Radu Alexandru Dincă este absolvent al Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București și unul dintre puținii candidați din București care au obținut nota 10 la Titularizare. Cu toate că a luat nota maximă, nu are post pe care să se poată angaja pe perioadă nedeterminată, adică să devină titular. El va fi profesor suplinitor de Educație socială la gimnaziu, dacă după actualii profesori din sistem care își împart orele îi va mai rămâne și lui o fracție de normă didactică.
Într-un interviu acordat Karinei Dorobanțu, elevă în clasa a XII-a, Radu Dincă dezvăluie provocările și idealurile sale în ceea ce privește sistemul educațional actual din România. Acesta își propune să aducă o perspectivă inovatoare în predarea disciplinei Educație socială la gimnaziu.
Cu nota 10 obținută la examenul de Titularizare, fericirea îi este umbrită. Această realitate amară îi dezvăluie o parte din culisele sistemului educațional, chiar de la primul pas în interiorul acestuia.
Radu se află în imposibilitatea de a-și putea forma o catedră cu normă întreagă, într-o singură școală. Și asta pentru că nu există sau sunt extrem de rare posturile cu viabilitate de cel puțin 4 ani pentru această disciplină cu o singură oră pe săptămână în sistemul actual. Tinerii absolvenți care intră în învățământ, deși cu rezultate excelente, trebuie să aștepte „la rând” după profesorii deja titulari care doresc pretransfer și care beneficiază de prioritate (deși poate că au luat inițial acest examen cu o notă mult mai mică). Astfel, un tânăr absolvent, chiar dacă are 10 la concursul de angajare în Învățământ și ar fi capabil de inovație, trebuie să mai aștepte. Radu Alexandru Dincă susține că, în opinia sa, statutul de titular ar putea fi transformat într-unul de „mandatar”, care ar putea expira după 10 ani, de exemplu. „Așa s-ar putea rezolva și alte probleme, copiii nu vor mai avea un profesor bun la o disciplină și alți patru slabi la celelalte”, spune tânărul absolvent.
„Un sistem care se bazează pe capacitățile indivizilor luate disparat este un sistem falimentar din prisma obiectivelor pe care și le propune”, susține Radu. „Este nevoie, așadar, ca toată lumea să fie testată la un moment dat, în mod egal, și să nu mai existe permanență în sistem”, crede acesta.
În toamna anului 2015, deși elev pasionat de științele exacte, în special de fizică, Radu Alexandru Dincă a intrat la liceu, la specializarea de Științe al naturii, profilul real.
În clasa a IX-a, în mijlocul Logicii și al raționamentelor, profesorul său de „socio-umane” i-a remarcat capacitatea puternică de a gândi abstract și a debutat în lumea fascinantă a Filosofiei, mult mai devreme decât prevedeau planurile-cadru, cu profesorul Duțu Dragoș, cel care l-a și îndrumat apoi spre cariera de profesor.
Călătoria sa prin universul conceptual a prins contur în clasa a XI-a, când, în ciuda faptului că învățarea Filosofiei avea să fie abia peste un an în programa lui școlară, a avut curajul să participe la Olimpiada Națională de Filosofie, unde a obținut un rezultat remarcabil.
Radu și-a urmat calea, îndreptându-se către Facultatea de Filosofie a Universității din București, acolo unde spera că se va descoperi pe sine. Printre pagini pline de înțelepciune și concepte filosofice, a descoperit filosofia din alt unghi.
Astăzi, Radu este proaspăt absolvent de facultate și candidatul de 10 al examenului de Titularizare 2023. Spune cî rămâne hotărât să-și trăiască pasiunea și să îi învețe pe elevi să gândească. Se pregătește să încețe în continuare, iar prin exemplu său să ghideze noile generații către înțelegerea profundă a lumii înconjurătoare și a conceptelor fundamentale: „Scopul meu este să-i fac pe ei să gândească, cu propria lor minte, astfel încât să ducă o viață autentică. Filosofia e o bucurie a gândirii. Mai rău de atât este să avem impresia că gândim, dar de fapt să nu gândim. Normal, gândirea e un proces automat. Toată lumea gândește, dar oamenii nu raționează”, spune tânărul profesor.
Titularizarea este angajarea într-o școală, pe o perioadă nedeterminată. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului. Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.
