INTERVIU Radu Vancu: Ministerul este blocat într-o programă muzeificată de Bacalaureat, exclusiv masculină. Cum ar putea copiii noștri să dezvolte competențe digitale, competențe în multilingvism discutând literatură scrisă în cel mai bun caz acum 40 de ani?

„Cum ar putea copiii noștri să dezvolte competențe digitale, competențe în multilingvism ș.a.m.d. discutând și analizând literatură scrisă în cel mai bun caz acum 40 de ani, acum 50 de ani?” Întrebarea este lansată de Radu Vancu, profesor la Facultatea de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, scriitor care a făcut parte din echipa de revizie a Dicționarului general al literaturii române, sub coordonarea lui Eugen Simion. Într-un interviu acordat Edupedu.ro, Radu Vancu a lansat o pledoarie pentru introducerea literaturii contemporane în școli, avertizând că programa pentru Bacalaureat este construită din 17 autori exclusiv bărbați de la a căror moarte a moarte a trecut 30 de ani, în cel mai bun caz.

„Eu cred că ce trebuie făcut mai departe după acest profil al absolventului de liceu și de gimnaziu, care, repet, arată foarte bine în teorie, este schimbarea efectivă a canonului didactic, a programei pentru bacalaureat în ceea ce privește literatura română și transformarea literaturii română dintr-un obiect muzeal – pentru că asta este în momentul de față. Canonul didactic este exclusiv muzeal, nu-l conține nici măcar pe Cărtărescu dintre scriitorii contemporani. Este unul efectiv muzeificat și ei riscă să termine liceul cu impresia că literatura română e un discurs mai mult sau mai puțin agreabil, care s-a încheiat în urmă cu 40-50 de ani, odată cu acei autori enumerați mai devreme”, a declarat profesorul Radu Vancu, pentru Edupedu.ro.

„Literatura română contemporană este foarte bogată. Eu sunt convins că trăim cea mai bună fază din toată istoria literaturii române. Nu văd de ce e atât de dificil să se găsească autori, autoare care să ilustreze fiecare dintre cele opt competențe-cheie”, a precizat Vancu.

Rep: Ministerul Educației lucrează la un nou plan-cadru pentru liceu, a cărei lansare o amână de mai bine de jumătate de an. Care este profilul absolventului de liceu de care are nevoie societatea noastră, în momentul acesta?

Radu Vancu: Așa cum arată în ordinul de ministru din decembrie 2023, profilul absolventului de limba și literatura română este, la nivel teoretic, adaptat lumii în care trăim. Adică conține opt competențe-cheie care se referă la multilingvism, la lumea digitală, la capacitatea de a construi comunități, la competența civică. Toate lucrurile astea sunt admirabile la nivel teoretic, repet. Însă atunci când îl compari cu programa efectivă de limba și literatura română pentru bacalaureat, cea cu faimoșii 17 scriitori, toți bărbați, cei mai recenți fiind Nichita Stănescu, Marin Sorescu și Marin Preda, constați o ruptură între ceea ce vrea să facă ministerul prin acest profil al absolventului bine scris și adaptat timpurilor noastre și ceea ce conține programa – acești 17 scriitori de la a căror moarte au trecut mai bine de 40 de ani în cazul lui Nichita Stănescu și Marin Preda și 30 de ani aproape, în cazul lui Marin Sorescu. Aici e problema, de fapt: ruptura dintre teorie și practică.

Nu înțeleg de ce ministerul ține să rămână blocat în această programă care, pe lângă faptul că e exclusiv masculină și induce direct ideea că femeile nu pot scrie literatură de vârf, literatură care să reprezinte lumea în care trăim la același nivel de excelență cu literatura scrisă de bărbați – deci pe lângă această problemă, mai este și aceasta: cum ar putea copiii noștri să dezvolte competențe digitale, competențe în multilingvism ș.a.m.d. discutând și analizând literatură scrisă în cel mai bun caz acum 40 de ani, acum 50 de ani? Aici e problema.

