Învăţătorii se pot testa gratuit pentru depistarea anticorpilor specifici COVID-19 în reţeaua MedLife

Foto: © Liquoricelegs | Dreamstime.com

Cadrele didactice din învăţământul primar se pot testa gratuit, începând de marţi, pentru depistarea anticorpilor specifici COVID-19, în peste 140 de centre de recoltare MedLife din ţară, potrivit unui comunicat al companiei, remis, marţi, Agerpres.

Învăţătorii se pot testa în intervalul 1 – 14 septembrie 2020.

„Demersul iniţiat de Sistemul Medical MedLife îşi propune să măsoare gradul de imunizare a cadrelor didactice din ciclul primar, învăţătorii, venind în completarea măsurilor luate de autorităţi pentru a mări gradul de siguranţă în şcoli, odată cu reînceperea cursurilor”, precizează reprezentanţii companiei.

 

Exit mobile version