DOCUMENT Iohannis a decorat-o pe Daniela Vișoianu, controversata consilieră de la Ministerul Educației. Ea are contracte în derulare cu ministerul și Cumpănașu. Legăturile cu băieții deștepți din energie

11.682 de vizualizări
Foto: Captura Presidency.ro
Președintele Klaus Iohannis i-a acordat astăzi Danielei Vișoianu ordinul Național pentru Merit în grad de Cavaler, în cadrul unei ceremonii oficiale organizate la Cotroceni. Distincția i-a fost decernată la 4 zile după ce Vișoianu a anunțat că a făcut alegerea “modestă” de a accepta să fie consilierul ministrului Educației Monica Anisie, și după ce Edupedu.ro a dezvăluit în exclusivitate că Ministerul Educației derulează în prezent un proiect pe fonduri europene cu una dintre asociațiile conduse de Vișoianu și cu un ONG condus de Cumpănașu, precum și legăturile sale cu băieții deștepți din energie.

Daniela Vișoianu a intrat în atenția presei în 2012, când derula un alt proiect pe fonduri europene – “Munca are genul feminin” – prin Asociația C4C alături de soțul său, Corneliu Vișoianu, care fusese partener cu “băiatul deștept” din energie Bogdan Buzăianu în “compania care a făcut strategia electorală în 2000 pentru PNL Prahova (prin firma B&C Consulting, după iniţialele numelor Bogdan şi Corneliu)”, scria la acea vreme publicația www.viitorulilfovean.ro.

În cadrul evenimentului de astăzi de la Cotroceni, președintele a decorat mai multe personalități din domeniile educație și medicină, cu prilejul zilei de 1 Decembrie, printre care rectorii Sorin Cîmpeanu, Remus Pricopie, Marilen Pirtea, Mircea Dumitru. “Marcăm, astfel, în fața națiunii, reperele identității noastre“, a declarat Iohannis.

Ceremonia a avut loc la o zi după ce decretele au fost publicate în Monitorul Oficial:

După ce a înmânat distincțiile, președintele a afirmat că “avem aici, alături de noi, reprezentanți ai acestei generații implicate, proactive și creative a societății civile din educație. În grupurile de lucru ale proiectului ‘România educată‘ ne-ați împărtășit din experiența dumneavoastră și ați ajutat la construirea unei viziuni incluzive despre cum ar trebui să arate un sistem de învățământ de calitate“.

Daniela Vișoianu a condus numeroase dintre evenimentele celui mai important proiect prezidențial asumat de Klaus Iohannis: ‘România educată‘, a lansat acum un an raportul prezidențial, iar acum o lună a deschis evenimentul de lansare a programului candidatului Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale, eveniment organizat de PNL.

DOCUMENT Contractul pe fonduri europene încheiat acum 1 an cu Ministerul Educației de Asociația condusă de consiliera de acum a ministrului Anisie

Daniela Vișoianu este vicepreședintele Asociației C4C Communication for Community, potrivit declarației sale de interese. Asociația C4C Communication for Community, în care soțul său are rol de expert, a încheiat anul trecut un contract cu Ministerul Educației și ONG-ul lui Cumpănașu, pentru implementarea proiectului pe fonduri europene “Noi perspective în educație“, potrivit documentelor obținute în exclusivitate de Edupedu.ro

La contractul obținut de Edupedu.ro și prezentat mai jos, actul adițional a fost semnate în iulie anul acesta. Pentru ce este plătit ONG-ul lui Vișoianu: pentru activități de formare a personalului și promovare a proiectului, conform documentelor obținute de Edupedu.ro.

Asociația C4C, Daniela Vișoianu și “băieții deștepți din energie”

 

Daniela Vișoianu a intrat în atenția presei în 2012, când derula un alt proiect pe fonduri europene – “Munca are genul feminin” – prin Asociația C4C alături de soțul său, Corneliu Vișoianu, care fusese partener cu “băiatul deștept” din energie Bogdan Buzăianu în “compania care a făcut strategia electorală în 2000 pentru PNL Prahova (prin firma B&C Consulting, după iniţialele numelor Bogdan şi Corneliu)”, scria la acea vreme publicația www.viitorulilfovean.ro.

