INTERVIU Profesorii trebuie să fie mult mai informați decât elevii în privința drogurilor, altfel nu mai au nici o autoritate în fața lor / Într-un caz de suspiciune de consum de droguri, prima intervenție a profesorului trebuie să fie cu copilul pentru că responsabilitatea profesorului este în primul rând față de bunăstarea copilului, spune psihoterapeutul Bogdana Păcurari

2.128 de vizualizări
Foto: © Valerii Honcharuk | Dreamstime.com
“Pentru a putea recunoaște semnele unui elev care consumă droguri, un profesor ar trebui să fie instruit despre ce droguri există, cât de periculoase sunt, care sunt efectele asupra creierului și corpului și toate aceste informații să le prezinte mai departe elevilor. Ar trebui să existe și o intervenție în ceea ce îi privește pe profesori, la nivel de psihologie, pentru a putea vedea care sunt etapele de dezvoltare ale creierului în ceea ce-i privește pe adolescenți”, spune psihoterapeutul Bogdana Păcurari, într-un interviu pentru Edupedu.ro. Amintim, ministerul Educației a anunțat încă din luna martie a acestui an că 40 de profesori pe lună, din fiecare județ, vor fi formați să recunoască elevii care consumă droguri. Am cerut informații de la ministerul Educației despre acest program, în urmă cu o lună și jumătate dar nu am primit nici un răspuns.

“Profesorii și părinții trebuie să fie mult mai bine informați decât copiii în privința drogurilor. Care sunt cele mai consumate, cele mai periculoase droguri, ce efect produc asupra creierului și corpului. Altfel, dacă ne prezentăm în fața lor nepregătiți (și copiii știu cât costă, de unde se cumpără), pierdem lupta pentru că nu mai avem autoritate în fața lor”, spune psihoterapeutului Bogdana Păcurari, într-un interviu pentru Edupedu.ro.

Psihoterapeutul Bogdana Păcurari explică ce tip de informații ar trebui să primească profesorii: “Ar trebui să existe și o intervenție în ceea ce îi privește pe profesori, la nivel de psihologie, pentru a putea vedea care sunt etapele de dezvoltare ale creierului în ceea ce-i privește pe adolescenți, care sunt provocările pe care ei ar trebui să le aibă în mod firesc la vârsta asta și care sunt semnele care ar trebui să ne arate nouă, respectiv lor, că există un pericol”. De asemenea, foarte importantă este și relația părinte profesor, într-un caz de suspiciune de consum. “Cum ar trebui un profesor să se adreseze părintelui, dar mai ales, copilul este cel cu care ar trebui să stea mai întâi de vorbă, pentru că responsabilitatea profesorului este în primul rând față de bunăstarea copilului”, crede psihoterapeutul.

Am abordat acest subiect în contextul în care de 7 luni, ministerul Educației a anunțat că împreună cu specialiști din ministerul Sănătății și ai Agenției Naționale Antidrog, 40 de profesori pe lună, din fiecare județ, vor fi formați să recunoască elevii care consumă droguri. Nu știm în ce stadiu este acest proiect pentru că nici Ministerul Educației nici cel al Sănătății nu au răspuns solicitărilor făcute în urmă cu o lună și jumătate.

Redăm mai jos interviul

Edupedu.ro: Ce ar trebui să știe un profesor, cum să depisteze un caz suspect de elev care consumă droguri?

Bogdana Păcurari, psihoterapeut: Cred că aceste informații pe care profesorii ar trebui să le primească ar trebui să fie din surse variate, la fel, ulterior și elevii ar trebui să fie informați. Aceste informații ar trebui să conțină mai multe arii, să fie mai mulți specialiști care să le vorbească profesorilor despre cum să recunoaștem semnele consumului de droguri. Și acești specialiști ar trebui să fie din toate domeniile implicate: De la cei care lucrează în domeniul sănătății propriu-zis, adică medici și specialiști care cunosc care sunt efectele propriu-zise ale consumului asupra corpului, și asupra creierului, apoi psihiatrii care să spună cum gestionează persoanele care consumă și care sunt efectele, din punctul acesta de vedere, cum se intervine, în funcție de cum îi ajută să renunțe la ele. Apoi specialiști în domeniul sănătății mentale adică psihologi cu experiențele lor de lucru, nu în ultimul rând și cadre instituționale, adică polițiști sau ce văd ei de la fața locului. Cred că ne lipsesc specialiști în domeniul educației în privința intervenției la nivel de droguri și ar fi de foarte mare folos pentru profesori. Aici cred că suntem foarte la început.