Pledoaria mea este pentru introducerea literaturii contemporane în școli. Ea în manuale există. Avem manuale admirabile, sunt manuale după care ne-ar fi plăcut tuturor să învățăm când eram elevi, care conțin și scriitoare, inclusiv scriitoare contemporane, și care sunt adaptate pentru aceste opt competențe-cheie din ordinul de ministru. Problema este că elevii noștri se vor concentra, vrând-nevrând, asupra autorilor despre care știu că sunt ceruți pentru Bacalaureat, asupra acestor 17 autori canonici, cum sunt ei numiți.

Rep: Deci acest curriculum paralel dictat de examen îi readuce pe elevi tot la cei 17 autori canonici, indiferent de ceea ce ar putea apărea în manuale?

Radu Vancu: Exact. Examenele și toată industria din jurul examenelor, profesorii care fac meditații, părinții care sunt interesați, pe bună dreptate, de notele pe care le vor obține copiii la bacalaureat vor insista ca literatura română să se reducă pentru copiii lor la aceste 17 nume de scriitori. Și atunci eu cred că ce trebuie făcut mai departe după acest profil al absolventului de liceu și de gimnaziu, care, repet, arată foarte bine în teorie, este schimbarea efectivă a canonului didactic, a programei pentru bacalaureat în ceea ce privește literatura română și transformarea literaturii română dintr-un obiect muzeal – pentru că asta este în momentul de față. Canonul didactic este exclusiv muzeal, nu-l conține nici măcar pe Cărtărescu dintre scriitorii contemporani. Este unul efectiv muzeificat și ei riscă să termine liceul cu impresia că literatura română e un discurs mai mult sau mai puțin agreabil, care s-a încheiat în urmă cu 40-50 de ani, odată cu acei autori enumerați mai devreme.

Rep: Cum vedeți dumneavoastră că ar trebui croită o programă de bacalaureat adaptată generațiilor actuale?

Radu Vancu: Din punctul meu de vedere, e foarte simplu de făcut: pe aceste opt competențe-cheie din ordinul de ministru, identificați autori contemporani care să corespundă fiecăreia dintre ele. E ușor. Literatura română contemporană este foarte bogată. Eu sunt convins că trăim cea mai bună fază din toată istoria literaturii române. Nu văd de ce e atât de dificil să se găsească autori, autoare care să ilustreze fiecare dintre cele opt competențe-cheie, respectiv fiecare din cele 10 principii enumerate în același ordin de ministru pe care se construiește profilul absolventului.

Rep: Ce autori români contemporani ați vedea dvs, în locul celor 17?

Radu Vancu: Mi-ar fi ușor să o fac, dar nu vreau, pentru că nu vreau să fiu acuzat de subiectivism și de faptul că aș vrea să impun eu anumite nume, anume scriitori sau scriitoare cu care pot fi în relații de prietenie ș.a.m.d. Deci s-ar naște cumva suspiciunea că vorbesc partizan. Aș lăsa asta în seama aparatului efectiv al ministerului, pentru că nu cred că este dificil. Pot fi luate câteva manuale, cele mai bune manuale existente pe piață, aprobate chiar de minister, de altfel, și să vadă ce scriitori, ce scriitoare sunt mai prezente acolo, pe cine au preferat autorii de manuale să selecteze și de ce, iar asta cred că e ușor de făcut. Se poate recurge la o soluție hibridă, în care să ai și autori istoricizați, canonici și autori contemporani. Nu trebuie să înlocuim tot canonul. Dar convingerea mea e că cel mai prețios lucru, cel mai important lucru pe care îl au profesorii de făcut e să îi ajute pe pe elevi să se îndrăgostească de literatură, să iubească literatură.

Să-i transforme în cititori de cursă lungă, în oameni care o viață întreagă vor citi și vor judeca lumea cu mintea lor, antrenându-și-o cu texte literare. Și asta nu se poate face decât, în primul rând, cu autori contemporani. Nu-i pot face pe elevi să iubească literatura, decât ducându-i înspre literatura contemporană.

