Înveți să programezi, ai acces la mentori și know-how-ul lor, dezvolți aplicații pentru problemele din comunitate – asta se întâmplă, pe scurt, la Technovation Girls 2024, unde au început înscrierile / Patru finaliste din 2023 le spun fetelor care vor să se înscrie anul acesta la ce le-a folosit experiența: Este mai mult despre persoana care devii în urma acestui concurs

„Mă atrăgea domeniul acesta informatic, numai că eram și conștientă că ceea ce urmează să lucrez este foarte diferit de ceea ce învățăm la școală. (…) Am vrut să văd dacă mi-ar plăcea chiar să dezvolt o aplicație, să lucrez în echipă”, a povestit Miriam Tranca, una dintre elevele finaliste la nivel național în competiția Technovation Girls 2023. Elevele care au făcut parte din echipa Digital Armie, și care au ajuns până în semifinala internațională a competiției, au precizat pentru Edupedu.ro ce a reprezentat această provocare pentru ele, cum le-a ajutat și cum au învățat să dezvolte o aplicație utilă societății, fără să știe de la început ce implică acest lucru. Deschiderea înregistrărilor de anul acesta a avut loc pe 11 octombrie. Formularul de înregistrare poate fi completat aici.

Ioana Gavrilă, Sofia Bud și Miriam Tranca, de la Colegiul Național Emil Racoviță, din Cluj, și Ema Iordache, de la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr, din București, adică echipa Digital Armie, au creat o aplicație digitală numită Angel’s Road care acționează ca o punte între asociații și potențiali donatori sau voluntari. Acesta a fost proiectul cu care au ajuns în semificala competiției internaționale, alături de alte 4 echipe românești. Prin intermediul Angel’s Road, utilizatorii pot explora o varietate de ONG-uri și inițiative, astfel încât să poată alege unde vor să investească resursele lor. „Cu această aplicație ușor de utilizat, Digital Armie deschide noi uși spre conectare și redefinește, într-un mod inovativ, ce înseamnă să fim împreună”, scriau organizatorii competiției pe site-ul Technovation Girls Romania 2023.

Technovation Girls este un program internațional gratuit, desfășurat anual în România prin Adfaber, care încurajează elevele cu vârste între 8 și 18 ani să-și dezvolte abilitățile de care au nevoie pentru a deveni antreprenoare și lideri în domeniul tehnologiei. În România, competiția este susținută de BCR.

În cadrul competiției participantele învață să programeze și să creeze aplicații mobile ca să rezolve cel puțin o problemă reală din comunitatea lor. Pentru asta tinerele învață cum să lucreze în echipă, cum să rezolve probleme și cum să își promoveze ideile.

Într-un scurt interviu, Ioana Gavrilă a povestit cum s-au gândit ea și colegele sale să facă o aplicație care să vină în sprijinul ONG-urilor și al donatorilor:

Foto: Ioana Gavrilă – arhivă personală

„A fost destul de interesant la început, pentru că niciuna nu mai avusese neapărat experiență pe partea de codare. Știam că trebuie să fie ceva care ar putea să ajute societatea și atunci ne-am gândit să facem o platformă dedicată ONG-urilor. Voiam cumva să ușurăm procesul de donare la ONG-uri. Știam că foarte multe ONG-uri, care chiar fac chestii super fine, nu sunt cunoscute publicului și am zis să facem o platformă care să fie dedicată ONG-urilor, iar oamenii să poată dona, și să poată vedea activitățile lor, și să aleagă unde să doneze, dacă să doneze lunar sau dacă să doneze chiar timp, pentru că erau și oportunități de voluntariat.” spune Ioana Gavrilă

Colega sa de echipă, Sofia Bud, a precizat că proiectul a început prin ianuarie și s-a terminat pe la mijlocul lunii aprilie.

Întrebată cum de a ales zona IT, Ioana Gavrilă a spus că toate fetele din echipa Digital Armie sunt eleve în clasa a XII-a la specializarea de matematică-informatică și au vrut să vadă dacă domeniul acesta este cel pe care îl vor urma și pe mai departe:

„Toate suntem la profilul de mate-info la liceu. Voiam să vedem dacă vrem să mergem pe partea asta, pentru că, până la urmă, nu poți să-ți dai seamă dacă vrei ceva decât dacă ajungi să cunoști domeniul respectiv. Și atunci, oportunitatea aceasta ne-am dat ocazia să ne dăm seama dacă vrem mai departe să mergem pe IT sau nu. Ne-am dat seama că vrem să facem asta și pe mai departe sau ceva care să aibă legătură cu zona asta de tehnologie”, a spus Ioana.

