Introducerea disciplinei obligatorii „Istoria evreilor și a Holocaustului” a fost amânată cu doi ani prin noua lege a învățământului, spune directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Alexandru Florian

10.996 de vizualizări
Evreii la trecerea Nistrului în 1941 / Foto: Muzeul Holocaustului Washington
Prin noua lege a învățământului a fost amânată cu doi ani introducerea disciplinei obligatorii „Istoria evreilor și a Holocaustului”, remarcă directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, într-un interviu pentru RFI. Potrivit noilor legi ale educației, publicate în Monitorul Oficial pe 5 iulie 2023, această nouă disciplină va intra în procesul educațional abia din anul școlar 2025/2026, potrivit art. 248 (29).

Directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, Alexandru Florian a spus într-un interviu pentru jurnalistul Petru Clej, la RFI, că abia peste 2 ani, adică din anul școlar 2025-2026, se va preda disciplina obligatorie “Istoria evreilor și a Holocaustului”.

“Am observat cu surprindere după publicarea în Monitorul Oficial al Legii educației preuniversitare, la articolul 88 se reia formularea din legea 276/2021 unde se menționa introducerea pe trunchiul comun a unei discipline, respectiv Istoria evreilor și Holocaustului pentru licee și școli profesionale. În acea lege era prevăzut anul școlar 2023/2024, deci din toamna acestui an ar fi trebuit să debuteze noua disciplină, se și stabilise și clasa a XI-a, dar în noua lege a învățământului se menționează că această nouă disciplină va intra în procesul educațional abia din anul școlar 2025/2026, potrivit art. 248 (29). Pot spune cu certitudine că Institutul “Elie Wiesel” este menționat acolo ca entitate care trebuie să colaboreze la elaborarea programei școlare și apoi pe măsura posibilităților să elaboreze și alte materiale-suport pentru dezvoltarea acestei discipline și a curriculei respective.

Mai pot spune că programa pentru anul școlar 2023/2024 era deja încheiată în toamna anului trecut. În luna aprilie 2023 existau semne de la Ministerul Educației că această programă va fi aprobată printr-un Ordin de ministru. Iată, suntem în luna iulie, programa nu este aprobată, nu a devenit un document oficial, este undeva între minister și doamna ministră a educației, nu știu exact unde este această programă. Oricum nu mai există condițiile obiective, nu mai există perioada de timp necesară pentru ca această disciplină să devină realitate în toamna acestui an”, a spus Directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, Alexandru Florian.

FOTO DOCUMENT Iată prevederile din Monitorul Oficial, publicate pe 5 iulie 2023:

Citește interviul integral pe RFI


12 comments
  1. Eu sunt supravietuitor al pogromului legionar din Bucuresti si desigur sunt bucuros ca istoria Holocaustului se va preda in scolile din Romania ca subiect obligatoriu !!
    Statul Roman ar trebui sa dea si pensii speciale evreilor supravietuitori ai regimului Antonescu !!

  2. Un comentariu nu doar antisemit ci ṣi imbecil, de analfabet funcțional. Ce treabă are Israelul?

  3. Ar trebui să introducă această disciplină după ce o va face Germania.

  4. scoateți Istoria românilor și introduceți Istoria evreilor!!!?? bună treaba! zic să introduceți obligatoriu și studierea limbii lor, idiș sau care o fi aia! bravo natiune!?

  5. O prostie! Cum sa studiezi Istoria Holocaustului? Da se studiază în cadrul orei de istorie dar ca să fie materie separata …o nebunie! Parlamentarii sunt oare conștienți ca suntem în statul România și nu în Israel?

    1. Statul român a încetat să existe în Decembrie 1989.
      De atunci asistăm la distrugerea sistematică a poporului român, care a fost forțat să-și părăsească țara, în locul lor fiind aduși străini (80 000 de asiatici există actualmente în România, “forță de muncă” importată anul trecut).
      Cu Transilvania ca și cedată Ungariei, restul țării se va prăbuși și va dispărea în următorii 10 ani.

Comments are closed.

You May Also Like

Profesorii care coordonează proiecte europene nu își pot reduce norma didactică în anul școlar 2024-2025 / Prevederea propusă de Ministerul Educației în proiectul privind metodologia de mobilitate a fost eliminată de instituție în forma finală

Profesorii care coordonează proiecte europene, dar nu sunt plătiți pentru această activitate, pot beneficia de o reducere a normei didactice de la 18 la 16 ore/săptămână, conform Legii învățământului preuniversitar.…
Vezi articolul

OFICIAL În perioada 30 septembrie – 18 octombrie, inspectoratele școlare vor transmite la ARACIP lista școlilor propuse pentru reorganizare, inclusiv a creșelor cu personalitate juridică, pentru anul școlar 2025-2026 / Calendarul complet al activităților

În perioada 30 septembrie-18 octombrie, inspectoratele școlare vor transmite la ARACIP (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar – n.red) lista unităților de învățământ preuniversitar de stat cu…
Vezi articolul

OFICIAL România are 302.173 copii și elevi defavorizați, dar Guvernul oferă câte 500 de lei doar pentru 260.000 dintre ei. Banii vin sub formă de “tichete educaționale” pentru haine și materiale școlare. Ordonanța de urgență a fost publicată în Monitorul Oficial

România are 302.173 copii și elevi defavorizați, potrivit Ministerului Educației, dar Guvernul a decis să ofere câte 500 de lei doar pentru 260.000 dintre ei, potrivit Ordonanței de Urgență a…
Vezi articolul