Rep: Este de ajutor în această misiune aducerea autorilor contemporani în vizite în licee și în școli gimnaziale, așa cum vedem că se întâmplă admirabil acum, la inițiativa unor ONG-uri sau comunități locale?

Radu Vancu: Da, sunt convins că ăsta e unul dintre lucrurile esențiale. Pentru că am văzut cu ochii mei cum copii la care ajung, în sfârșit, scriitori contemporani reacționează cu totul altfel la literatură. La întâlnirea pe care am avut-o sâmbăta aceasta la Cluj, la Simpozionul didactic organizat de Asociația Națională a Profesorilor de Limba și Literatura Română, o profesoară a povestit cum elevii au fost surprinși și impresionați foarte plăcut de faptul că l-au văzut pe scriitorul respectiv luând același tramvai ca ei. Nu-și imaginaseră că scriitorii pot utiliza tramvaiul, că pot folosi mijloace de transport, nu-și puteau imagina de fapt că scriitorii fac parte din realitate. Asta este ce se întâmplă atunci când ajung scriitorii la la ore. Copiii înțeleg că scriitorii sunt parte din realitatea lor, încearcă să răspundă, să reacționeze la exact aceeași realitate și că literatura este despre a ei, despre întrebările lor, despre bucuriile lor, despre spaimele lor și că la asta încearcă să răspundă. Și am văzut cum se schimbă comunități întregi, atunci când profesorii aduc consecvent scriitori la clase, pe ani întregi, uneori chiar pe mai mult de un deceniu, cum se întâmplă la Iași cu Alecart care funcționează de 17 ani cred.

Se schimbă comunități întregi, orașe mai mari sau mai mici, sate se schimbă atunci când literatura contemporană ajunge în mijlocul copiilor. Oricum copiii noștri sunt dezavantajați de faptul că există o rețea de librării profund deficientă în România, de faptul că s-au desființat 13.000 de biblioteci în ultimele trei decenii și cartea ajunge foarte greu la ei. Dacă duci scriitorul român la ore și copiii discută cu ei, suplinești pe de o parte carențele infrastructurii cărții în România, în al doilea rând suplinești carențele din programele școlare care le vorbesc din punct de vedere al canonului didactic numai despre scriitori morți acum patru-cinci decenii, în cel mai recent caz, și construiești realmente o Românie cititoare. Evit sintagma «România educată» pentru că, din păcate, e compromisă pentru multă vreme de acum înainte. Dar formezi o Românie care citește, care iubește cartea și care, sunt sigur, va avea mai multe resurse pentru a construi frumusețe în jur.

Rep: Ați vedea necesitatea ca astfel de proiecte de aducere a scriitorilor în școli să fie susținute de Guvern, de Ministerul Educației sau este mai bine să rămână apanajul ONG-urilor și al acțiunilor comunităților locale?

Radu Vancu: Cred că sprijinul sistemului în asamblu este benefică. Scriitorii sunt aduși, de regulă, prin eforturi private ale profesorilor, ale părinților și nu e normal să fie așa. Se poate construi un sistem care să țină direct de Ministerul Educației, prin care prezența scriitorilor la la ore să fie sprijinită. Singura mea temere e că dacă acest lucru devine obligatoriu, s-ar putea transforma în ceva care să submineze natura reală a literaturii. O să încerc să explic foarte pe scurt ce vreau să spun: e foarte greu să predai arte și literatura printre ele în școală, pentru că artele sunt sălbatice, sunt anarhice. Fernando Pessoa, marele poet portughez, spunea undeva: poetul este marele indisciplinator. Arta te învață să fii indisciplinat, să vorbești neîntrebat, să ieși din rând, să fii curios, să ai inițiativă, să nu fii înseriabil. Or noi, la școală, vrând-nevrând, avem nevoie de disciplină. De asta se și numesc «discipline» școlare materiile respective; un manual va reține, prin forța lucrurilor, textele mai domestice, mai îmblânzite, mai cu unghiuțele și cu gheruțele retezate. Ca să rezum, am în fața acestui eventual program de a aduce scriitorii în școli [prin implicarea Ministerului Educației – N.Red.] aceeași reținere pe care o am în ceea ce privește predarea instituționalizată a artei. Dar este compromisul necesar pentru a duce arta, în forma ei îmblânzită, către copii, care, îndrăgostindu-se de ea, vor ști să o caute apoi singuri în muzee, în librării, în biblioteci, la festivaluri artistice, festivaluri literare. Vor ști să meargă să caute arta reală, arta neîmblânzită dincolo de zidurile de școli. Dar pentru asta e nevoie ca arta vie să ajungă cumva la ei. 