Miriam Tranca a precizat că a vrut să vadă cum este să dezvolți o aplicație, ce înseamnă să lucrezi într-o echipă: „Mă atrăgea domeniul acesta informatic, numai că eram și conștientă că ceea ce urmează să lucrez este foarte diferit de ceea ce învățăm la școală. (…) Am vrut să văd dacă mi-ar plăcea chiar să dezvolt o aplicație, să lucrez în echipă, pentru că, în domeniul informatic, în majoritatea timpului ești într-o echipă și trebuie să lucrezi cu colegi.”

Ema Iordache a povestit că ce cunoștințe a dobândit în timp ce au realizat aplicația și cât de mult contează interdisciplinaritatea:

Foto: Ema Iordache – arhivă personală

„Când am început, știam că am foarte multe pasiuni diferite și, pentru mine, este foarte importantă interdisciplinaritatea tuturor lucrurilor pe care le fac. Proiectul acesta mi-a oferit oportunitatea să văd că lucrurile chiar se conectează foarte bine. Toate domeniile între ele pot fi conectate și, mai ales, într-un proiect atât de complex în care am avut nevoie de foarte multe lucruri, nu doar de zona de programare. A fost necesară și zona de marketing. A fost necesar să dobândim și skill-uri de editare video pentru pitch-ul pe care l-am trimis, de creare a design-ului aplicației. Am dobândit cunoștințe de grafic design. A fost foarte frumos să descoperim că lucrurile sunt atât de conectate și că putem să avem mai multe pasiuni, pe care să le unim într-un singur proiect.”

Foto: Sofia Bud – arhivă personală

Edupedu.ro: Ce ați învățat aici?

Sofia Bud: Am aflat cum să faci designul unei aplicații. Am mai învățat să scriem în cod alte limbaje față de ceea ce facem la școală. La școală facem C++, acela ne ajută să ne punem bazele, dar nu se folosește chiar așa mult la codarea aplicațiilor.

Ioana Gavrilă: Pe lângă asta, cred că am învățat noi să învățăm și cum să învățăm și în timp util. Au fost niște chestii pe care le-am luat de la zero, dar a fost nevoie să învățăm modul cel mai optim în care să reținem cum se fac lucrurile, să învățăm să căutăm, unde să ne căutăm informațiile ca să fie de încredere, cum să le verificăm, pe cine să întrebăm, cum să căutăm oamenii de care avem nevoie. Chestia asta ne-a scos din zona de confort, dar ne-a și făcut foarte mult bine.

Ema Iordache: Cred că cel mai important lucru cu care eu am rămas este faptul că, înainte să cauți o soluție, este foarte important să înțelegi problema pe care tu vrei să o rezolvi, pentru că este foarte ușor să creezi ceva, dar care poate să nu fie folositor cu adevărat sau să nu fie dorit de către piață ș.a.m.d.

Edupedu.ro: Cum ați colaborat voi?

Ioana Gavrilă: Noi nu suntem toate din același loc. Eu, Miriam și Sofia suntem toate la același liceu, dar Ema e din București. Activitatea noastră s-a desfășurat mai mult online, toate meeting-urile de lucru și de luat hotărâri s-au întâmplat în mediul online. La început, părea un pic descurajator, numai că am gestionat-o destul de bine toate: ne-am dat interesul, am fost întotdeauna interesate să intrăm la timp, să facem lucrurile așa cum trebuie, să ne potrivim programul, pentru că fiecare avea și activități extra.

Ema Iordache: Cred că a fost important că am ținut cont de abilitățile fiecăreia dintre noi și am putut să ne împărțim task-uri bazate pe ele și bazate și pe ceea ce voiam noi să învățăm. Eu, de exemplu, m-am ocupat mai mult pe partea de marketing, pentru că îmi place foarte mult domeniul, iar fetele s-au împărțit mai mult pe partea de programare. (…) Mentora noastră ne susținea foarte mult și a știut întotdeauna cum să ne motiveze.

