Lăsați profesorii să fie profesori - campanie Edupedu.ro pentru debirocratizarea muncii cadrului didactic

Învățător, despre dosarele de burse: Sunt unele lucruri care ne solicită competențe juridice, pe care noi nu le avem. Pentru a le rezolva cu responsabilitate și a nu avea ulterior reclamații, trebuie să citim nenumărate documente oficiale, metodologii

9.032 de vizualizări
Foto: © Nitinai Saguansri | Dreamstime.com
Un învățător, care face parte din Comisia de Acordare a Burselor (CAB), a declarat pentru Edupedu.ro, sub protecția anonimatului, că „sunt unele lucruri care ne solicită competențe juridice, pe care noi nu le avem”. Acesta a precizat că „pentru a le rezolva cu responsabilitate și a nu avea ulterior reclamații, trebuie să citim, să parcurgem nenumărate documente oficiale, metodologii”.

„Sunt unele lucruri care ne solicită competențe juridice, pe care noi nu le avem. Pentru a le rezolva cu responsabilitate și a nu avea ulterior reclamații, trebuie să citim, să parcurgem nenumărate documente oficiale, metodologii pentru a putea analiza dosarele și a da niște rezoluții corecte, pentru că este vorba despre bani. Și când este vorba despre bani, cum să vă spun, întotdeauna e bine să fii atent, dar cu atât mai mult în acest caz, fiindcă toată lumea este dispusă și disponibilă și foarte atentă când trebuie să reclame.

Deci, gândiți-vă că pentru o eroare de tipul acesta, lucru care nu ar trebui să intre, pentru că nu suntem în măsură, noi nu avem studiile necesare și competențele necesare, dar cu toate astea, sigur, este o echipă din care face parte și un cineva din auxiliarul didactic, din doamnele de la secretariat sau de la contabilitate, dar fiecare dintre noi trebuie să-și facă datoria cu responsabilitate. Și atunci trebuie să fim în cunoștință de cauză, trebuie să citești mai întâi, da, să urmărești actele să fie valabile, să fie corecte, pentru că știm, de foarte multe ori, pot să fie și falsuri. Și nu e în regulă”, a explicat învățătorul.

Informații de context

Cererile pentru bursele de excelență, de merit pentru premii la concursuri și olimpiade și bursele sociale în anul școlar 2024-2025 s-au depus la secretariatele unităților de învățământ, conform procedurilor interne ale școlilor, până pe 3 octombrie. Termenul rezultă din calculul de 25 de zile calendaristice de la începutul cursurilor, potrivit metodologiei-cadru de acordare a burselor 2024

Pentru bursa de excelență olimpică I sau II, elevul major sau părintele/reprezentantul legal al elevului minor, depune o cerere la secretariatul unității de învățământ, însoțită de o copie de pe diploma obținută, certificată pentru conformitate cu originalul la nivelul unității de învățământ, potrivit Art. 6 (4) din metodologia-cadru.

Actele necesare pentru bursa socială pe baza venitului mediu net lunar în anul școlar 2024-2025:

  • cererea părintelui/reprezentantului legal/elevului major;
  • declarație pe propria răspundere privind veniturile nete, cu caracter permanent, obținute pe ultimele 12 luni anterioare cererii, realizate de membrii familiei, supuse impozitării, și acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal pentru verificarea respectării criteriilor de acordare a bursei;
  • documente doveditoare ale componenței familiei: certificatele de naștere ale copiilor sub 14 ani, actele de identitate ale persoanelor care au peste 14 ani, acte referitoare la starea civilă de la momentul depunerii cererii, certificatul de divorț și convenția notarială încheiată în cadrul procesului de divorț cu copii minori, sentință judecătorească din care să rezulte stabilirea domiciliului copilului/copiilor la unul dintre părinți, certificat de deces, decizia instanței de menținere a stării de arest, raport de anchetă socială în cazul părinților dispăruți, după caz.

Actele necesare pentru obținerea bursei sociale pentru elevii cu unul sau ambii părinți decedați:

  • cererea părintelui/reprezentantului legal/elevului major;
  • documente doveditoare ale componenței familiei: certificatele de naștere ale copiilor sub 14 ani, actele de identitate ale persoanelor care au peste 14 ani, acte referitoare la starea civilă de la momentul depunerii cererii, certificatul de divorț și convenția notarială încheiată în cadrul procesului de divorț cu copii minori, sentință judecătorească din care să rezulte stabilirea domiciliului copilului/copiilor la unul dintre părinți, certificat de deces, decizia instanței de menținere a stării de arest, raport de anchetă socială în cazul părinților dispăruți, după caz.