Rep: Vedem numeroase biblioteci școlare transformate în camere de detenție, fapt posibil prin decizia ministrei Ligia Deca. Ce efect are asta asupra lecturii, asupra elevilor? 

Radu Vancu: Răspunsul e conținut în întrebare. Dacă biblioteca devine o cameră de penitență, atunci lupta este pierdută din start. Nu cred că e o idee bună asta, din multe puncte de vedere. Și pentru că de multe ori biblioteca este cea care a devenit camera de penitență și, în al doilea rând, pentru că pune o presiune suplimentară pe cadrele didactice care ar trebui să rămână după ore, să se transforme din profesori in gardieni. Or bieții profesori au oricum atât de multe ore și atât de multă birocrație, încât a-i pune și la munca asta suplimentară e contraproductiv. În al treilea rând, ar transforma profesorul în ochii elevilor într-un reprezentant al unui sistem opresiv. Și nu cred că e nevoie de așa ceva. 

Rep: Revenind la programa de bacalaureat de limba și literatura română, au fost discuții referitoare la reintroducerea gramaticii în liceu. Este necesar ca elevii de liceu să învețe gramatica, chiar dacă nu sunt la uman?

Radu Vancu: Din nou, pot fi subiectiv pentru că sunt filolog și atunci aș spune că da, gramatica este necesară, pentru că te învață să gândești clar. Ceea ce nu poate fi gândit clar nu poate fi spus clar, spunea Wittgenstein. Iar Confucius spunea că atunci când se strică cuvintele, se strică ordinea socială și se strică o țară în ansamblul ei. Gramatica e un exercițiu de gândire, e un exercițiu de clarificare a gândirii și nu doar a limbajului. Și de asta e necesară, din punctul meu de vedere, în absolut toate liceele. Probabil că nu e o opinie populară, nu va bucura liceenii care nu sunt la profiluri filologice, pot fi subiectiv din cauza formației mele de filolog, dar eu aș susține o astfel de inițiativă. Măcar o oră de gramatică pe săptămână cred că ar ajuta la ordonarea limbii și, implicit, la ordonarea gândirii. 

Rep: Sunteți profesor universitar, aveți contacte directe cu profesorii din preuniversitar, aveți în față la cursuri studenții care devin la rândul lor profesori în preuniversitar. Aveți o privire de ansamblu, care este profilul, care este pecetea pe care o lasă asupra elevilor profesorii de limba și literatura română din preuniversitarul românesc? 

