Învățământul de performanță a fost păgubit ani la rândul, iar o eventuală desființare a centrelor de excelență, pentru că ele nu se regăsesc în proiectul legii educației, ar însemna un colaps al culturii pentru performanță și al identificării de talente în fiecare județ. Acesta este semnalul de alarmă tras de Dana Lica, profesor de informatică la Colegiul Național “Ion Luca Caragiale” din Ploiești și director al Centrului de Excelență (CE) Prahova de 8 ani, într-un interviu pentru EduPedu.ro, publicat joi, 1 decembrie.
Aceasta a avertizat că aceste centre, în care copiii vin săptămânal să exerseze de performanță pentru olimpiade și competiții, suferă de o subfinanțare groaznică dublată de un cadru legislativ incoerent. Lica a punctat pentru EduPedu.ro faptul că, de la Ministerul Educației, Centrele de Excelență primesc doar banii de salarii, nu și pentru bunuri.
- Dana Lica are o experiență de 30 de ani ca profesor de informatică la colegiul din Ploiești, a fost desemnată profesor Merito în 2017, pregătește elevi pentru olimpiade europene, și este director al Centrului de Excelență Prahova. De câțiva ani organizează concursul internațional Info(1)Cup al clubului de robotică Info(1)Robotics din Caragiale cu elevi și actuali sau foști absolvenți de universități precum sunt Cambridge, Oxford și Yale (SUA), angajați la Google, pe care i-a pregătit la liceu.
Cât despre faptul că acestea s-ar putea desființa pentru că nu mai apar în proiectul legii învățământului preuniversitar în forma anunțată pe 13 iulie de fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, Dana Lica a apreciat că “desființarea centrelor de excelență ar face imposibilă cuplarea/ conectarea viabilă a lor, a copiilor, în activități care să le potențeze talentul“, dând exemplul a doi elevi de la Colegiul Național “I. L. Caragiale” din Ploiești și doi de la Colegiul Național “Mihai Viteazul” din același oraș care au lucrat la centrul de excelență și, împreună, au obținut o medalie de argint la o competiție internațională pe echipe.
Iată precizările profesoarei pentru EduPedu.ro:
“Am spus și la întâlnirea cu ministerul din 4 august (n. red. întâlnirea profesorilor Merito în contextul dezbaterii proiectelor de legi ale educației): la noi totul a fost o provocare, o pilotare continuă a unor noi situații. Cel mai greu ne este pentru că avem un cadru legislativ incoerent, o subfinanțare groaznică, o lipsă de motivare a profesorilor extraordinară. Deci noi vrem să avem grijă de performanță și de noile talente așa:
1. fără a finanța centrele de excelență;
2. fără să avem profesori care în formarea inițială să învețe cum să gestioneze cazurile copiilor supradotați sau ale celor cu nevoi speciale. Ei vor vedea din mers ce să facă, vin nepregătiți, vor vedea cum integrează tinere talente și pe cei cu nevoi speciale”, a declarat Dana Lica.
“Plus că nu avem cursuri speciale pentru copiii talentați la școală. Așa că centrele de excelență au misiunea foarte importantă de a crește o cultură a performanței în comunitate. Și în alte județe în care există aceste CE, de acolo vine cultura performanței. În Prahova, avem rezultate foarte frumoase și multe proiecte, școlarizăm acum 780 de copii, deci foarte mulți copii, de la clasele a V-a la a XII-a, pe 11 discipline. Iar pe acești copii îi aduci la centru în weekend, pe grupe, copii care să dorească să facă lucruri în plus față de aprofundare pe disciplina respectivă. Și e fezabil pentru că se realizează.
Iar de lipsa de motivare a profesorilor, de finanțare, am trecut cu greu, cu multe eforturi. În ceea ce privește performanța care se poate face la nivel de centru, vreau să vă spun că, de exemplu, la informatică, la olimpiada internațională de informatică pe echipe, centrul nostru a obținut medalia de argint. O echipă formată din doi elevi de la Caragiale, de la Mihai Viteazul. Puși la un loc, acești patru copii au avut o putere mare. Desființarea centrelor de excelență ar face imposibilă cuplarea/ conectarea viabilă a lor, a copiilor, în activități care să le potențeze talentul.
Am avut părinții alături, primăria, dar nu peste tot se întâmplă la fel, în alte județe nu au putut funcționa efectiv, s-au închis. Îți trebuie bani de la autoritățile locale. Pe salarii, un ordin de ministru din 2020 stabilește că banii vin de la bugetul de stat, CE devenind atunci unități conexe ale ME. Pentru bunuri…
Avem copii care au luat argint la olimpiada europeană de informatică pentru juniori. De exemplu, Iulian, care este din Vălenii de Munte, el nu a făcut niciodată informatică la școală. Deci el rămânea nedescoperit, pentru că niciodată nu s-ar fi făcut o clasă de excelență la el acolo. Mereu când îl chema doamna, sâmbăta, venea să lucreze la centru, în loc să stea acasă.
