și așteptările privind modificările propuse la Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare. Le solicit inițiatorilor proiectului să țină cont de îngrijorările și riscurile sesizate în spațiul public și să acționeze în consecință.”

Citește și: Scrisoare deschisă către Iohannis, din partea mediului academic, împotriva schimbărilor în legislația de analiză a plagiatelor: Modificările propuse de Cîmpeanu reprezintă o formă mascată de amnistiere individuală a plagiatorilor și încurajează frauda academică
Exit mobile version