Noi trebuie să începem mult mai dinainte, adică dinainte de a observa profesorul că e ceva nu e în regulă că elevul. Măsurile de intervenție pe care noi ar trebui să le luăm și sunt mai ales în ceea ce privește relația cu copiii, atât a profesorilor cât și a părinților. Suntem foarte deficitari la zona asta. Noi din experiența noastră de lucru a ultimilor ani am observat că acei copii care au relație deficitară părinții și cu profesorii, adică cu școala și acasă și de asemenea au cerc de prieteni vicioși, aceștia sunt predispuși la consum de toate felurile: de la tutun la alcool și apoi la produse stupefiante sau consum de droguri.

Înainte de a vorbi despre ce facem când vedem un copil care credem noi că ar consuma droguri, prima dată, trebuie să ne uităm la ce putem noi face pentru a preveni. Cum creștem relația cu copiii? Și acum știm și noi din experiența noastră de viață, când noi am fost copii, că atunci când ne simțeam bine la școală și aveam un profesor pe care ne puteam sprijini, când aveam un diriginte cu care să putem vorbi, dinamica în clasă era una bună și performanța noastră școlară creștea, dar și starea noastră de bine era automat propulsată în sus.

Edupedu.ro: Care sunt semnele la care ar trebui un profesor să fie atent care ar putea indica faptul că un elev consumă droguri?

Bogdana Păcurari, psihoterapeut: Înainte să vadă semnele fizice: se îngrașă sau slăbește, mănâncă mai mult sau mai puțin, se vede în privirea lui, în ochii lui, poate să vadă felul în care se comportă, la nivel emoțional. Poți să vezi în felul în care se retrage camera lor sau începe să nu-i mai placă anumite activități. Deci prima dată încerc să vezi semnele comportamentale: scade la învățătură, îi scade motivația, începe să lipsească de la ore, schimbă cercul de prieteni, are alte interese, îi miroase foarte tare respirația, consumă multă gumă de mestecat, se dă cu parfum în exces, sau invers. Se neglijează foarte mult, doarme foarte mult, doarme foarte puțin. Deci cumva ar trebui să facem o echipă în ceea ce privește, relația dintre părinți și profesori și să îi le urmărim în primul rând comportamentul și după ce observăm comportamentul care ar trebui să ne spună, dacă este dubios sau nu, apoi pas cu pas o să vedem și semnele la nivel fizic, dar prima dată vedem semnele comportamentale. Ar trebui să existe și o intervenție în ceea ce îi privește pe profesori, la nivel de psihologie, pentru a putea vedea care sunt etapele de dezvoltare ale creierului în ceea ce-i privește pe adolescenți, care sunt provocările pe care ei ar trebui să le aibă în mod firesc la vârsta asta și care sunt semnele care ar trebui să ne arate nouă, respectiv lor, că există un pericol.

Edupedu.ro: Ce tip de informații ar trebui să afle profesorii de la specialiști despre droguri?  

Bogdana Păcurari, psihoterapeut: Este aceeași discuție ca și ceea legată de educația sexuală. Mereu am avut această problemă: dacă îi instruim pe copii în privința sexului, o să facă mai mult. Același lucru este și cu drogurile, este exact invers și ceea ce vedem și noi în experiența noastră de lucru de zi cu zi este că noi trebuie să îi instruim pe părinți, noi trebuie să le arătăm ce înseamnă consum de droguri, ce înseamnă droguri în general, care sunt mai periculoase, în ce fel, cum pot să vadă dă semnele pentru că nu știu să facă asta. La fel și profesorii ar trebui instruiți. Dacă ei se duc nepregătiți în fața copilului, copilul îi depășește la nivel de informații. E ca și când eu aș spune câte planete sunt în sistemul nostru solar și copilul îmi zice: Știam asta acum 10 ani. Așa e și la nivel de droguri. Le spun părinților care sunt filmele pe care trebuie să le urmărească și ei, pentru că le urmăresc copiii lor și de acolo își iau informații.