Radu Vancu: Profesorul trebuie să fie activ și să fie performant într-un sistem care e subfinanțat de mai bine de trei decenii încoace. Educația e finanțată cam la jumătate sau cam la 60% din cât ar fi necesar și profesorul trebuie să fie performant în acest sistem. Din punctul ăsta de vedere, pentru mine, toți profesorii care rezistă într-un sistem subfinanțat și scot copii educați sunt realmente admirabili. Apoi, am văzut profesorii care schimbă lumea din jur. Am fost acum 2 ani, împreună cu scriitorul Dan Coman, la Dorohoi, am văzut de pildă acolo, într-un liceu dintr-un orașel cu 30.000 de oameni, copii care vorbeau extraordinar de articulat, care aveau lecturi incredibil de bogate pentru vârsta lor, pentru că o doamnă profesoară de acolo, de două-trei decenii încoace, vine la ora 7:00 dimineața în școală și pleacă seara târziu, după ce face meditații gratuite la română cu oricine vrea. Nu spun că asta a trebui să devină o normă, vreau să spun doar că există cazuri din astea, realmente eroice, de profesori care schimbă sute, uneori mii de destine. De asta am și fost de acord cu greva profesorilor și i-am susținut pe cât mi-a stat mie în puteri. Pentru că cred că acești oameni fac o muncă admirabilă, în pofida unui sistem al educației și nu grație unui sistem românesc al educației. În plus, pe lângă problemele sistemice ale Ministerului Educației, în primul rând subfinanțarea, e vorba și de carențele sistemului cultural din România. Și cultura e subfinanțată și infrastructura asta deficientă a cărții, pe care trebuie să o suplinească profesorii, la rândul ei este o o problemă majoră pe care ei o au de surmontat. Profesorii se ocupă de aducerea cărților în școli, de comandarea de cărți, nu doar de manuale, ci de literatură, distribuirea ei către elevi. E o muncă suplimentară pe care o fac profesorii și care de asemenea le cere timp și energie. De asta când noi suntem iritați că vedem că la teste copiii noștri nu se descurcă așa cum am vrea, ar fi bine să ne amintim că profesorii care îi pregătesc lucrează împotriva unui sistem care îi subfinanțează și care îi încarcă birocratic excesiv; faptul că reușesc să facă atât cât fac este un lucru care ar trebui prețuit și ar avea mai multă nevoie de sprijin și din partea ministerului, și din partea părinților, și din partea societății în ansamblul ei. 

Rep: Vedeți conținuturi, abilități, competențe necesar a fi învățate obligatoriu de toți viitorii profesori din limba și literatura română? 

Radu Vancu: Am ieșit din Galaxia Gutenberg, galaxia tiparului, și am intrat decisiv în Galaxia Zuckerberg și aici noi nu ținem pasul cu copiii noștri, pentru că fatalmente noi suntem pe muchia dintre aceste galaxii, pe muchia dintre aceste două lumi. Dacă nu vom înțelege că problema noastră principală e că noi venim dintr-o lume a textului și vorbim cu niște copii care fac parte dintr-o lume a imaginii și dacă nu ne adaptăm după ce înțelegem asta, dacă nu ne adaptăm predarea la acest lucru, vom avea mari probleme în a reuși să transmitem către copiii noștri ceea ce avem să le predăm. Ei preferă, prin natura lucrurilor, imaginea textului. 

Și în ceea ce privește rețelele sociale: rețelele sociale cu mult text, cum este Facebook-ul, pentru ei sunt deja din Cretacic și preferă rețelele sociale cu text redus spre aproape zero, Tiktok-ul sau Instagramul. Neuroplasticitatea formidabilă a creierului nostru, puterea lui de a se adapta atât de repede la schimbări în cazul lor a funcționat și i-a adaptat decisiv la această civilizație a imaginii. Noi, profesorii de literatură mai ales, avem de rezolvat această problemă spinoasă: să ducem o lume a textului, cum e literatura, către niște creiere care sunt niște formidabile procesoare de imagini. 

Rep: Cum se poate face acest lucru? 

Radu Vancu: Unii profesori s-au adaptat din mers la ceea ce se cheamă discursuri intermediale sau multimediale, în care folosești ecranele laptop-urilor sau ecranele telefoanelor sau proiectoarele sau smart board-urile și le poți preda. Sigur, variantele cele mai simple sunt să folosești ecranizări ale cărților, dar nici astea nu sunt foarte bune, pentru că filmele durează mult și este complicat la clasă să rupi un film în două și să-l discuți comparativ cu romanul. Însă asta nu este o problemă specific românească, este o problemă globală, e o problemă pe care toți profesorii de literatură din lumea asta se luptă să o rezolve. Au și apărut discipline care se cheamă «digital humanities» – umanioare digitale – care printre altele încearcă exact asta: să aplice în predarea și în cercetarea literaturii noile softuri, noile limbaje, inclusiv limbaje de programare. 