Redăm interviul integral cu Radu Alexandru Dincă, candidatul care a obținut nota 10 la Titularizare și a devenit profesor debutant
Karina Dorobanțu: Ai ajuns sa fii actor în sistemul acesta de educație, joci pe scena unei piese bune sau mai puțin bune?
Radu Alexandru Dincă: „E o scenă bună pentru că sunt copiii, dar e o scenă mai puțin bună din perspectiva a ceea ce se întâmplă în sistem: calitatea discutabilă a oamenilor care intră în învățământ în ultima vreme, organizarea deficitară a programelor, organizarea nesigură a materiei, salarizarea – chiar și după această grevă. Ca să fii un actor bun, trebuie să fii plătit bine, cred că 2.800 lei pe lună tot e puțin pentru cât efort depui ca să fii un profesor bun. Sistemul îți permite să fii și un profesor bun, dar și unul slab. Și asta depinde, cumva, mai ales de tine. Ca sistemul să te accepte, tu trebuie să îndeplinești niște criterii, zic eu, minimale, să faci niște planuri, să intri în învățământ, să iei un examen de titularizare sau de suplinitor și să predai. Dar poți să rămâi acolo ca o legumă.
Karina Dorobanțu: Ce anume vezi tu, ca viitor profesor, problematic în teatrul acesta, iar dacă vezi o problemă, de ce ai ales să joci pe scena lui?
Radu Alexandru Dincă: În primul rând, eu, ca profesor debutant, am avut un șoc. Recent, am dat examen de titularizare, am luat primul pe București, consider că nota asta e destul de relevantă. Examenul de titularizare, chiar dacă e doar o instanță a evaluării, spune ceva despre tine. Eu acum, ca să intru în învățământ, trebuie să particip la o ședință de repartizare a catedrelor. Aceasta se face mai întâi pentru oamenii care deja sunt în sistem. Asta e o problemă, pentru că tu, dacă intri în învățământ cu o notă slabă și nu ești un profesor foarte bine pregătit, și ai intrat în sistem undeva, ulterior, doar în virtutea faptului că ești în sistem, ai prioritate față de oamenii care vor să vină și care sunt foarte motivați. În același timp, eu va trebui să mă titularizez pe niște ore disparate, împrăștiate la diferite școli. Nu există post complet în București. Adică eu trebuie să iau câteva ore într-un loc, câteva ore într-un loc, câteva ore în altul, probabil în două-trei locuri. La mine, există avantajul că, fiind primul, am prioritate la alegere, dar nici așa nu există un post cu normă întreagă.
Materia mea e destul de ofertantă, din păcate însă nu am destulă libertate de mișcare în interiorul acesteia. Adică, de exemplu, dacă aș vrea să fac niște ore sub forma de ateliere de filosofie pentru copii, eu sunt condiționat de programă să îndeplinesc un anumit curriculum, care pe mine mă limitează din punctul de vedere al timpului. Adică, personal, eu aș prefera să vorbesc despre mai puțin și copiii să înțeleagă în profunzime acel puțin, pentru că apoi, dacă au nucleul foarte bine închegat, ei pot să dezvolte singuri, decât dacă faci anumite lucruri la suprafață. Ele vor rămâne doar la nivelul de informații, pe care ei îl vor prelucra mai greu, pentru că vorbim de copii de 10-14 ani.
Karina Dorobanțu: Presupun ca ai niște motive principale care te-au facut sa pășești pe scena aceasta; care ar fi ele? Te-a fermecat filosofia încă din liceu, un profesor a fost steaua ta călăuzitoare? Ai avut orientare în carieră? Care este povestea absolventului de Filosofie și profesorului de mâine din fața mea?