Deci, noi trebuie să fim mai bine informați decât ei, mult mai bine informați. Ori dacă noi ne luăm informațiile de la adolescenți, ce droguri sunt, cât costă și de unde se procură, am pierdut de mult lupta pentru că nu mai avem nici autoritate în fața lor.

Edupedu.ro: Care este orizontul de timp în care un profesor ar putea să-și dea seama că e ceva în regulă cu un copil? Poate profesorul nu se va duce cu gândul la droguri în primă fază.

Bogdana Păcurari, psihoterapeut: Și profesorii au început să înțeleagă că există o diferență tot mai mică de consum, între tutun, alcool și droguri și că ele au început să devină din ce în ce mai uzuale, iar semnele concrete pot fi atât fizice, cât și comportamentale. Dar până să vadă semnele fizice ale copilului, care se văd mult mai greu, doar atunci când există propriu-zis o dependență, poți să vezi temele comportamentale pentru că adolescentul începe să consume cu ceilalți, cu prieteni. Pentru început primește gratuit de la un prieten care îl încurajează să vadă și el cum este și atunci continuă să consume, la petreceri. Din păcate și cel mai periculos este că observăm tot mai mult consumul așa-zise individual, adică acasă, la prieteni nu numai tutun și alcool, ci și droguri de toate felurile.

Edupedu.ro: Să presupunem că un profesor suspectează un elev a consumat substanțe interzise. Potrivit actualei proceduri, profesorul merge la conducerea școlii, conducerea școlii contactează familia, are loc o discuție împreună, inclusiv cu consilierul școlar și se agreează eventual alte măsuri, spunea ministra Ligia Deca recent. Cum se vede acest traseul din punct de vedere al psihologului?  

Bogdana Păcurari, psihoterapeut: Cred că prima intervenție a profesorului trebuie să fie cu copilul. În primul rând întrebându-l pe copil, arătându-i lui interesul, întrebându-l: “Ești bine, cum te simți? Îmi pare că ești puțin diferit față de zilele trecute, te doare ceva? Te simți bine? Te pot ajuta să pot sprijini cu ceva?” Și ulterior să meargă și să ceară ajutor sau să spună mai departe dirigintelui, directorului și mai departe părinți lor. Și nu vreau să spun ulterior, adică să aștepte, nu. Dar să nu se ducă în primul rând la diriginte și la director și la părinte fără să ia în considerare copilul. În primul rând, copilul este în fața lui și responsabilitatea profesorului este în primul față de bunăstarea copilului.

Edupedu.ro: Cum ar trebui un profesor să abordeze cu un părinte o eventuală situație în care suspectează că un elev consumă droguri? Ce ar trebui să îi spună părintelui?

Bogdana Păcurari, psihoterapeut: În primul rând, nu aș pune niște cuvinte grele asupra copilului pentru că nu am cunoștințe despre asta și aceste etichete pot face mult mai mult rău decât bine. Ar putea să spună că a văzut un comportament al copilului care pare diferit, un comportament îngrijorător, pare că ceva nu e în regulă cu el. Din punctul meu de vedere discuția ar trebui să fie informală, adică prietenoasă și cu sprijin. Suntem alături de părinți și nu față în față, ca și cum i-am convocat la o ședință, ci “haideți împreună să găsim soluțiile cele mai bune”.

Edupedu.ro: Cum s-ar putea crea în școală un mediu de siguranță între profesori și elevi în general? Pentru că, de multe ori, copiii știu cine consumă, dar se tem să spună.

