Stațiile Petrom ajută circa 2.000 de elevi cu tablete și acces internet, în cadrul campaniei „Drumul spre școala online”

Învățătoare la clasa I: Sunt fericită că avem o tablă și că cei mici vor avea tablete – vor fi mult mai stimulați să lucreze și să învețe, să vină la școală

3.405 vizualizări
Foto: Petrom
„Sunt fericită că avem o tablă și că cei mici vor avea tablete”, spune cu ochii plini de speranță Georgiana, învățătoarea celor 29 de copii din clasa I A, de la Școala Gimnazială „Ienăchiță Văcărescu” din București. Își cunoaște foarte bine elevii și știe că cele 13 tabletele primite prin proiectul „Drumul spre școală”, îi vor face să vadă că școala ține pasul cu ei. „Vor fi mult mai stimulați să lucreze și să învețe, să vină la școală”, spune cadrul didactic.

Interactivitatea adusă de aplicațiile educaționale în fiecare oră de curs înseamnă mai mult entuziasm și o apropiere a elevilor de școală, a profesorului și învățătorului de elevi și implicit de părinți, pentru că majoritatea acestora apreciază în mod real utilitatea educativă dată dispozitivelor electronice, dezvoltarea de competențe digitale reale, fără de care viitorul va fi mult mai incert pentru copii.

„În anii trecuți am predat la alte școli care erau deja e prea echipate cu aceste device-uri și procesul de învățare, procesul de predare și chiar și de evaluare a fost mult mai ușor, noua generație fiind foarte captivată de aceste device-uri și de acest mod de a preda”, mai spune învățătoarea.

„În momentul acesta sunt fericită că avem o tablă și că cei mici vor avea tablete pentru că astfel orele de vor deveni mult mai interactive, copiii vor fi mult mai stimulați să lucreze și să învețe, să vină la școală”, ne-a spus cadrul didactic.

O mare parte dintre elevii din proiect sunt copii din familii care au situații materiale modeste, sau mai rău decât modeste, potrivit descrierii proiectului. „Deși se confruntă cu fel de fel de probleme, fac tot posibilul să vină la școală cât de des pot. Trist este că nu toți cei înscriși reușesc acest lucru, o bună parte din aceștia fiind în situația de abandon școlar sau ajungând în pragul repetenției. Sunt copii minunați cu povești triste. Viața nu i-a ocolit pe niciunul dintre ei, supunându-i în fiecare moment la încercări grele. Nevoia lor în momentul de față este de a veni la școală, de a avea parte de o bună educație, de incluziune și, mai ales, de cineva care are încredere în ei, îi sprijină și îi ghidează pe drumul cel bun”.

Bucuroși pentru tabletele primite, copiii știu deja că în acest an școala e mult mai prietenoasă. Diego, în vârstă de doar 7 ani are ADHD și reprezintă o provocare pentru toată clasa. Folosind aceste mijloace moderne de captare a atenției și de lucru individual, în grupe sau frontal, Diego poate fi îndrumat să-și canalizeze mult mai bine energia spre învățare și relaționare optimă cu colegii de clasă.

Ferestre către educația modernă, de calitate și către un viitor mai bun, tabletele cu tabla smart și laptop transformă sala de clasă într-un adevărat laborator digital.

Foto: Petrom


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Platformă de educație remedială pusă gratuit la dispoziția elevilor din clasele primare și gimnaziu și a profesorilor, pentru recuperarea pierderilor din pandemie. Elevii cu rezultate bune la testări primesc premii, la fel și părinții care se implică

O platformă de educație remedială gratuită pentru elevi și profesori a fost lansată luni, 12 iulie, de organizația Narada. Potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro, se pot înscrie „până la…
Vezi articolul

Peste 300 de profesori, căutați de Centrul Național de Evaluare, pentru standardizarea notării în școli. Experiența în teste standardizate este un avantaj / Calendarul apelului și condițiile de înscriere în proiectul de 11 milioane de euro

Peste 300 de profesori urmează să fie selectați de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), pentru elaborarea standardelor de evaluare pentru învățământul primar și gimnazial, potrivit unui…
Vezi articolul

OFICIAL Portofoliul educațional care trebuie completat obligatoriu în acest an școlar de către educatori și învățători, publicat în Monitorul Oficial cu două zile lucrătoare înainte de începerea cursurilor

Portofoliul educațional este obligatoriu în anul școlar 2024-2025 pentru copiii din grupa mijlocie și elevii din clasa pregătitoare. Astfel că, educatorii și învățătorii vor avea de completat datele de identificare…
Vezi articolul