Miriam Tranca: Mi se pare că ceea ce ne-a ajutat și foarte mult să lucrăm în echipă a fost că am fost înțelegătoare una cu alta și fiecare s-a implicat cât de mult a putut. Dacă într-o săptămână una nu putea din cauza școlii, am reușit să înțelegem și să lucrăm împreună, să nu lăsăm aceste impedimente să fie în calea noastră. (…)

Suntem ființe avem nevoie de interacțiuni interumane. La fiecare pas o să ne întâlnim cu oameni, la fiecare pas trebuie să creăm relații cu oameni și trebuie să colaborăm cu oameni. Mi se pare că munca în echipă nu este doar pe plan profesional și mi se pare că, până la urmă, viața este o muncă în echipă. Ca să avem o viață fericită, trebuie să ne adaptăm și să învățăm să lăsăm unii de la alții.

Sofia Bud: Munca în echipă este foarte importantă. Atunci când tu vii cu o idee și altcineva își spune și părerea lui, ideea poate fi îmbunătățită. Munca în echipă contează.

Edupedu.ro: Ce vi se părut cel mai greu?

Miriam Tranca: La început nu știam limbajul în care voiam să codăm, nu știam de unde să ne luăm resursele și cred că cel mai greu a fost să găsim de unde să învățăm, pe ce resurse să ne bazăm, dar pe partea asta mentora noastră ne-a sprijinit foarte mult. Ea, fiind la facultate tot pe informatică, a știut ce surse să ne dea astfel încât să reușim.

Sofia Bud: Practic, noi începeam de la zero, știam ceva despre informatică, dar nu destul. Cu cât am început să învățăm mai mult, a devenit mai ușor. Când am văzut că ne iese aplicația, ne-a mai relaxat. (…)

Edupedu.ro: De ce ar trebui să se înscrie și alte fete în acest program?

Ioana Gavrilă: Nu e vorba despre produsul pe care vrei să-l livrezi, adică e foarte important și, de cele mai multe ori, ești foarte încântat de ideea pe care o faci, așa cum a fost și în cazul nostru, dar este mai mult despre persoana care devii în urma acestui concurs. Te perfecționezi pe tine, lucrezi la tine și, de multe ori, fără să-ți dai seama. În timp, lucrând cu alte persoane, înțelegând mai multe procese, învățând chestii noi, ajungi să devii mai bună. Acesta este și scopul concursului, acesta este cel mai mare câștig fie dacă câștigă sau nu competiția. Începi ceva, evoluezi, ai un progres.

Ema Iordache: Cel mai important este să reușești să-ți aduni curajul, să participi, să te înscrii. Acest lucru poate fi posibil și dacă ai deja o echipă sau dacă nu ai. Tocmai asta este bine. Dacă nu ai o echipă, poți să găsești una și să fie oameni cu care te înțelegi extraordinar de bine. (…) Noi ne-am împrietenit foarte mult și cu alte persoane care au participat la proiect, ne-am înțeles foarte bine cu organizatorii, am cunoscut foarte mulți oameni extraordinari. Cred că acest concurs de învață și să-ți organizezi nu doar timpul și viață, ci și ideile, ceea ce este un lucru foarte folositor, mai ales e viitor.

Sofia Bud: Această experiență te ajută foarte mult și când vrei să te angajezi sau vrei să intri la internshipuri, pentru că te departajează. Adică când văd că poți să lucrezi în echipă, ai dus și un proiect la bun sfârșit, oamenii sunt plăcut impresionați și, în general, te aleg pe tine.

Miriam Tranca: Mi se pare că este o experiență care chiar te pregătește pentru viitor, te scoate din zona de confort și îți arată un pic mai mult decât ce vedem la școală. Te învață munca în echipă, te învață ce înseamnă chiar să lucrezi în domeniul IT, te învață cum să îți cauți sursele potrivite, te învață cum să te conectezi cu oamenii”.

Organizată de Adfaber, cu sprijinul BCR, competiția Technovation Girls este dedicată fetelor care doresc să dobândească cunoștințe în IT și abilități de leadership, în timp ce dezvoltă o soluție pentru o problemă reală.

Citește și:
Cinci echipe de fete din România au intrat în semifinala Technovation Girls 2023, cu aplicații care pot rezolva problemele comunității. „Ne putem conecta cu oameni, indiferent de unde suntem, ca să lucrăm împreună”, spune una dintre eleve / Pe 30 iunie vor fi anunțate echipele finaliste, înregistrările sunt deschise
Exit mobile version