Universitatea “Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca a obţinut un credit de 35 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), investiţie ce va fi realizată printr-un credit pentru dezvoltare pe 25 de ani, printr-un acord încheiat la finalul săptămânii trecute, potrivit unui comunicat de presă.
Creditul de 35 de milioane de euro, care se întinde pe o durată de 25 de ani, va viza transformarea unităţilor academice şi a celor dedicate studenţilor primei universităţi româneşti (conform metarankingurilor asupra clasamentelor internaţionale).
Vor beneficia de unităţi academice mai performante, aproximativ 49.000 de studenţi şi 4.000 de angajaţi. De asemenea, proiectul va investi în eficienţa energetică pentru reducerea facturilor la energie şi reducerea emisiilor de carbon, urmând programul “UBB Goes Green”.
“Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) – cea mai mare, complexă şi una din cele mai reprezentative universităţi din România, membră a Alianţei Universităţilor Europene EUTOPIA – va beneficia de o investiţie de 35 milioane EURO pentru campusul universitar, investiţie ce va fi realizată printr-un credit pentru dezvoltare pe 25 de ani acordat de Banca Europeană de Investiţii (BEI) printr-un acord încheiat la finalul săptămânii trecute.
Acest demers face parte din probabil cel mai complex program de dezvoltare din istoria UBB, necesar atât pentru nevoile comunităţii academice, cât şi pentru a creşte influenţa UBB la nivel mondial (într-o lume tot mai competitivă). Dincolo de impactul general, mai specific, dezvoltarea Platformei InfoBioNano4Health va sprijini dezvoltarea specializărilor inteligente, fundamentale pentru avantajul competitiv al oraşului Cluj-Napoca, al Transilvaniei, al României şi chiar al Europei, la nivel internaţional”, a afirmat rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, citat în comunicat.
Noua investiţie:
- va dezvolta procesul de cercetare şi inovare în cadrul disciplinelor STEM, mai cu seamă a Platformei UBB InfoBioNano4Health, având ca şi componentă transversală ştiinţele umaniste şi pe cele sociale (STEAM);
- va dezvolta și extinde facilităţile/facultăţile de ştiinţa mediului şi inginerie, precum şi de matematică şi informatică, transpunând domeniile STEAM în paradigmele SMART şi GREEN;
- va mări spaţiile de predare şi unităţile academice;
- va clădi edificii în campus.
Platforma InfoBioNano4Health se concentrează pe informatică (de ex., Inteligenţă Artificială/Big Data/ Informatică Cuantică/Securitate Cibernetică/Blockchain/Realităţi Virtuale-Augmentate etc.), ştiinţele vieţii şi biotehnologii şi nanoştiinţe şi nanotehnologii atât pentru sănătatea populaţiei, cât şi pentru cea a mediului”, se menţionează în comunicat.
Finanţarea reprezintă cea mai mare investiţie a BEI în învăţământul superior din România şi printre primele credite pentru dezvoltare acordate unei universităţi din ţară cu sprijinul Fondului European pentru Investiţii Strategice. Restructurarea campusului Universităţii Babeş-Bolyai va dezvolta procesul de formare a studenţilor şi va înlesni procesul de cercetare/inovare în România şi în Europa”, spune în comunicat, vice-Preşedintele Băncii Europene de Investiţii.
“Fondată în 1581 (ca Academia/Universitas Claudiopolitana), UBB are o tradiţie unică de clasă mondială în cercetare, educaţie şi legătura (inovatoare) cu societatea, în context multicultural, cu trei limbi academice oficiale (română/maghiară/germană).