Sub titlul “Banii din fonduri structurale ajung tot la băieții deștepți din energie”, ziarul nota că “Doamna Vișoianu câștiga aproape 100 de milioane de lei vechi lunar din funcția de manager a firmei Arelco Distribuţie SRL, firmă face parte din grupul societăţilor care au tranzacţionat energie de la Complexul Energetic Rovinari. SRL-ul bucureştean a încheiat un contract păgubos pentru CE Rovinari, cumpărând o bună perioadă energie la un preţ de 104 lei, mai mic decât cel de producţie, 112 lei, însă, în martie anul trecut, preţul de achiziţie a fost renegociat şi s-a evitat astfel crearea unui prejudiciu de peste 200 de miliarde complexului”, scria în 2012 www.viitorulilfovean.ro.

În prezent, pe site-ul Asociației C4C, în homepage apar următoarele fotografii:

Foto: www.c4c.ro
Foto: www.c4c.ro

În 2017, jurnaliștii Pro TV spuneau într-o anchetă “România te iubesc” că soțul Danielei Vișoianu, Corneliu Vișoianu, este “un specialist în strategii de comunicare, traseist politic pe care l-am regăsit în 2013 consilier al premierului Ponta, ocupându-se de problemele românilor de pretutindeni”.

Nicolas (Bogdan) Buzăianu şi Corneliu Vișoianu și-au înființat propria lojă masonică în 2003, numită Marea Lojă a României, pe care au condus-o ca Pro-mare Mason și Mare Maestru. Marea Lojă Masonică, masoneria Energiei, era o grupare disidentă, constituită din mulți dintre ‘frații’ migrați de la alte loje”, potrivit România te iubesc.

Corneliu Visoianu / Foto: stirileprotv.ro

A fost membru PNL, a trecut apoi la PSD, potrivit unei anchete semnate de Emilia Sercan în EVZ, iar în 2008 Corneliu Vișoianu candida fără succes din partea PDL la alegerile parlamentare în Gorj, potrivit pandurul.ro.

Tot în 2008, de Ziua Unirii, Marea Lojă Națională din România condusă de Eugen Ovidiu Chirovici și Marea Lojă a României condusă de Corneliu Al. Vișoianu au fuzionatscria Evz.ro.

În perioada 2013-2015 a fost consilier pentru românii de pretutindeni al premierului Ponta, potrivit HotNews.ro.   Descarcă de aici CV-ul lui Corneliu Vișoianu (sursa)

