Iohannis, după apelul mai multor organizații și academicieni să ia poziție împotriva modificărilor în legislația CNATDCU: Solicit inițiatorilor proiectului să țină cont de îngrijorările și riscurile sesizate / “Toleranță zero” față de abaterile academice și plagiat

3.808 vizualizări
Foto: Presidency.ro
“Apreciez că societatea civilă și mediul academic și-au exprimat clar punctul de vedere și așteptările privind modificările propuse la Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare. Le solicit inițiatorilor proiectului să țină cont de îngrijorările și riscurile sesizate în spațiul public și să acționeze în consecință”, arată președintele Klaus Iohannis într-o declarație emisă vineri. El ia astfel poziție după ce mai multe organizații mișcări civice, alături de peste 160 de profesori universitari și cercetători din România și străinătate, i-au solicitat printr-o scrisoare deschisă să ia atitudine publică față de recenta inițiativă legislativă a ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, de modificare a legislației CNATDCU.

Semnatarii afirmau că prin aceste schimbări „sunt create mecanisme legale de salvare a plagiatorilor, dar și instrumente care vor îngreuna sau vor face imposibilă emiterea unor verdicte de plagiat”.

  • UPDATE La scurtă vreme după declarația președintelui, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că, într-o conferință de presă ce va fi organizată luni, 2 august, va aborda printre alte teme și un “anunț rezultat pe consultări de regulament și metodologii CNATDCU”.

Șeful statului declară că are “toleranță zero față de orice abatere de la cultura integrității în mediul academic” și notează:

  • “Combaterea fenomenului plagiatului nu ar trebui să se limiteze la sancționarea abaterilor de la normele de integritate ale scrierii academice, fiind necesare acțiuni concrete și coerente pentru a preveni instituirea unei „culturi a plagiatului”, precum și pentru a evita compromiterea calității în procesul educațional și de cercetare”.

Iohannis apreciază că “societatea civilă și mediul academic și-au exprimat clar punctul de vedere și așteptările privind modificările propuse la Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare.”

În scrisoarea deschisă către președinte, transmisă săptămâna aceasta, autorii afirmau:

  • “Modificările propuse de ministrul Sorin Cîmpeanu reprezintă, în opinia noastră, o formă mascată de amnistiere individuală a plagiatorilor și încurajează frauda academică. În plus, schimbările creează mecanisme legale de salvare a plagiatorilor, dar și instrumente care vor îngreuna – sau chiar vor face imposibilă – emiterea unor verdicte de plagiat”

Printre semnatarii scrisorii se numără Emilia Șercan, Cristian Preda, Mircea Kivu, Gabriel Liiceanu, Mihai Miclăuș, Octavian Mincu, Lucian Ancu, Liviu Papadima, Marian Popescu, Gelu Duminică.

Declarația Președintelui Klaus Iohannis, integral:

“Am luat act de scrisoarea deschisă a unei părți importante a comunității academice și a societății civile care, solidar, își exprimă nemulțumirea cu privire la proiectul normativ ce propune schimbări de substanță în metodologia de analiză a sesizărilor de plagiat în tezele de doctorat, inițiat de Ministerul Educației.

Așa cum am afirmat în numeroase ocazii, am toleranță zero față de orice abatere de la cultura integrității în mediul academic. Poziția mea față de fenomenul plagiatului rămâne neschimbată!

Performanța și încrederea societății în mediul universitar și de cercetare sunt influențate decisiv de capacitatea instituțiilor abilitate de a rezolva credibil și cu celeritate suspiciunile de plagiat.

Combaterea fenomenului plagiatului nu ar trebui să se limiteze la sancționarea abaterilor de la normele de integritate ale scrierii academice, fiind necesare acțiuni concrete și coerente pentru a preveni instituirea unei „culturi a plagiatului”, precum și pentru a evita compromiterea calității în procesul educațional și de cercetare.

Plagiatul reprezintă furt intelectual și este inacceptabil ca, în fața unor probe concludente, persoanele acuzate să nu facă un pas în spate, după cum se întâmplă în democrații consolidate. Pentru a progresa ca societate, instituțiile abilitate trebuie să-i sancționeze drastic pe cei care își însușesc ilicit munca intelectuală a celorlalți, dar și pe aceia care facilitează acest lucru.

Apreciez că societatea civilă și mediul academic și-au exprimat clar punctul de vedere și așteptările privind modificările propuse la Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare. Le solicit inițiatorilor proiectului să țină cont de îngrijorările și riscurile sesizate în spațiul public și să acționeze în consecință.”

Citește și: Scrisoare deschisă către Iohannis, din partea mediului academic, împotriva schimbărilor în legislația de analiză a plagiatelor: Modificările propuse de Cîmpeanu reprezintă o formă mascată de amnistiere individuală a plagiatorilor și încurajează frauda academică

