Învățătoare, amendată de Consiliul pentru Combaterea Discriminării pentru comportament ostil față de un elev cu autism

5.605 vizualizări
Foto: Anna Kolosyuk – Unsplash
O învățătoare și școala unde aceasta este angajată au fost amendate, miercuri, de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru “comportament ostil” față de un elev cu tulburare de spectru autist, potrivit Agerpres.

“Comportamentul ostil, de respingere al învăţătoarei faţă de un copil cu autism, elev în clasa pregătitoare, reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate şi dreptul la accesul la educaţie în condiţii de egalitate”, arată decizia Colegiului.

Reprezentanţii CNCD citează mai multe articole din OG 137/2000, printre care şi articolul 11, alineatul 1 care prevede: ‘constituie contravenţie refuzarea accesului unei persoane sau unui grup de persoane la sistemul de educaţie de stat sau privat, la orice formă, grad şi nivel din cauza apartenenţei acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau a orientării sexuale a persoanelor în cauză’.

  • În acest caz, este citat şi articolul 15 din aceeaşi ordonanţă, care prevede că este contravenţie, dacă nu intră sub incidenţa legii penale, ‘orice comportament manifestat în public având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia’.

Reprezentanţii CNCD au votat aplicarea unei amenzi contravenţionale de 1.000 de lei faţă de cadrul didactic şi şcoală. Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi.


6 comments
  1. Lasati, lasati…Sa vedeti elev autist cu deficiente sfincteriene care se c…ca in mijlocul clasei sau elev autist care vomita pe catedra, sau elev autist care tipa ca din gaura de sarpe…Daca tot mie, profesorului de masa imi dai amenda, atunci se duce tara asta de rapa. EU NU M-AM PREGATIT PENTRU ASA CEVA!!!

    1. Dacă ai avea un copil cu autism ai mai zice că nu esti pregătit penttru asta Credeți că părinții acestor copii au fost pregătiți pentru asta

  2. Vai biata invatatoare … vai biata scoala.

    Din pacate amenda nu va rezolva problema. Intelege acum aceasta invatatoare ca ea si scoala ei trebuie sa se schimbe? O sa lucreze acum cu un curriculum adaptat? O sa colaboreze cu profesorul de sprijin si cu parintii sau o sa le paseze lor responsabilitatea cu scuzele obisnuite “nu ne-a invatat nimeni”, “nu e treaba mea”, “nu am timp sa ma ocup de el” “deranjeaza ora” etc.

  3. Cadrele didactice nu sunt calificate pentru a lucra cu copiii cu deficiențe.În școlile unde sunt astfel de copii,statul român a pasat problema invățatorilor si profesorilor.Acești copii trebuie asistați de personal calificat.Dar e mai ușor să dai amenźi.Probabil că aexistat și o reclamație,că la asta se pricep toți

    1. Dacă ai avea un copil cu probleme de autism te vei coporta la fel,Pentru un părinte responsabil copilul cu autism este mai presus decît un copil normal.Nu cred că ați vrea să vedeti prin cîte trece un părinte cu un asfel de copil .Un învățător este obligat să se documenteze cum trebuie sa se comporte cu un asemebea copil.
      Nici părintele si nici copilul cu autism nu sînt vinovați că trăiesc această situatie.Punețiva în situația lor si pe urmă vorbiți

  4. Dar ce a făcut biata învățătoare?
    Copii cu deficiente au fost impuși în colectivități de copii fără deficiențe.
    Cadrele didactice nu știu sa lucreze cu copii cu nevoi speciale.
    E un abuz sa amendezi un cadru didactic ca nu se pricepe sa lucreze cu elevi cu deficiente.
    In plus în elev autist sau cu sindrom Asperger (care este tot o forma de autism) pot deranja toate orele de curs.
    Se alege praful de orele de curs și de colegii elevului autist, care nu mai înțeleg nimic din lecție din cauza ca elevul autist deranjează ora.
    Exista și excepții, dar rare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii de la Colegiul Național B.P. Hasdeu din Buzău, mesaj de susținere pentru directoarea demisionară Mîndruță și semnal de alarmă față de „atitudinea neprincipială” a Inspectoratului școlar: Nu putem și nu vrem să ne creștem elevii în cultura rușinii, a compromisului, a nonvalorii, a fricii

Un mesaj de susținere semnat de profesorii de la Colegiul Național „Bogdan P. Hasdeu” (CNBPH) din Buzău a fost publicat vineri după-amiază, 12 aprilie, pe pagina de Facebook a liceului.…
Vezi articolul