Educatoarele și cadrele didactice care predau elevilor din învățământul primar sunt rugate să nu mai solicite rechizite suplimentare pentru desfășurarea lecțiilor, „având în vedere sesizările mass-mediei locale”, potrivit unei informări a Inspectoratului Școlar Județean Mureș.
„Având în vedere sesizările mass-mediei locale cu privire la solicitarea de rechizite / instrumente de lucru (perforator, marker evidențiator, marker tablă etc.) pentru desfășurarea activităților didactice din învățământul preșcolar și primar, vă rugăm să luați toate măsurile ce se impun în vederea eliminării cerințelor de acest gen și a respectării articolului 32, alineatul 4 din Constituția României: „Învățământul de stat este gratuit, potrivit legii.”
Art. 32 alin. (4) din Constituția României prevede că „învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii”.
În prima săptămână de școală, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți a publicat pe Facebook o listă cu rechizitele solicitate de către o grădiniță din Capitală. Iată ce cuprinde o parte din listă: păpușă/mașinuța; lupă, microscop, globul pământesc; balanță, cutie de plastic (pentru jucăriile mici), cutie de plastic (pentru jucăriile mari); animale domestice și sălbatice – 1 set; pahare plastic colorate – 1 set.