La ultimele discuții ni s-a spus că nu s-ar desființa, dar până nu vedem negru pe alb… E greu să construiești și foarte ușor să rupi, așa, dintr-un pix. Vom vedea când apar proiectele consolidate de legi ale educației”.
Un profesor ia circa 50 de lei pe o ședință de pregătire a copiilor supradotați
“Învățământul de performanță a fost păgubit prin lipsa măsurilor legislative și a unei incoerențe în actul legislativ. Legislația actuală, am vorbit și la întâlnirea de la Minister unde am fost în vară (…) doamna director Timofte de la Iași dădea un exemplu că un profesor care vine să lucreze la o ședință la centrul de excelență ia în jur de 50 de lei, iar dacă este și cadru universitar și nu are modul psihopedagogic, ia și mai puțin. Păi ce să zic, acesta este sprijinul financiar pe care îl acordă statul.
Fiecare centru își gestionează orele în funcție de normele pe care a reușit să le obțină, deci depinde de la județ la județ numărul de ședințe, te încadrezi în numărul de ore. Noi de exemplu în Prahova nu reușim să facem anul acesta mai mult de 17-18 ședințe la o grupă de excelență pe o disciplină. Ele se fac sâmbăta, dar pot fi și după-amiaza în cursul săptămânii, daca se adună copii de la același liceu, se mai întâmplă și așa. Facem planificări pentru ședințe, iar profesorii vin în funcție de disponibilitate”, a adăugat ea.
Aceasta a oferit și un exemplu: “La matematică avem în jur de 30-40 de profesori din județ, oricum îți trebuie 3-4 profesori la o grupă, e interesul foarte mare pe gimnaziu”.
“Avem și o fată care a luat premiul I la olimpiada națională de geografie, venită de la Măneciu, care a învățat la centru pentru concurs. Legat de astronomie, această materie se face instituționalizat în cadrul centrelor de excelență, la școală nu este studiată decât ca un opțional pe care nu îl au mulți. Avem o grupă la Văleni și una la Caragiale la Ploiești, iar acești copii vin și cu rezultate de la olimpiade, în competiție cu alte țări care fac astronomia ca materie la școală”, a completat ea.
Foto: © Ammentorp | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
4 comments
Nu există vreo problemă cu performanța, câtă vreme nu devine o obsesie. La noi depășește obsesia și intră în patologic. Pe de altă parte, vârfurile de care vorbim nu vor rămâne în România. Când nu ai O MEDIE bună nu ai nici vârfuri, pentru că vei avea o societate urâtă, înecată în prost gust și prostie. Societatea e formată din MEDIE, nu din vârfuri. Vârful e o consecință a mediei, la fel cum siropul se obține din câteva kilgrame de fruct. Noi însă nu prea ne legăm la cap cu asemenea subtilități logice.
Visul profilor din Romania. Sa aiba in clasa numai “supradotati”. Sa fie cuminti, sa asculte, sa nu posteze pe TikTok, sa nu faca nu stiu ce, Doamna pazaste!, in toaleta si sa invete singuri.
Oricat de prost pregatiti ar fi acesti profi “supradotatii” o sa invete oricum. O sa mearga la olimpiade si profii o sa se laude ca au intrat la Harvard, Cambridge si MIT.
Ceilalti 99,99% decat sa posteze pe TikTok, sa deranjeze ora si sa faca prostii mai bine nu vin la scoala.
Sa se finanteze centrele de excelenta pentru cativa care merita si am rezolvat problemele.
Nu s-a rezolvat nicio problemă, pentru că supradotații au nevoie de o casă, de mobilă, de un instalator de nădejde etc. Dacă nu găsesc, atunci pleacă. Nu există vârf fără bază și medie.
Ce surpriză! Este fosta doamnă de informatică a nepoatei mele. Cam nepricepută în meserie dar cu mult chef de laude și cu destule intrări printre cei activi politic. Treaba asta cu Merito e o făcătură securistă. Sunt un fel de sectă exclusivistă fără vreo legătură cu meritocrația, care organizează ședințe în locații boierești și taie bilețele sau completează copăcei după modelul clasic al celor mai slabe cursuri ale CDD. Nepoata-mea are la catedra un profesor Merito. Este cel mai ineficient cadru didactic din școală. În ore, în loc să predea, stă pe telefon și se uită obsesiv la articolele din presa online în care a apărut sau își scrie singur următoarele texte laudative. De unde știe nepoata-mea ce face cadrul didactic pe telefon? Nimic mai simplu. Elevii șterg tabla și de 20 de ori pe oră ca să vadă ce tot butonează acolo. Săptămâna trecută își făcea selfie-uri. Cine vrea să învețe e chemat la pregătire în particular, dar și acolo stă lipit de comentariile de pe Facebook.
Merito = mediocritate râncedă + (ipocrizie)².