Profesorii trebuie să învețe în mod continuu să se deschidă către aceste noi discursuri teoretice. Au început să se traducă și la noi cărți de Franco Moretti, de David Damrosch, oamenii cei mai activi în aceste direcții, și pe lângă metodică, didactică, ceea ce învață profesorii oricum pentru a preda mai bine, cred că trebuie să fie deschiși și către aceste discursuri teoretice care încearcă să traducă lumea textului cu lumea imaginii.

Rep: Recent, domnul profesor Mircea Miclea spunea că viitorul este hibrid și că „cei care vor face hibridizări inteligente când predau vor avea performanțe ridicate ca profesori, și elevii lor la fel”.
Radu Vancu: Cred că este foarte bine spus și foarte concentrat acest concept de hibridizare, acoperă exact ce voiam să spun. Hibridizarea textul-imagine e singura care poate intra cu adevărat în creierii copiilor noștri. 

Rep: Examenul de bacalaureat l-ați vedea altfel decât este el proiectat acum? 

Radu Vancu: Și aici este o discuție. Pe mine mă deprimă această standardizare a itemilor. Din nou, este o opinie nepopulară, sunt sigur, dar această reducere la minimum a ceea ce erau pe vremuri eseurile, analizele și care acum reprezintă doar mică parte din nota finală… 

Rep: De frica de a nu vedea greșeli din partea profesorului corector, de fapt tăiem partea de creativitate? 

Radu Vancu: Exact, asta este. Înțeleg dorința de obiectivitate și o aprob. Înțeleg dorința de a avea examene cât mai lesne cuantificabile, cât mai puțin susceptibile de subiectivism, de corupție și de a avea obiective matematice de notare. Însă în ce privește literatura, cel puțin, e contraproductiv. Pentru că ceea ce trebuie să măsurăm noi este capacitatea copiilor noștri de a reacționa în fața literaturii, care este un discurs despre lume. Deci e un discurs despre lume realizat sub forma unor texte. Copiii noștri vor avea toată viața nevoie de a ști cum să reacționeze la lume, cum să traducă lumea într-un text coerent și inteligibil în lumea lor, cum să decripteze situații de viață uneori asemănătoare cu cele literare, pentru a se descurca mai bine. Asta trebuie să analizăm noi: cum poate mintea lor să producă texte subtile, inteligente, adaptate la contextul pe care îl au în față. 

Și asta nu poți să măsori decât printr-un eseu de o anume anvergură. Ar trebui să avem încredere în capacitatea profesorilor noștri de a măsura cât mai obiectiv ceea ce livrează copiii noștri sub forma unor eseuri. S-a mai spus: literatura înseamnă, printre altele, inter-subiectivitate, relație între subiectivități, relație între subiectivitatea cititorului și subiectivitatea autorului. În cazul examenului de bacalaureat, inter-subiectivitatea asta presupune conectarea între subiectivitatea copilului care reacționează la un text și subiectivitatea evaluatorului, care regândește și el acel text și-l compară cu textele altor copii. Trebuie să avem încredere că inter-subiectivitățile astea ale profesorilor și ale elevilor vor construi ceva util pentru copiii noștri.

Nu cred că se va întâmpla asta. Mă tem că tot examenul standardizat va rămâne, tot itemii standardizați pe care îi cunoaștem vor rămâne în structura subiectelor de examen. Dar o pledoarie pentru lăsarea copiilor noștri să gândească liber și să formuleze eseuri pe spații cât mai largi cred că merită făcută publică încă o dată.