Radu Alexandru Dincă: Eu eram elev la profil real, Științe ale Naturii Bilingv, eram în clasa a noua. Venisem de la gimnaziu cu o experiență bună în domeniul științelor exacte, mai ales la fizică, dar și la matematică. Am ajuns în această clasă și, firește, în clasa a noua am făcut logică, profesorul mi-a zis că trebuie să iau legătura cu profesorul de filosofie, pentru că am capacitatea de a gândi abstract. Am luat legătura cu profesorul Duțu Dragoș. Călătoria prin lumea filosofiei a început cu adevărat în clasa a unsprezecea, până atunci primeam recomandări de lectură. Mie oricum îmi plăcea lectura mai conceptuală față de cea beletristică. Îmi plăcea Hermman Hesse. În clasa a unsprezecea am decis că vreau să merg la olimpiadă la filosofie, domnul profesor Duțu a făcut din proprie inițiativă pregătire cu mine, eu fiind elev în clasa a unsprezecea, moment în care nu învățam la școală filosofia. Am început să ne pregătim, am luat olimpiada pe județ și am luat 10. Eu mereu mi-am dorit să fac ceva în viață la care pot să excelez cumva din ceea ce pot eu să fac, iar văzând că am luat 10, lucrul acesta a fost foarte motivant pentru mine. Am ajuns la faza națională și am realizat că la Filosofie pot să învăț fără să obosesc. Motivația să ajung la Facultatea de Filosofie a fost că acesta este domeniul în care eu pot excela. A fost un drum plin de satisfacții, l-am descoperit pe filosoful meu preferat, Baruch Spinoza.
Karina Dorobanțu: Ce așteptări ai în momentul în care vei intra în scenă și o să ai în fața ta un public? E ca în teatru, există teatre mai bune, mai puțin bune…
Radu Alexandru Dincă: Să fiu un profesor bun, să am o relație foarte bună cu elevii mei, să mă împrietenesc cu ei și să am și această raportare academică, intelectuală, pe de o parte și, pe de altă parte, să am o raportare amicală, emoțională. Vreau să fiu cu ei, să fiu prietenul lor și împreună să intrăm în lumea asta, aunor aspecte, cum spuneam, foarte interesante. Adică eu chiar am o materie cool, spre deosebire de chestiuni standard. Asta e o materie care chiar presupune să gândești mai mult decât să memorezi și să procesezi informații.
Să mă înțeleg bine cu colegii mei și cu instituțiile statului, pentru că trebuie să pregătești ca profesori niște documente care pe mine mă angoasează teribil… planificări, plan de lecție. Ele sunt foarte bune, documentele te ajută să te organizezi. Doar că structura lor, sub forma impusă de minister, este foarte rigidă. Aș fi preferat să-mi fac niște hărți conceptuale, un plan schematic etc. Vreau să mă joc mult cu ei, să fiu revoluționar.
Karina Dorobanțu: Ne poți vorbi puțin despre metodele didactice din programă cu caracter ludic?
Radu Alexandru Dincă: Metodele de predare standardizate presupun și ele foarte multe jocuri. Pentru titularizare am avut de învățat destul de multe metode de acest tip. De exemplu, Metoda Pălăriilor Vorbitoare, este vorba de mai multe pălării care constituie echipele, există șase pălării, fiecare cu câte un rol. Pălăria galbenă vine cu aspecte optimiste, pălăria albastră este pălăria care ar trebui să dea imaginea de ansamblu, pălăria albă e cea care aduce informații, pălăria verde face inovația, pălăria roșie spune cum te simți și raportarea pasională, emoțională, iar pălăria neagră e cea negativistă, care spune ce nu merge bine. Adică, practic, acoperi cam toate rolurile intelectuale pe care un om ar trebui deodată să le aplice într-un proces decizional. Și atunci, ei tot schimbând rolurile astea în cursul mai multor lecții, ei dobândesc această abilitate de a gândi din mai multe perspective, pentru că tu, ca profesor, încerci să-i motivezi să facă parte mereu dintr-o altă echipă.
Karina Dorobanțu: Cum e să fii studentul de azi și profesorul de mâine, care a obținut nota 10 la Titularizare?
Radu Alexandru Dincă: A fost foarte emoționat. Eu mi-am făcut foarte multe griji pentru examenul acesta, pentru că mie nu mi-a plăcut ce a trebuit să învăț. Examenul de titularizare are două componente, are componenta materiei pe care o predai și aspectul metodologic, didactic. Eram stresat din cauza componentei didactice, dar se pare că le-am înțeles și nu învățat. Se pare că au existat profesori corectori care au apreciat că am scris ce am înțeles. Cartea de pedagogie a fost o materie care nu m-a satisfăcut intelectual.
Karina Dorobanțu: Cum ai aflat rezultatul?