Bogdana Păcurari, psihoterapeut: Mă întorc și vorbesc din nou din experiența noastră: Acei profesori care sunt apropiați de copii și care predau diferit, cu pasiune, sunt interesați de materia pe care o predau, automat fac și ca ora să fie mult mai interesantă și mult mai deschisă și pentru copii. Și atunci un profesor care este apropiat de copii și îi place să țină ora la clasă, s-ar putea sa aibă și mult mai multă trecere în privința unei conversații de acest gen. Copiii spun: îmi place ora de mate, de română. De asemenea, din păcate în continuare la foarte multe școli de top din București, elevii se confruntă cu abuz din partea profesorilor. În continuare li se vorbește urât, în continuare sunt etichetați și atunci există distanță și discrepanță între copii și profesori. Cum să fie copiii deschiși față de profesori? Cum se poate crea un mediu de siguranță atâta timp cât copiii se simt în continuare abuzați?

Edupedu.ro: Ar putea la ora de dirigenție profesorii să discute cu elevii despre prevenție? Și dacă da, cum?

Bogdana Păcurari, psihoterapeut: Acea oră de dirigenție ar putea fi gândită și într-un fel în care să fie o prevenție. Încurajăm profesorii și diriginții să cheme psihologi la clasă ca să le răspundă întrebărilor copiilor. Adolescenții cu care am stat de vorbă mi-au spus: “haideți și la noi la clasă că noi vrem să auzim toate lucrurile astea, ne plac”. Eu n-am întâlnit un psiholog care să nu fie deschis să meargă.

Ce prevede planul de acțiune în aceste situații

Există un plan comun comun de acțiune pentru siguranță școlară, semnat de 8 miniștri, luna trecută, și o procedură privind prevenția și adresarea consumului de substanțe interzise. Ministra Educației Ligia Deca explica recent ce se întâmplă în cazul în care un profesor suspectează că un elev consumă droguri.

“Profesorul are un proces în care merge la conducerea școlii, conducerea școlii în momentul acela contactează familia, are loc o discuție împreună, inclusiv cu consilierul școlar și se agreează eventual alte măsuri, pentru că știm cu toții, pentru minori este vorba despre nevoia aceasta de acord parental”, spunea Deca la TVR.  

Pe 9 octombrie, Ministerul Educației a scos schema de responsabilități cu cine, ce face exact în cazurile de violență școlară și suspiciune de consum de droguri, din procedura privind managementul cazurilor de violență. Ordinul de ministru a fost publicat în Monitorul Oficial pe 6 octombrie 2023.

Edupedu.ro a cerut un punct de vedere de la ministerul Educației privind abrogarea punctului 3.25 din procedură și a schemei cu responsabilitățile în cazurile de violență școlară și suspiciune de consum de droguri. Când vom primi un răspuns îl vom publica.

Informații de context

Amintim, în martie anul acesta secretarul de stat Kallós Zoltán anunța că 40 de profesori pe lună, din fiecare județ, vor fi formați să recunoască elevii care consumă droguri. El spunea atunci: “În momentul de față există în lucru, este aproape de finalizare un protocol de colaborare un parteneriat între Ministerul Educației, Ministerul Sănătății și Ministerul de Interne, cu scopul principal de a se organiza sesiuni de formare adresate profesorilor, care să cuprindă noțiuni legate de principalele categorii de droguri, respectiv de semne ale consumului de droguri la adolescenți”.  

Întrebat în ce stadiu este acum acest proiect, dacă au fost formați profesori în acest sens, secretarul de stat Zoltan Kallos a spus că nu știe în ce stadiu este proiectul. “O să revin cu informații pentru că vă mărturisesc că nu m-am ocupat eu de acest aspect și nu știu exact în ce stadiu se află”.

Nici ministerul Sănătății nu ne-a răspuns solicitărilor făcute în urmă cu o lună și jumătate despre stadiul acestui proiect.

La rândul său, ministra Educației a anunțat că vor fi campanii de informare pentru profesori pe toată perioada toamnei, ca să poată identifica un elev care a consumat droguri, dar deocamdată nu există mai multe informații despre cum se va desfășura campania și dacă este vorba despre aceleași cursuri de formare.

Școlile vor fi obligate să abordeze teme legate de prevenția și combaterea consumului de droguri în cadrul programului Școala Altfel din acest an școlar.

Edupedu.ro a cerut informații privind formarea profesorilor pentru a depista un caz suspect de consum de droguri în rândul elevilor și de la Agenția Națională Antidrog, care ne-a răspuns că prin acțiuni proprii de la începutul anului peste 11.000 de profesori au fost instruiți să recunoască semnele unui caz suspect de elev care consumă droguri.