Actele necesare pentru bursa sociala pentru elevii care provin din familii monoparentale:

  • cererea părintelui/reprezentantului legal/elevului major;
  • declarație pe propria răspundere privind veniturile nete, cu caracter permanent, obținute pe ultimele 12 luni anterioare cererii, realizate de membrii familiei, supuse impozitării, și acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal pentru verificarea respectării criteriilor de acordare a bursei;
  • documente doveditoare ale componenței familiei: certificatele de naștere ale copiilor sub 14 ani, actele de identitate ale persoanelor care au peste 14 ani, acte referitoare la starea civilă de la momentul depunerii cererii, certificatul de divorț și convenția notarială încheiată în cadrul procesului de divorț cu copii minori, sentință judecătorească din care să rezulte stabilirea domiciliului copilului/copiilor la unul dintre părinți, certificat de deces, decizia instanței de menținere a stării de arest, raport de anchetă socială în cazul părinților dispăruți, după caz.

Actele necesare pentru bursa socială medicală

Pentru obținerea acestui tip de bursă socială elevul major sau părintele/reprezentantul legal al elevului minor va depune următoarele documente:

  • cererea părintelui/reprezentantului legal/elevului major;
  • certificatul de naștere al elevului sub 14 ani sau actul de identitate al elevului care are peste 14 ani, după caz; 
  • actul de identitate al părintelui/reprezentantului legal al elevului minor;
  • certificatul de încadrare în grad de handicap sau certificatul eliberat de medicul specialist (tip A5), cu luarea în evidență de către medicul de la cabinetul școlar/medicul de familie – acolo unde nu există medic școlar.

Elevii cu vârsta de până la 30 de ani înscriși în „A doua șansă” depun următoarele documente:

  • cerere;
  • declarație pe propria răspundere privind veniturile nete, cu caracter permanent, obținute pe ultimele 12 luni anterioare cererii, realizate de membrii familiei, supuse impozitării, și acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal pentru verificarea respectării criteriilor de acordare a bursei;
  • documente doveditoare ale componenței familiei: certificatele de naștere ale copiilor sub 14 ani, actele de identitate ale persoanelor care au peste 14 ani, acte referitoare la starea civilă de la momentul depunerii cererii, certificatul de divorț și convenția notarială încheiată în cadrul procesului de divorț cu copii minori, sentință judecătorească din care să rezulte stabilirea domiciliului copilului/copiilor la unul dintre părinți, certificat de deces, decizia instanței de menținere a stării de arest, raport de anchetă socială în cazul părinților dispăruți, după caz.

Până pe 20 octombrie, școlile transmit la inspectoratele școlare județene, ISJ/ISMB, prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse, sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie, urmând ca elevii să primească bursele la data de 20 noiembrie, conform metodologiei de acordare a burselor în anul școlar 2024-2025.

  • Bursele se plătesc lunar, de către unitățile de învățământ, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. Dacă data de 20 cade într-o zi de repaus săptămânal, zi de sărbătoare legală sau zi liberă, plata burselor se efectuează în ziua lucrătoare anterioară acesteia. 

Ordonatorii de credite ai unităților de învățământ răspund de plata la termen a burselor, conform metodologiei-cadru.

Pentru anul școlar 2024 – 2025, cuantumul minim al burselor este: 

  • bursa de excelență – 700 de lei tipul II sau 925 / 1.850 / 2.775 / 3.700 de lei tipul I (sursa)
  • bursa de merit – 450 lei/lună;
  • bursa de reziliență – 300 lei/lună;
  • bursa socială – 300 lei/lună;
  • bursa tehnologică – 300 lei/lună;
  • pentru mamele minore – 700 lei/lună

Valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ în funcție de:
a) sumele alocate de autoritățile administrației publice locale;
b) alte venituri obținute potrivit legii. 

Amintim apelul lansat la începutul anului școlar de către cercetătoarea Thea Ionescu, coordonatoarea grupului Cogniţie Ancorată din Laboratorul de Psihologia Dezvoltării al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. „Pe umerii profesorilor este un pic prea mult. Nu poate același om să se pregătească și pentru clasă, să organizeze și Săptămâna Verde, și Școala Altfel, să fie și diriginte, să gestioneze și integrarea copiilor cu nevoi speciale în clasă, să facă întruna tabele și să predea pasionat”, a declarat aceasta, într-un amplu interviu acordat Edupedu.ro despre modul în care învață copiii și condițiile de lucru ale profesorilor de astăzi.