Radu Alexandru Dincă: M-a sunat profesoara mea de română care m-a susținut foarte mult pe parcursul acestei calătorii și mi-a zis că am luat nota 10. Plângea. Pur și simplu mi s-au tăiat picioarele de emoție când am auzit. Știam ce greu e examenul de titularizare și eram sceptic, deși scrisesem 24 de pagini. A fost o foarte mare bucurie, care din păcate s-a diminuat un pic cu această dezamăgire a faptului că după ce că nu pot să iau un post complet, pentru că nu există – și pot să înțeleg că nu există, mai sunt și alți oameni cu care eu nu am concurat, care iau orele pe care le puteam lua eu, ceea ce este nedrept. Nota 10 este confirmarea faptului că o să am o relație foarte bună cu toți elevii mei.
Karina Dorobanțu: O să predai la liceu sau la gimnaziu?
Radu Alexandru Dincă: Ca să predau la liceu, chiar dacă sunt absolvent de filosofie, trebuie să am studii de masterat ca să pot face modulul doi psihopedagogic. Fiind la un masterat care nu este în domeniul licenței, adică la Administrare a Afacerilor, eu nu am avut dreptul să urmez modelul doi de psihopedagogie și nu pot să predau la liceu, chiar dacă pregătirea mea este filosofia. Voi face însă masteratul didactic la care m-am înscris, care îmi va permite să predau și la liceu și care ar trebui să-ți ofere instrumentele necesare pentru a fi un profesor excepțional. Tu, ca profesor, ești un mediator între copii și aceste concepte, iar această capacitate de mediator ai dobândit-o în urma studiului exegetic de care copiii sigur nu sunt interesați.
Karina Dorobanțu: Dacă predai la clasele mai mici, cum intenționezi să îi introduci în lumea Educației sociale îmbinate undeva cu pregătirea ta în Filosofie?
Radu Alexandru Dincă: Filosofia poate să fie abordată din două perspective, din cea istorică – în care prezinți ideile unor autori consacrați și intri în profunzime sau din cea a conceptelor care stau la baza acestor teorii. Tu, ca profesor, ai cunoștințe despre autori și ai acces la concepte prin intermediul lor. Elevii pot să fie familiarizați cu aceste concepte și fără să faci apel la autori sau la alte informații care pe elevi nu îi interesează.
De exemplu, ca să mă raportez la materia pe care o voi preda, la Educație Socială, există drepturile copiilor. Ca să înțeleagă în mod fundamental ce presupun aceste drepturi ale copiilor, copilul are nevoie să înțeleagă necesitatea de a avea aceste drepturi. Ne întoarcem la un concept, la o chestiune, poate chiar dincolo de domeniul social, la o chestiune metafizică. Ce înseamnă omul și de ce el este o ființă care are nevoie de niște drepturi inalienabile. Și atunci, practic, chiar dacă materia nu e filosofie, tu faci apel la abilitățile pe care le are un filosof în situația asta. De asemenea, gândirea critică și logica țin de filosofie.
Karina Dorobanțu: Știm că profesorii de discipline socio-umane sunt rari, mai ales atât de tineri, cum ai dori să evolueze progresul elevilor tăi de la începutul la sfârșitul unei generații?
Radu Alexandru Dincă: Sunt niște copii care vin dintr-un mediu standardizat și parcurg niște ani în care profesorul de Educație Socială îi învață să gândească. Îi văd niște oameni, care mai des sau mai rar iau niște informații de-a gata, îi văd niște oameni transformați în niște oameni care pot lua decizii asumate, cu instrumentele decizionale ale gândirii critice, gândirii analitice, gândirii economice, gândirii filosofice, conceptuale, abstracte, astfel încât ei să aibă deja când se duc la liceu aceste mecanisme prin care ei pot să înceapă să își ia viața în plin, din perspectiva de a te bucura de viață, pentru că n-ai cum să te bucuri de viață dacă duci o viață inautentică, o viață așa cum fac ceilalți, acesta e scopul meu, să-i fac pe ei să gândească cu propria lor minte, astfel încât să ducă o viață autentică. Filosofia e o bucurie a gândirii. Mai rău de atât este să avem impresia că gândim, dar de fapt să nu gândim. Normal, gândirea e un proces automat. Toată lumea gândește, dar oamenii nu raționează. De asta spun, au nevoie de informația, de tunurile, de instrumentele necesare, ca apoi, prin experiența anilor, ei să-și șlefuiască aceste instrumente pe care tu le oferi ca profesor.