Citește și:

Ce se întâmplă când un profesor are o suspiciune că un elev se droghează? Ligia Deca: Profesorul merge la conducerea școlii, care contactează familia, are loc o discuție, inclusiv cu consilierul școlar și se agreează măsuri

Peste 11.000 de profesori din mediul urban și rural au fost instruiți în acest an să recunoască elevii care consumă droguri, potrivit datelor Agenției Naționale Antidrog

Campanii de informare pentru profesori pe toată perioada toamnei, ca să poată identifica un elev care a consumat droguri, anunțate de Ligia Deca
Profesorii vor fi obligați să aibă activități legate de prevenția și combaterea consumului de droguri, în cadrul programului “Școala Altfel”, din acest an școlar, spune secretarul de stat în Ministerul Educației Kallós Zoltán

7 comments
  1. Aia e! Si dupa ce termina superproful de lucrat la bunastarea si preaplinul plozilor, specialist fiind si avand nasul format si fin, se poate reprofila si se angajeaza la Otopeni. Poate cățelul ala de la antidrog de se plimba pe banda de bagaje se simte singur!

  2. O fost medici în pandemie, jandarmi acu cu drogurile, actvitatea lor şi în secretariate este blocată complet de hârtii şi hârtiuţe şi dosărele de dat la dăştepţi cu 1,90 bursă, şcoala se ocupă şi de venituri că ANAF-ul nu se mai deranjează, iar mai nou sunt şi pe post de gări să înveţe traseele la bătaia de joc ce se numeşte decontare transport rural elevi. Oamenii ăştia mai au şi timp să mai predea? Dar restul să mai facă şi ce ţine de şcoală?

  3. Profesorul nu este agent antidrog. iar dacă trebuie sa devină trebuie plătită aceasta muncă. Sa crape plodul acolo în ora de supradoză, nu e treaba mea!

  4. ce ar fi sa redeschideți voi cabinetele scolare și sa dati aceste atribuții celor cu pregătire medicala ?
    profesorul nu e moașă comunală.
    atributiile suplimentare se dau pe abilitate SI pregătire suplimentara SI se platesc suplimentar.
    lasati soluția trei in unu ca nu mai merge asa.

    1. S-o crezi tu ca nu merge. Ma uit in jur la colegii mei diriginti si ca oile de la 11 septembrie isi dau duhul pana si in ore cu burse, tichete, rechizite, parinti plecati etc. Prost nu e cel ce cere…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Guvernul Ciucă, abuz de putere la adresa profesorilor: a adoptat prin OUG majorarea cu 585 de lei pentru profesori și 250 lei pentru nedidactic a salariilor, ofertă respinsă aseară, după care le-a chemat pe sindicate la discuții / Simion Hăncescu, FSLI: „Oamenii au semnat pentru grevă generală, oamenii nu cedează”

Gest în forță fără precedent al Guvernului, împotriva profesorilor: Premierul liberal Nicolae Ciucă, general de armată în rezervă, a convocat astăzi o ședință extraordinară de a executivului în care a…
Vezi articolul

PNL și PSD o acuză pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, că ar fi blocat un proiect privind bursele și că în școli din sector s-ar învăța, încă, în 3 schimburi / Liberalii fuseseră acuzați de primar că ar bloca un proiect rezidențial și accesul copiilor la educație

Chestiunea burselor este folosită de PSD și PNL pentru o ataca pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 din București, pe care o acuză că ar fi “blocat în mod repetat”…
Vezi articolul

Doar jumătate din locuințele din România au internet de mare viteză, iar 20% dintre români nu au fost niciodată online, anunță Cristin Popa, director în Autoritatea pentru Comunicații: La licitația pentru licențele 5G, de anul viitor, vom avea în vedere să intrăm cât mai mult în zona rurală

„Aproape o cincime dintre români nu au utilizat niciodată internetul, pe de altă parte, mai puțin de o treime dintre români au cunoștințe digitale elementare”, a spus vineri Cristin Popa,…
Vezi articolul