Aventurile Laurei, o fetiță în vârstă de 8 ani, care nu știe să citească și trece din poveste în poveste pentru a desluși de la personaje arta lecturii, sunt relatate în cartea pentru copii ”Invizibilii”, scrisă de Ioana Pârvulescu și apărută la finalul anului trecut la editura Humanitas, după cum le prezintă Ana Sipciu, librar și fondator al librăriei Asteroidul B612 din București, într-o recenzie video scurtă de pe Facebook.
Cartea poate fi plăcută și pentru adulții care cred că nu mai are rost să citească la vârsta lor, spune Sipciu, care apreciază că este esențial de reținut motto-ul rostit în ”Invizibilii”: ”Cărțile au toate vârstele, se transformă, se schimbă și te schimbă”. ”Să nu mai interzicem cărți copiilor pentru că ni se pare că sunt prea mici pentru ei sau să nu ne mai limităm noi din a citi cărți pentru copii, cum este aceasta, pentru că ni se pare că am depășit această vârstă; vă zic sigur, n-am depășit-o. O să găsiți plăcere și bucurie în foarte multe din cărțile despre care credeți că poate le-ați depășit deja”, spune ea în prezentare. Video, mai jos.
Redăm din prezentarea făcută de Ana Sipciu pe Facebook:
”Invizibilii”, de Ioana Pârvulescu, ilustrată de Irina Dobrescu, o apariție relativ nouă de la Humanitas Junior (…), este un fantasy de aventuri foarte fain, cu o eroină numită Laura, o fetiță de 8 ani, dacă nu mă înșală memoria, de fapt povestea este din amintirea ei, care are un secret teribil, și anume nu știe să citească. Iar toată cartea este despre cum Laura învață să citească imersându-se în povești. Are o aventură.
Ajunge la bibliotecă unde toți prietenii ei care știau să citească se pare că au dispărut în cărți, așa că ea, nedorind să rămână singură, ajunge să călătorească prin povești și în felul ăsta să învețe să citească. (…) Laura călătorește prin câteva povești clasice, Muc cel mic, Alice în țară minunilor și așa mai departe, e o carte care curge foarte fain. Este foarte bine scrisă, te ține în suspans. Mi-a plăcut foarte mult pentru că mi se pare că reflectă foarte bine modul în care copiii văd lumea și are și câteva puncte din care și adulții au de învățat.
Vă citesc un mic paragraf care mi s-a părut scris așa un pic pentru părinți. Contextul este că părinții Laurei se întreabă dacă nu cumva învățătorul are o problemă de n-a reușit să o învețe pe ea să citească: Dacă nu izbuteam să citesc atât, mama și tata hotărâseră să mă mute la altă școală. Însemna, ziceau ei, că învățătorul nostru e de vină, că n-a știut să mă învețe. Ați observat că unii oameni caută mereu un vinovat. Așa fac părinții mei. Eu nu credeam că el e de vină. Nu era nimeni de vină, nici măcar eu.
(…) E o carte scurtă, pentru un adult, recomandată de editură este 8+, nu este foarte, foarte ilustrată, e împărțită pe capitole (…), nu este tipărită cu un fond foarte mare, deci eu zic undeva mediu.
Dar cred că e nevoie, ca să te bucuri cu adevărat de poveste, cumva să fi citit deja poveștile clasice care sunt menționate, pentru că una dintre marile plăceri este să te prinzi, nu ți se spune de la început, „vezi că acum Laura ajunge alături de Alice în Țara Minunilor”, trebuie să te prinzi despre ce poveste este vorba. Este foarte, foarte faină, deci aș zice că e pentru un copil care deja are o oarecare experiență la citit. N-aș zice că ar fi potrivit așa pentru primele cărți neapărat sau… cine știe? Poate e un copil care nu știe încă ce fain este să citești și atunci chiar are nevoie de această aventură care să-i demonstreze cum să facă”, apreciază Ana Sipciu.
Cine sunt invizibilii?
”Aproape de sfârșit avem și un cod secret al invizibililor. Invizibilii suntem noi, suntem cei iubesc cărțile și se imersează până dispar în lumea lor. (…) În consecință, vă recomand această carte, este o lectură de vacanță foarte faină. O recomand și pentru părinți. Puteți să citiți împreună cu cei mici, să faceți un club de carte. Cărțile au toate vârstele, se transformă, se schimbă și te schimbă, ar trebui să reținem acest motto: să nu mai interzicem cărți copiilor pentru că ni se pare că sunt prea mici pentru ei sau să nu ne mai limităm noi din a citi cărți pentru copii, cum este aceasta, pentru că ni se pare că am depășit această vârstă; vă zic sigur, n-am depășit-o. O să găsiți plăcere și bucurie în foarte multe din cărțile despre care credeți că poate le-ați depășit deja”, încheie librăreasa prezentarea.