5 comments
  1. Inca o avertizare care ignora cauzele profunde si multiple ale fenomenului – deci fara consecinte posibile (de dorit simultan eficace si eficiente, pe plan practic).
    In statele dezvoltate, plagiarismul academic este – de multe decenii – PREVENIT (antefactum) si mult mai putin “combatut” (postfactum) – anticipand, cunoscand si eliminand succesiv toate cauzele posibile… 1.In aceste state, toate resursele bibliografice accesibile studentilor au fost demult digitizate fiind disponibile si in format electronic… Noi vorbim de “digitalizare” si “transformare digitala” dar nu prea stim la ce se refera si ce implica!!!… In bibliotecile universitatilor noastre doar o mica parte din fondul de carte si din colectiile de reviste este digitizat (fiind astfel si disponibil online), 2.In aceste state, universitatile stabilesc propriile lor coduri de etica (fara sa implice proceduri judiciare costisitoare si cronofage extra-academice) cu reguli si responsabilitati precise, la nivelul lor (nu al ministerului educatiei ca la noi!), respectarea acestora fiind monitorizata dar si asigurata exclusiv de cei implicati – datorita onestitatii si educatiei lor in spiritul responsabilitatii sociale si societale (inexistenta in Romania!), 3. In aceste coduri de etica se accepta un anumit grad de similitudine maxim (intrucat sunt implicati studenti care, fiind inca invatacei, sunt obisnuiti sa reproduca/ preia neintentionat ideile mentorilor si lecturilor lor) dar la noi acest aspect nu este avut in vedere, 4. Identificarea plagiatelor se poate face rapid precis si sigur DOAR cu ajutorul software-urilor specializate (concepute de regula pentru limba engleza!!!) care compara cuvinte/ expresii/ formulari (nu si idei !!) din lucrarea de evaluat cu cele deja existente in anumite publicatii digitizate disponibile prestablite… La noi nu numai ca software-urile anti-plagiat in limba romana au performante reduse (pana nu demult nici nu existau!) dar se considera ca acestea sunt doar un “instrument”/ auxiliar si ca doar comisiile de doctorat avand ca membri profesori eruditi si renumiti pot face aceasta identificare a plagiatelor (netinand cont nici de enormul consum de timp aferent verificarii/ reverificarii integrale a unei teze, nici de inevitabilele momente de neatentie ale verificatorilor, nici de inerentele diferente de exigenta si disponibilitate, nici de faptul ca un om, oricat de valoros ar fi el – pe plan stiintific, metodologic, etic, profesional, etc – nu poate avea acces (la) si cunoaste cantitatea imensa de informatii publicate intr-un anumit domeniu, fie si doar intr-o singura limba. Cel mult, acesti “verificatori” pot recunoaste paternitatea anumitor idei si originalitatea anumitor contributii revendicate de autori…., 5. Realizarea si comercializarea lucrarilor de doctorat (de catre anumiti autori competenti, cu initiativa, dar lacomi si imorali!) ca si comercializarea libera pe piata a echipamentelor/ gadget-urilor electronice si informatice facilitand fraudarea examenelor sunt in aceste state imposibile datorita unui mix de masuri preventive si disuasive eficace stabilite cu decenii in urma… La noi sunt inca posibile pentru ca sunt fie ignorate, fie tolerate/ acceptate legislativ, fie imposibil de prevenit/ identificat/ sanctionat, desi comunitatea academica le respinge de multi ani!!!… Si profesorii nostri refuza – pe buna dreptate – sa se transforme in supraveghetori ai tot mai numeroaselor tentative de fraudare a evaluarilor oficiale in educatie … Si in acest caz preconizatele testari/ evaluari standardizate online (asigurand si comunicarea bidirectionala audio-video continua cu educabilii evaluati) poate fi mult mai utila, eficace, eficienta…

    1. Coordonatorul joacă un rol esențial, dincolo de digitalizare și bun-simț. Nu cred că o teză plagiată se poate “strecura”, dacă profesorul coordonator citește fiecare capitol/subcapitol, după ce va fi stabilit cu doctorandul configurația în detaliu a lucrării. Am avut privilegiul unui profesor-coordonator care corecta la virgulă, cum se spune (nu prea era cazul, la propriu), la fiecare pagină punea un semn de întrebare sau unul de exclamare – întreaga doctorantură a fost un dialog viu. Dacă ar fi cât mai mulți coordonatori atât de atenți și dedicați, firmele de scriere a lucrărilor ar falimenta.

    2. Un comentariu corect, profesionist și tehnic!
      Sper să fie înțeles în profunzime de toți! Mai ales de”inițiatorii proiectului”…
      Felicitări!

  2. >>acțiuni concrete și coerente pentru a preveni instituirea unei „culturi a plagiatului”
    Pai cultura s-a instalat deja. Trebuie prevenite situatiile cand altcineva ii scrie “doctrandului” pe bani grei teza de doctorat. Cat de naiv trebuie sa fie indrumatorul ala de doctorat sa nu-si de-a seama ca doctorandul lui nu a scris nici un rand din teza? Asta daca nu i-a recomandat chiar el pe cineva care sa-i scrie teza :).

    De cartile cu plagiate se ocupa cineva?

    Oricum e binevenita interventia Fikusului. Poate ministrul televizor are urechi sa auda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

LISTĂ Consultări angro pe proiectul “România Educată”. Zeci de asociații, agenții, autorități, universități, sindicate și academii – la discuțiile organizate miercuri de Președinție

Câteva zeci de asociații de elevi, studenți, profesori, părinți și ale comunității academice și de afaceri, organizații pentru drepturile copiilor și ale minorităților, mai multe agenții și alte autorități ale…
Vezi articolul

Elevii care câștigă premiul I la concursurile școlare naționale nefinanțate, dar recunoscute de Ministerul Educației vor primi bursa de merit de 450 de lei. Noi tipuri de burse și criterii din proiectul legii învățământului preuniversitar

Ministerul Educației va acorda burse de merit de 450 lei și pentru elevii care au obținut premiul I la concursurile școlare naționale nefinanțate, dar recunoscute de Ministerul Educației și câștigătorii…
Vezi articolul