În era digitalizării, Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) cere școlilor proiecte în dosar de plastic cu șină, potrivit unor precizări transmise de Ministerul Educației. Este vorba despre proiectele pe care școlile le pot trimite pentru apelul de propuneri CAEN (calendarul activităților educative naționale – n. red.) 2023. În informare apare că documentele „vor fi înaintate la ISJ/ISMB în dosar de plastic cu șină, fără folii protectoare”.
UPDATE: Ministerul Educației a transmis Edupedu.ro informarea pe care au primit-o inspectoratele, iar precizarea este că nu au fost cerute dosare cu șină de la minister, ci fiecare inspectorat a decis.
Menționăm că exprimarea „vor fi înaintate la ISJ/ISMB în dosar de plastic cu șină” nu este clară. Nu este precizat dacă școlile pot să trimită dosarele prin poștă sau curier. De asemenea, există posibilitatea ca acestea să fie depuse personal la sediul inspectoratului școlar.
Ministerul Educației are în prioritățile din programul de guvernare, PNRR și „România educată” digitalizarea, eficientizarea resursei. Guvernul din care face parte invocă responsabilitatea față de mediu, dar consumul de hârtie și plastic pentru toate școlile care vor să trimită proiecte în acest program va fi unul considerabil. Vezi mai jos câteva obiective din rapoartele amintite anterior.
„Toate proiectele vor fi transmise la ISMB într-un singur pachet pe şcoală, până la data de 19 octombrie 2022. Pachetul va conţine doar proiectele naţionale, conform regulamentului”, potrivit ISMB.
Proiectul va conține următoarele documente, conform precizării Ministerului Educației:
- Formularul de aplicație pentru Apelul de propuneri 2023 (scris cu TNR 12, la un rând/maximum 9 pagini/fără anexe).
- Un proiect nu poate depăși 9 pagini. Proiectele care vor depăși 9 pagini (fără Diagrama Gantt, Raport și Regulament) vor fi eliminate din concurs;
- Raportul ediției precedente (vizat de inspectorul educativ -1 pagină + anexele);
- Diagrama Gantt (1 pagină)
- Regulamentul aprobat de inspectorul școlar general/inspector școlar educativ (doar în cazul concursurilor).
„Documentele de mai sus vor fi înaintate la ISJ/ISMB în dosar de plastic cu șină, fără folii protectoare”, conform ISMB.
Potrivit precizărilor, formularul de aplicație va fi însoțit de declarația directorului că nu se percep taxe de participare. De asemenea, formularul de aplicație trebuie semnat de coordonatorul proiectului, directorul instituției și avizat de inspectorul educativ.
Formular de aplicație pentru proiectele ce vor fi cuprinse în Calendarul Activităților Educative 2023:
Fișa de evaluare a proiectelor educative extrașcolare CAEN 2023:
Fișa de evaluare în format .pdf:
Un obiectiv din raportul „România educată” este următorul: „Digitalizarea instituțiilor școlare și universitare, astfel încât acestea să dețină resurse tehnologice adaptate, pentru a face față unor situații neprevăzute și dezvoltarea competențelor digitale în rândul tuturor actorilor implicați în procesul educațional (elevi, părinți, cadre didactice, personal administrativ etc.)”.
Președinția și ministerul Educației au propus proiecte de școli verzi în raportul prezidențial pe climă și sustenabilitate, lansat anul acesta. Prin PNRR, se prevede finanțarea de școli verzi, a transportului școlar sustenabil și eficienței energetice a unor clădiri școlare, scrie în raport.
Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de autobuze verzi sunt prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Suma alocată este de 425 milioane de euro. Termenul limită pentru atingerea acestui jalon este trimestrul 4 al anului 2025.
Foto: © Inna Getmanec | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
4 comments
Același minister care involuează constant.
Iar in scoli se cer planificari listate in doua exemplare, semnate (sâc!) de…,,seful comisiei metodice” (intelegandu-se, probabil, acea comisie de matematica etc., care, conform legislatiei, nu mai exista ….decat in unele scoli, unde s-a cerut -de catre director, in C.P. de la inceputul anului scolar- validarea lor)
Sa avem sefi si sefisori multi, care fac treaba directorilor si controleaza, inca o data, tot ce (mai) misca !
Comisiile metodice nu mai sunt OBLIGATORII conform legislației în vigoare, dar după cum sunt sigură că știți, cu excepția celor 6 comisii permanente prevăzute expres în Rofuip, școala, prin regulamentul de funcționare intern, poate decide constituirea a ce comisii ocazionale/temporare dorește. Inclusiv comisii metodice.
N-am scăpat de comunism și nici nu vom scăpa vreodată. Birocrația este la cote înalte în aparatul bugetar. În loc să fie simplificate lucrurile, se complică și mai rău. Iar ce declară acest plagiator nenorocit că este necesar dosar cu șină pentru ca școlile să implementeze programe educaționale, înseamnă că vrea să stopeze aceste programe și școlile să rămână la stadiul de dictare sau scris după tablă. Nu se dorește un învățământ inovator.