Karina Dorobanțu: În noua Lege a Educației, viitorii profesori vor fi obligați să facă un masterat didactic cu practică până la 80%, crezi că te-ar fi ajutat și ți-ar fi ușurat munca să obții nota 10? Ar fi însemnat că tu ai fi studiat cât ar fi studiat un student la Medicină, șapte ani.
Radu Alexandru Dincă: În abstract, ar fi bine ca profesorul să se pregătească exact ca medicul, să facă o facultate de profil cu ce vrea el să predea și apoi să aibă studii de lungă durată și în domeniul în care el s-a specializat, respectiv în cazul meu de filosofie, și studii de specialitate în domeniul didactic, adică să mai faci încă doi ani. Așadar, ai 3 ani de licență, 2 ani masteratul de specialitate și 2 ani masteratul didactic, practic ai 7 ani, exact cum are un medic. De fapt, tu ar trebui, când apari la catedră, să apari ca un supererou bine pregătit în domeniul acesta. Modulul psiho-pedagogic este la limită, dacă tu nu ești interesat să studiezi pedagogia în acele ore, este un simulacru. Tu ai doi ani în care înveți niște absurdități minim relevante, ca mai apoi să asiști la anumite ore, ceea ce e util, bineînțeles, însă aici apare vocația, pe care eu consider că o am.
Eu am am avut zile în care am ținut ateliere timp de 6h, în care am încercat să formez niște abilități și să ofer niște instrumente, nu niște informații pe care poți să le citești din manual, pe care tu, ca profesor, cu greu îți vei organiza mai bine informația decât o organizează manualul. Tu ești un intermediar între elev și manual.
În definitiv, ca să se soluționeze aspectele acestea că e benefic acest masterat. E bună ideea aceasta. Dar ce te faci cu oamenii care sunt în sistem? O lege nu acționează retroactiv.
Oamenii care nu au masterat rămân în învățământ, nu poți să obligi profesorii care predau de 10-15 ani și care nu se pun la curent cu aceste idei din pedagogie să se perfecționeze în mod real. Totul cade pe umerii profesorilor, iar dacă ei nu sunt dedicați, nici elevii nu vor fi.
Karina Dorobanțu: Cum ai vedea tu schimbat scenariul ăsta vechi al materiilor socio-umane, discipline atât de importante în dezvoltarea adolescentului? Este lăsată undeva ca o ultima șansă în viitorul elevului de azi, adultului de mâine în societate?
Radu Alexandru Dincă: Totul depinde doar de profesor, de fiecare profesor în parte, ceea ce este o foarte mare problemă, pentru că un sistem care se bazează pe capacitățile indivizilor luate disparat, adică fiecare individ în parte, este un sistem falimentar din punctul de vedere al obiectivelor pe care și le propune, că de fapt asta înseamnă sistem, înseamnă să introduci în niște standarde universal asumate o anumită practică, cum e practica medicală sau cea didactică. Tu, dacă nu ai toate chestiile astea bine puse la punct, în sistem intră oameni nepregătiți. E foarte greu să testezi și, dacă ar s-ar introduce foarte multe teste, obligativitatea masteratului didactic care se presupune că este multă practică, formări naționale, internaționale. Întrebarea este ce faci cu profesorii care deja sunt în sistem? Un copil care are 10 profesori care nu-și fac bine treaba și cinci profesori care o fac, acela ce imagine o să aibă despre educație?
O posibilă soluție ar fi ca statutul de titular să fie mandatat. Un profesor se titularizează si mandatul său de titular să expire după o perioadă de 10 ani. După 10 ani să trebuiască din nou să dai concurs de titularizare și să te titularizezi. Adică, pur și simplu a expirat perioada de10 ani, s-a disponibilizat locul tău de muncă și să poți concura de la egal la egal cu oameni care vor să ocupe postul respectiv. Și asta ar motiva și profesorii care deja sunt în sistem să se pună la punct. Și examenul să fie mai complex. Adică să existe o suită de inspecții, nu una singură.10 inspecții repetate și examen separat de materia pe care o vei preda, examen separat de aspecte pedagogice și un examen separat de metode moderne de predare”.
____________
Despre autor:
Karina Dorobanțu este elevă la Colegiul Național “Neagoe Basarab” din Oltenița. Este pasionată de jurnalism, călătorii și tot ceea ce înseamnă cunoaștere. Își dorește, de asemenea, să fie conectată la evenimente și să ia atitudine ori de câte ori consideră că e nevoie.