Rep: Primim din partea dumneavoastră un mesaj extrem de puternic, de fapt, de încredere; de încredere că profesorii noștri că vor ști să discearnă valoarea de non-valoare, încredere în autorii contemporani că aduc conținuturi valoroase și curajoase tinerelor generații, încredere în copii că atunci când cer literatură contemporană nu greșesc.
Radu Vancu: Exact despre asta e vorba, într-adevăr, despre acest sistem al încrederii și în profesori, și în copii, și în literatură, și în scriitori, că putem construi împreună o formulă de creștere utilă pentru copiii noștri. Un mare scriitor britanic definea literatura ca suspendarea voluntară a neîncrederii. Tu, ca cititor, spunea respectivul autor, trebuie să suspenzi în mod voit, în mod voluntar neîncrederea că ceea ce citești, ceea ce ai sub ochi este o ficțiune. Numai atunci poți intra în lumea literaturii. Numai atunci îți arată literatura adevărul ei, când tu nu o tratezi ca pe o ficțiune, ci ca pe un adevăr. Asta cred că ne-ar fi util, ca societate, în ansamblul nostru: să ne suspendăm în mod voluntar neîncrederea în celălalt. Să admitem că și subiectivitatea celuilalt încearcă să funcționeze tot pentru binele comun. 

Și dacă suspendăm neîncrederea în profesori, neîncrederea în scriitori, neîncrederea în manuale, neîncrederea în copiii noștri și în capacitatea lor de a gândi cu propriile minți literatura, nu vom avea decât de câștigat. 

Literatura este, printre altele, un antrenament pentru a detecta frumusețea în texte și în lume. Și copiii noștri, pentru a construi acea Românie frumoasă în care vrem noi să trăiască, au nevoie să-și antreneze organele detectoare ale frumuseții prin literatură. Asta propun și ministerului, și părinților, și profesorilor: să-i lăsăm cu toții împreună să o facă, să-i ajutăm să-și antreneze organele de detectare a frumuseții prin literatură. 

Despre Radu Vancu

Radu Vancu este profesor la Facultatea de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, facultate pe care a absolvit-o și unde și-a obținut titlul de doctor în filologie, cu teza Mircea Ivănescu. Poezia discreţiei absolute. Radu Vancu este autorul mai multor volume de poezie, de eseuri și este autor de proză. A fost președinte al asociației PEN România, în al cărui comitet de conducere este în prezent. Din 2017 este redactor-șef al revistei de cultură Transilvania din Sibiu. A fost membru în echipa de revizie a Dicționarului general al literaturii române, proiect desfășurat sub coordonarea academicianului Eugen Simion, în cadrul Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din cadrul Academiei Române. Vezi aici CV-ul lui Radu Vancu

Informații de background

Cele opt competențe-cheie din noul profil al absolventului de liceu sunt următoarele, potrivit ordinului de ministru nr. 6.731 din 28 noiembrie 2023:
– competența de citire, scriere și înțelegere a mesajului;
– competența în multilingvism;
– competența matematică și competența în științe, tehnologie și inginerie;
– competența digitală, inclusiv de siguranță pe internet și securitate cibernetică;
– competența personală, socială și de a învăța să înveți;
– competența civică, juridică și de protejare a mediului;
– competența antreprenorială;
– competența de sensibilizare și exprimare culturală.

Programa de Limba și literatura română pentru Bacalaureat este formată din următorii 17 scriitori:

– “Mihai Eminescu
– Ion Creangă
– I.L. Caragiale
– Titu Maiorescu
– Ioan Slavici
– George Bacovia
– Lucian Blaga
– Tudor Arghezi
– Ion Barbu
– Mihail Sadoveanu
– Liviu Rebreanu
– Camil Petrescu
– George Călinescu
– Eugen Lovinescu
– Marin Preda
– Nichita Stănescu
– Marin Sorescu”

Citește și:

Programele în vigoare pentru examenul de Bacalaureat 2024, publicate de ministerul Educației. Cei 17 autori de studiat la Limba română / Descarcă listele de conținuturi pentru probele scrise, competențe digitale și de limbi străine

Mircea Miclea: Viitorul e hibrid! Ca să folosească eficient tehnologiile digitale, profesorii trebuie să se gândească dacă aplicațiile de la clasă favorizează adâncimea procesării informației. Ce rămâne în capul elevului este ceea ce este procesat în adâncime, nu ce este accesat ușor

Scriitoarea Adina Popescu, despre programa de Bacalaureat la literatura română, care nu conține niciun autor din ultimii 50 de ani: Este fantastic. Vedem că tinerii nu prea mai citesc și practic nu îi ajutăm să se împrietenească cu textele literare