  • Vom publica articole detaliate cu toate tipurile de hârtii și documente care încarcă nefiresc și nepermis activitatea cadrului didactic. Facem un apel către cadrele didactice să ne scrie pe adresa redactie@edupedu.ro și în comentarii, mai jos, care sunt documentele și procedurile pe care le consideră inutile și fără de care ar funcționa mult mai bine ca profesori.

Foto: © Nitinai Saguansri | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount

Citește și:
Profesorii nu sunt nici juriști, nici avocați, dar trebuie să semneze pentru dosare de burse și tichete sociale, lucruri la care nici nu se gândeau când s-au hotărât să lucreze în școală – apelul unui profesor la autorități să debirocratizeze și să depolitizeze educația
Birocrația care sufocă școlile. Cu atât de multe responsabilități, nu ai când și cum să le faci pe toate, multe rămân doar pe hârtie, spune un director de școală / Lista documentelor de întocmit
Post nou în școli care să preia funcțiile administrative și birocratice – propunerea unei directoare de școală: Aceste misiuni birocratice date de Minister fac ca între director, secretară și profesori să se paseze sarcini nedorite
Învățătorii sunt îngropați în hârtii, proceduri, comitete și comisii impuse și inventate de Ministerul Educației, inspectoratul școlar și direcțiunea școlii: 60% din activitatea unui profesor pentru învățământul primar este marcată de sarcini birocratice
Învățător: Sunt foarte multe cazuri în care cadrele didactice plătesc cursurile de formare din banii proprii / Cheltuielile pentru formarea continuă a profesorilor, cel puțin pentru obținerea numărului minim de credite transferabile, sunt suportate de angajator, potrivit cadrului legal
Cercetătoarea Thea Ionescu: Pe umerii profesorilor este un pic prea mult. Nu poate același om să se pregătească și pentru clasă, să organizeze și Săptămâna Verde, și Școala Altfel, să fie și diriginte, să gestioneze și integrarea copiilor cu nevoi speciale în clasă, să facă întruna tabele și să predea pasionat
DOCUMENTE Modele de cerere și acte necesare pentru bursa de excelență, de merit și bursele sociale din anul școlar 2024-2025 / Dosarele se depun până pe 3 octombrie

4 comments
  1. În loc să ne vedem liniștiți de recapitulări,teste inițiale,cataloage, planificări, ședințe cu părinții,consilii profesorale și multe altele care le-ar face elevilor revenirea la școală mai facilă,ne îngropăm în hârtii, simțim o presiune mult prea mare pe umerii noștri, suntem agitați și îngrijorați în fiecare lună septembrie.Dacă greșim ceva în vraful de dosare pentru rechizite, tichete sociale,burse, riscăm să fim trași la răspundere.Nici noi nu mai știm dacă suntem cadre didactice,contabili,secretari! Este prea mult!

  2. bursele sociale sa se ocupe asistenții sociali nu dirigintii noi nu suntem cobntabilu sau juristul primăriei.Ministerul când da ordonanțe sa se pună în locul celor care trebuie sa ke suporte.Am stat sâmbetele și duminicile sa verific cu Anaful dosarele e posibil asa ceva?Profesirii au devenit psihologi doctori,contabili,juriști parinti ca trebuie sa ke facem elevilor 7 ani de acasă.Si ce mai vreți sa fim ???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rectorul Politehnica București, Mihnea Costoiu, după incendiile din campusul Regie: Nu putem lucra la instalațiile electrice cu studenți în cămine, care sunt cazați și vara / Student: Facem mâncare în cameră pentru că nu avem bucătărie pe hol – VIDEO

Lucrările de întreținere și de schimbare a rețelei electrice din căminele studențești ale Universității Politehnica București (UPB) nu pot fi făcute nici pe timpul verii, când este vacanță, spune rectorul…
Vezi articolul

MODEL DE CERERE Cei 15.000 de lei decontați de stat pentru cel mult 3 proceduri de fertilizare in vitro se acordă sub forma a două vouchere: unul electronic – card și unul pe suport hârtie / Condițiile în care se acordă banii și actele necesare pentru dosar

A fost pusă în dezbatere publică metodologia programului prin care sunt decontate până la 3 proceduri de fertilizare in vitro pe an, program aprobat deja de Guvern. Dosarele se pot…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Bucureștiul a trecut de pragul de 6 la mie al ratei de incidență. Potrivit regulilor în vigoare, școlile s-ar închide de săptămâna viitoare / Ministrul Cîmpeanu a confirmat că autoritățile vor discuta eliminarea pragului

Bucureștiul a trecut, miercuri, de pragul de 6 la mie al ratei de incidență, de la care, potrivit reglementărilor în vigoare la acest moment, școlile ar urma să se închidă…
Vezi articolul