Declarațiile făcute astăzi, 29 noiembrie, de președintele Klaus Iohannis la Cotroceni, cu ocazia decorării Danielei Vișoianu, alături de alte nume din domeniile Educație și Sănătate:
Foto: Captura Presidency.ro
  • “Educația este una dintre prioritățile mele ca Președinte al României. În același timp, educația este liantul care a contribuit la construirea statului român modern și care va fi indispensabil în asigurarea coeziunii sociale și a dezvoltării economice de care țara noastră are atât de multă nevoie.
  • Un rol important în arhitectura sistemului educațional îl joacă universitățile noastre.
  • Instituții precum Universitatea de Medicină „Grigore T. Popa” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara sau Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu au contribuit, prin formarea de specialiști și prin numeroase activități de cercetare, la atingerea multor deziderate pe care românii le-au exprimat de-a lungul timpului.
  • Vă urez „La mulți ani!” și sunt convins că, și în viitor, contribuția dumneavoastră la dezvoltarea comunităților din care faceți parte va fi una majoră.
  • Dincolo de dimensiunea sa națională, învățământul superior are și o dimensiune europeană din ce în ce mai importantă.
  • În 2017, în cadrul Consiliului European de la Göteborg, am sprijinit adoptarea unor noi pași în vederea integrării sistemelor de educație din Uniunea Europeană.
  • Una dintre propunerile lansate atunci a fost crearea unor universități europene, constituite sub forma unor consorții care aduc laolaltă experiență, resurse umane și materiale și care își armonizează procesele administrative.
  • Iată că Universitatea din București, Școala Națională de Științe Politice și Administrative și Universitatea Tehnică de Construcții București sunt astăzi pioniere ale acestei inițiative.
  • Consorțiile din care faceți parte vor contribui la formarea de specialiști și la dezvoltarea de programe de cercetare de excelență, la conturarea unei identități civice europene și la adaptarea societății noastre pentru provocările viitorului.
  • Vă felicit și vă urez mult succes în acest demers!
  • Dacă tot am vorbit de schimbări pozitive, le mulțumesc acelora dintre dumneavoastră care ați reprezentat cu succes România peste hotare sau ați contribuit la crearea unui dialog dinamic și important între stat și societatea civilă pe tema educației.
  • Stimați invitați, De multe ori, acolo unde autoritățile nu au reușit să rezolve problemele din învățământ, unde legislația diluată de modificările constante nu a fost de ajutor, oameni și organizații neguvernamentale au făcut un pas în față și și-au asumat o luptă adesea dificilă.
  • Au reușit să producă schimbări reale, la firul ierbii, și să redea șansele unui viitor mai bun pentru generații întregi de elevi și studenți.
  • Vorbim despre abordări inovatoare în educația timpurie, despre modernizarea modului de predare și învățare sau reducerea analfabetismului funcțional, despre recunoașterea meritelor acelor dascăli dedicați care schimbă destine sau despre curajul de a uni energii și voci din educație.
  • Avem aici, alături de noi, reprezentanți ai acestei generații implicate, proactive și creative a societății civile din educație.
  • În grupurile de lucru ale proiectului „România educată” ne-ați împărtășit din experiența dumneavoastră și ați ajutat la construirea unei viziuni incluzive despre cum ar trebui să arate un sistem de învățământ de calitate.
  • Aveți o activitate susținută, care merită recunoscută de întreaga societate și sper ca, pe viitor, parteneriatul dintre stat și mediul non-guvernamental să se consolideze și să devină un generator de idei inovatoare în domeniul politicilor publice.
  • Vă mulțumesc și vă urez mult succes în continuare!
  • Doamnelor și domnilor,
  • Distinși medici, medici stomatologi, asistenți medicali, farmaciști,
  • De prea puține ori vorbim despre excelență în medicina românească și trebuie să recunoaștem că avem nenumărate povești de succes.
  • Ziua Națională constituie un prilej extraordinar de a vă oferi însemnele prețuirii statului român dumneavoastră, profesioniștilor din sănătate, cei care aduceți cinste ramurii medicale pe care o reprezentați, atât în țară, cât și în lumea întreagă, acolo unde sunteți adevărați ambasadori ai medicinei românești!
  • România, așa cum au visat-o precursorii noștri la jumătatea secolului XIX, și a săvârșit-o, prin sacrificii, generația Marii Uniri, este țara unei națiuni născute, dar și unite printr-un destin european.
  • Istoria și dezvoltarea medicinei din România, ca și operele științifice ale înaintașilor dumneavoastră, sunt dovezi elocvente pentru legătura noastră istorică și fructuoasă cu civilizația și valorile Europei occidentale, relație esențială și pentru progresul și perspectivele domeniului dumneavoastră.
  • Atributul comun sub semnul căruia vă desfășurați activitatea îl constituie profesionalismul. Carierele încununate de succes pe care vi le-ați făurit sunt rezultatul efortului, devotamentului și pasiunii depuse pentru a avea grijă de sănătatea noastră și pentru viitorul medicinei!
  • România normală este țara în care profesioniștii se simt încurajați și bine răsplătiți, țara în care aleg să profeseze și pentru că își pot desfășura activitatea în condiții prielnice atingerii performanței. Acest drum către excelență pe care dumneavoastră l-ați parcurs nu este unul facil, ci, din contră, este unul anevoios, piedicile fiind carențele profunde cu care se confruntă sistemul de sănătate românesc.
  • Tocmai de aceea, meritați cu atât mai mult toată cinstea și prețuirea noastră și nu doar la ceas de sărbătoare, ci zi de zi, așa cum și dumneavoastră vă dedicați zilnic nobilei meserii pe care ați ales-o!
  • Doamnelor și domnilor,
  • Cu prilejul fiecărui 1 Decembrie mă bucur să înmânez unor personalități ale culturii românești distincțiile cele mai importante ale statului. Marcăm, astfel, în fața națiunii, reperele identității noastre și cinstim contribuția României la dialogul intercultural și la patrimoniul universal.
  • Dumneavoastră, reprezentanți de seamă ai culturii naționale, vă aflați în această sală, nu întâmplător numită „a Unirii”, pentru că ceea ce ați creat, fiecare în domeniul său, a avut un numitor comun, care înnobilează, încă și mai mult, performanța artistică.
  • O trăsătură comună este contribuția pe care o aveți la educarea tinerilor în spirit umanist. Ați ajutat decisiv la promovarea și cunoașterea de către noile generații a valorilor culturii autohtone și universale. Sunteți în mod constant un sprijin pentru tinerele talente în parcurgerea greului, dar atât de frumosului drum spre împlinire și afirmare artistică.
  • Vreau să vă felicit pentru dedicarea cu care, ani de-a rândul, v-ați pus talentul în slujba reprezentării în lume, cu cinste, a tricolorului nostru.
  • Prin muzică, pictură, teatru, literatură, folclor, film ori arhitectură ați dovedit că acum mai bine de o sută de ani, la Alba Iulia, s-a săvârșit nu doar unitatea tuturor românilor, dar s-a afirmat deschis voința de modernizare europeană a României, izvor al unor contribuții de mare valoare la tezaurul cultural al umanității. Sunteți, prin opera dumneavoastră, exemple ale vitalității acestei moșteniri.
  • Doamnelor și domnilor,
  • Astăzi, în apropierea Zilei Naționale, am dorit să onorez valorile și performanța din educație, sănătate și cultură.
  • Împreună, am trăit un moment cu puternice valențe simbolice. Dumneavoastră însă sunteți cei care le dați adevărata cinstire nobilelor domenii pe care le reprezentați aici.
  • Vă doresc să continuați a vă împlini această misiune în fiecare zi, mulți și fericiți ani! Vă felicit!”
Citește și:

 


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Noi semnatari ai demersului susținut de 100 de intelectuali, numiți de Cîmpeanu „grup de interese”. Pedagogul Constantin Cucoș: O mai mare batjocură la adresa profesionalismului – dar și a bunului simț – nici că se putea / Andrei Marga: Soluția cea mai bună este oprirea acestor proiecte și elaborarea altora

Lista intelectualilor și personalităților care susțin demersul pornit pe 24 august, de prelungire a dezbaterilor pe proiectele legilor educației, ajunge la aproape 200 de semnături, la o săptămână de la…
Vezi articolul

Tabere studențești 2024. Cazare gratuită la munte timp de o săptămână în luna februarie, pentru studenții integraliști, cu bursă socială sau cu performanțe deosebite / Înscrierile, deschise deja la unele facultăți – condițiile de participare

Sesiunile de tabere studențești 2024 se deschid cu două săptămâni care pot fi petrecute în locații din zone de munte, în luna februarie, în premieră pentru ultimii ani, potrivit comunicatelor…
Vezi articolul

Teste standardizate inițiale de evaluare a pierderilor de învățare, centre de vaccinare în școli, remediale pentru toți doritorii și clarificarea din timp a condițiilor de desfășurare a școlii – cerințele Consiliului elevilor pentru începutul noului an școlar

Consiliul Național al Elevilor (CNE) și-a prezentat, vineri, cerințele pentru începerea noului an școlar, inclusiv desfășurarea de testări standardizate inițiale pentru a evalua pierderile de învățare, dotarea școlilor cu aparatura…
Vezi articolul